Profit.ro | Programul Rabla va începe doar în luna mai
- Profit.ro anunță că programul Rabla va începe doar în luna mai. Suma agreată pentru vehicule electrice poate ajunge la 7.500 de euro.
Programul Rabla din 2025 este preconizat să înceapă doar în luna mai, având în vedere întârzierile de până acum și nevoia de timp pentru pregătirea noilor ghiduri și condiții de acordare.
„Ministerul Mediul nu va putea demara Programul Rabla mai devreme de luna mai”, au declarat surse din industria auto pentru Profit.ro.
Programul are întârzieri cauzate de faptul că întreaga legislație trebuie refăcută în acest an, odată cu modificările substanțiale decise de ministrul Mediului, dar și din cauză că bugetul programului va trebui să fie aprobat de Ministerul de Finanțe.
Schimbări în program
Printre modificările anunțate se numără eliminarea mașinilor cu motoare diesel, unificarea celor două programe, Clasic și Plus, într-un singur program, modificarea condițiilor și limitelor de emisii pentru care se vor acorda tichete, dar și o majorare a valorii tichetelor pentru vehiculele hibride și electrice.
Mai multe amănunte în articolul din Profit.ro.