Egger Technologia SRL (RO16427025) este deținută de grupul austriac Egger CEE Holding și asigură pe plan intern rășinile și adezivii folosiți în impregnarea hârtiei decorative și în fabricarea PAL și OSB.
Evoluția cifrei de afaceri și a profitului
Activitatea Egger Technologia a crescut semnificativ după 2011, odată cu extinderea capacităților de producție ale grupului în România. Cifra de afaceri a urcat de la circa 31,6 milioane de lei în 2011 la peste 280 de milioane în intervalul 2013–2015, nivel la care s-a menținut relativ constant până în 2019.
În 2021 și 2022, compania a înregistrat vârfuri ale afacerilor de 480,7, respectiv 536,8 milioane de lei, pe fondul cererii ridicate pentru materiale de construcții și amenajări la nivel european.
A urmat o corecție în 2023, cu revenirea la 291,8 milioane de lei, și o redresare treptată în anii următori. În 2025, cifra de afaceri a ajuns la 344 de milioane de lei, în creștere cu 12% față de 2024, potrivit datelor Termene.ro. Profitul net a fost de 16,3 milioane de lei în 2025, relativ similar cu cel din anul precedent.
Marjele de profit ale companiei sunt, în general, modeste, cele mai bune rezultate fiind obținute în 2021 și 2022, de 39,8, respectiv 36,3 milioane de lei.
Contextul de grup
Egger a intrat pe piața din România în 2004 și a deschis fabrica din Rădăuți, operată de Egger România, în 2008, investițiile totale la nivel local depășind între timp 580 de milioane de euro.
Egger România (RO16136689) a raportat în 2025 o cifră de afaceri de 2,27 miliarde de lei și un profit net de 195,7 milioane de lei. Producătorul a trecut de borna de 2 miliarde de lei cifră de afaceri pentru al cincilea an consecutiv.
La nivel de grup, Egger a încheiat prima jumătate a anului financiar 2025/2026 cu venituri consolidate de 2,15 miliarde de euro, în creștere cu 2,6% față de perioada similară a anului anterior, într-un context marcat de „activitate slabă în construcții și incertitudini pe piețele de bază", potrivit raportului de activitate al companiei, care oferă drept exemple pozitive de dezvoltare piețele din Europa de Est.








.png)


































.png)


