Profituri în Maramureș: Compania de amanet și schimb valutar Bertus este pe primul loc, cu un profit mai mare cu 150% față de producătorul de mobilă Aramis

Scris de
Alex Ciutacu
Profituri în Maramureș: Compania de amanet și schimb valutar Bertus este pe primul loc, cu un profit mai mare cu 150% față de producătorul de mobilă Aramis
Compania de amanet și schimb valutar Bertus este firma cu cel mai mare profit net dintre companiile înregistrate în județul Maramureș care au depus bilanțul pe anul 2024, conform unei analize Top 50 by Termene Business Hub.

Mai exact, compania Bertus (RO15618493) a avut un profit net 88,1 mil. lei în 2024, în creștere cu 67% față de anul anterior, la o cifră de afaceri de 387,2 mil. lei, în creștere cu 16%. 

Compania de amanet și schimb valutar este deținută de Viorel Gheorghe Cozma (60%) și Mihaela-Carmen Cozma (40%). Cei doi dețin și un operator de jocuri de noroc. 

În ceea ce privește cifra de afaceri, compania de amanet și schimb valutar se află abia pe locul cinci în Top 50, într-un județ în care liderul este producătorul de mobilier Aramis Invest. 

Profituri în Maramureș

Pe locul doi în topul profiturilor se află producătorul american de tablouri electrice Eaton Electro Producție (RO13997714), cu un profit net de 68,9 mil. lei, în scădere cu 12% față de anul anterior, la o cifră de afaceri de 1,4 mld. lei, în scădere cu 5%.

Compania este controlată de grupul american Eaton prin entitatea germană Eaton Holding Se & Co KG și entitatea Eaton Moeller SARL, înregistrată în Luxemburg.

Podiumul este completat de producătorul de mobilă Aramis Invest (RO6793010), cu un profit net de 34,6 mil. lei, în scădere cu 54%, la o cifră de afaceri de 1,9 mld. lei, în creștere cu 1%. Aramis Invest este deținută de oamenii de afaceri Vladimir Mihai Iacob (60%) și Marius Șelescu (40%).

Pe locul patru în topul profiturilor se află operatorul de jocuri de noroc Lucky Seven Gambling (RO29731300), cu un profit net de 33,1 mil. lei în 2024, în creștere cu 62% față de anul anterior, la o cifră de afaceri de 111,3 mil. lei, în creștere cu 35%. 

Operatorul de jocuri de noroc este deținut de Viorel Gheorghe Cozma (60%) și Mihaela-Carmen Cozma (40%), adică cei care controlează și compania de amanet și schimb valutar Bertus

Pe locul cinci se află distribuitorul de medicamente și suplimente veterinare Maravet (RO10231304), cu un profit net de 32 mil. lei în 2024, în creștere cu 10% față de anul anterior, la o cifră de afaceri de 293,1 mil. lei, în creștere cu 9%. 

Compania a fost dezvoltată de familia Korponay înainte de a fi vândută către grupul american cunoscut astăzi drept Covetrus. Firma este controlată printr-un holding în spatele căreia se află o entitate britanică și una poloneză.

Pe locul șase regăsim producătorul de cabluri și echipamente electrice PGA Electric (RO13085777), cu un profit net de 31,8 mil. lei în 2024, în scădere cu 19% față de anul anterior, la o cifră de afaceri de 194,7 mil. lei, în scădere cu 9%. Compania este deținută de Ilie-Bogdan Bumbuk. 

Pe locul șapte se află producătorul de componente auto Optibelt Power Transmission (RO19210011), cu un profit net de 28,2 mil. lei în 2024, comparativ cu o pierdere netă de 13,4 mil. lei în 2023. Cifra de afaceri s-a ridicat la 352,5 mil. lei, după o creștere de 8%. 

Producătorul de componente auto face parte din grupul german Arntz Optibelt și este controlat prin entitatea Deutsche Keilriemen Gmbh. 

Pe locul opt regăsim compania imobiliară Sidesale Immo (RO46812405), cu un profit net de aproape 28 mil. lei, în creștere cu 1.193% față de anul anterior, la o cifră de afaceri de 39,5 mil. lei, în creștere cu 888%. Compania este deținută de Petru Ciorbă

Constructorul Prof Con Invest (RO35758327) se află pe locul nouă, cu un profit net de 22,7 mil. lei în 2024, în creștere cu 1.230% față de anul anterior, la o cifră de afaceri de 97,6 mil. lei, în creștere cu 197%. Compania este deținută de Ion Tomoiaga (90%) și Gheorghe Tomoiaga (10%). 

Pe locul zece în topul profiturilor din Maramureș regăsim rețeaua de farmacii Nordpharm (RO6077518), cu un profit net de 20,9 mil. lei, în creștere cu 23%, la o cifră de afaceri de 378,5 mil. lei, în creștere cu 43%. 

Lanțul de farmacii este deținut de Sebastian Bereș Iluțiu (25%), Marghiolița Bereș Iluțiu (25%), Ruxandra Adelaida Bereș Iluțiu (25%) și Vasile Bereș Iluțiu (25%).

Extra: noile bilanțuri

Analizele din seria Top 50 sunt realizate la acest moment pe datele din perioada 2008-2024, întrucât ne aflăm la mijlocul perioadei în care companiile depun bilanțurile pentru anul 2025

Pentru județul Maramureș, mai puțin de 270 de companii au depus până acum bilanțul pentru anul 2025, conform Termene PASP. Niciuna dintre firmele din top zece profituri în Maramureș nu a depus până acum bilanțul pe anul trecut. 

Termene.ro este o sursă de referință pentru analize economice și conținut de business, nu un generator de trafic de clickbait. Misiunea noastră este să furnizăm informație relevantă, riguroasă și ușor de înțeles, bazată pe date concrete și susținută de expertiză profesională. Ne adresăm profesioniștilor care au nevoie de acuratețe pentru a lua decizii corecte.

Află aici mai multe despre politica editorială a Termene Business Hub.
Cele mai mari companii care au depus bilanțul pe 2025. Actualizare 5 aprilie
Profi, în anul tranzacției. Pierderi istorice de 537 mil. lei în 2025. Începând de astăzi, Profi și Mega Image operează sub o
Top 50 companii din Argeș. De la Pic și Conarg la Horse, Lear și Karcher. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2
Chipsuri, conserve, salate și nuci. Profiturile procesatorilor de fructe și legume au crescut cu 660% în perioada 2008-2024.
Iași în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu 670% în perioada 2008-2024. Dezvoltarea software și ingineria s
Top 50 companii din Maramureș. De la Italsofa, Unio și Moeller la Aramis, Universal Alloy și Eaton. Cum s-a schimbat vârful c
Acvacultura și pescuitul, un sector de 580 mil. lei în care profiturile au intrat la apă. Liderul pieței este în concordat pr
Timiș în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu aproape 380% în perioada 2008-2024. Timișul găzduiește cele ma
Top 50 companii din Buzău. De la Romet și Relad la Getica 95, Voestalpine și Global Cash & Carry. Cum s-a schimbat vârful cla
Afaceri cu păduri. Suedezii din familia IKEA, singurii străini din top 20, într-o piață dominată de capital românesc. Analiza
Wargha Enayati: Vrem să răspândim conceptul de concierge doctor pe plan național, în următorii cinci ani | A fost odată în bu
SIM, Lacto Prod și Monor, singurele companii românești din topul producătorilor de lactate. Profiturile au crescut, numărul d
Covrigăriile câștigă teren. Profiturile din producția de panificație și patiserie au crescut de 10,7 ori în perioada 2008-202
Profiturile industriei produselor din carne au crescut de opt ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile s-au triplat |
Profiturile din transporturile rutiere de mărfuri au crescut de 12 ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile au crescut
Marius și Dan Ștefan, Autonom: Mândria noastră cea mai mare este că am construit un sistem în care colegii noștri învață | A