Listarea, așteptată pentru luna septembrie sau ultimul trimestru din 2026, va testa apetitul investitorilor pentru sectorul de inteligență artificială pură și ar putea stabili noi recorduri financiare la nivel global.
Gigantul tech colaborează în prezent cu bănci de investiții de top ca Goldman Sachs și Morgan Stanley pentru redactarea prospectului de listare, dar și cu avocații firmei Cooley. Prospectul ar putea fi depus chiar la sfârșitul acestei săptămâni.
Depunerea documentației vine la doar câteva zile după o victorie importantă în instanță împotriva lui Elon Musk, înlăturând astfel unul dintre cele mai mari riscuri legale din calea ofertei publice.
Cifrele din spatele IPO-ului
În martie 2026, OpenAI a închis o rundă istorică de finanțare, atrăgând 122 mld. dolari la o evaluare post-money de 852 mld. dolari. Ținta companiei pentru listare este o evaluare la peste 1.000 mld. dolari (1 trilion).
Estimările pieței indică o atragere de capital de aproximativ 50 mld. dolari, cifră care rezultă din practica standard a marilor listări, adică scoaterea pe bursă a unui pachet minoritar (free-float) de circa 5% din companie.
Pe lângă injecțiile de capital, OpenAI și-a majorat facilitatea de credit revolving la 4,7 mld. dolari, susținută de giganți financiari precum JPMorgan Chase, Citi, UBS și HSBC, pentru a-și asigura flexibilitatea extinderii infrastructurii.
Cea mai mare parte a acțiunilor vândute vor fi noi, dar listarea va fi și evenimentul final de lichiditate. Ca un prim test, peste 600 de angajați au vândut deja în octombrie 2025 acțiuni de 6,6 mld. dolari printr-un tender offer intern.
În IPO vor mai vinde cel mai probabil fondurile de capital de risc (venture capital) care au finanțat compania în fazele inițiale și vor căuta să marcheze din profitul uriaș. Partnerii strategici ca Microsoft sunt așteptați să își mențină pozițiile.
Pentru a evita fluctuațiile speculative înainte să sune clopoțelul pe piața Nasdaq, în această lună OpenAI a declarat nulă tranzacționarea pe o piață secundară, adică orice transfer prin vehicule speciale (SPV-uri) sau vânzare „la negru”, fără aprobarea boardului.
De la „non-profit” la „for-profit”
Compania condusă de Sam Altman raportează în prezent venituri de 2 mld. dolari pe lună, adică un nivel anualizat de 24 mld. dolari, nivel susținut de abonamentele enterprise, lansarea modelului o1 și utilizarea API-urilor.
Ritmul de creștere este de patru ori mai rapid comparativ cu companii precum Meta sau Alphabet în stadii similare de dezvoltare. OpenAI este un „aspirator de cash”, însă costurile raportate sunt colosale – compania prognozează pierderi de 14 mld. dolari numai pentru 2026.
Pentru a deschide drumul spre Wall Street, OpenAI se află în plin proces de restructurare corporativă, renunțând la modelul atipic „capped-profit” (profit plafonat) și la originile sale non-profit, în favoarea unei structuri „for-profit” clasice, o mișcare menită să calmeze cerințele stricte ale marilor fonduri de investiții.
Odată cu publicarea prospectului, investitorii de pe bursă vor avea acces în premieră la cifrele reale din spatele costurilor masive de cloud computing, un element cheie pentru profitabilitatea pe termen lung.
Fondurile atrase în IPO vor susține cheltuielile hardware uriașe ale OpenAI, compania fiind liderul operațional în proiectul Stargate, un joint-venture vizând dezvoltarea de centre de date de 10 gigawați până în 2029, un plan evaluat la 500 mld. dolari alături de jucători precum Microsoft, SoftBank, Oracle și Nvidia.
Concurența pentru investitori
Dacă IPO-ul va avea loc în 2026, într-un mediu în care și alți jucători precum Anthropic sau SpaceX își pregătesc listările, debutul OpenAI va stabili primul benchmark real de evaluare pentru companiile de AI generativ, având un potențial impact direct asupra acțiunilor principalilor săi parteneri strategici.
CEO-ul Sam Altman a făcut presiuni pentru ca startupul să se listeze înaintea principalului rival, Anthropic, care are în vedere tot acest an pentru derularea ofertei. CFO-ul Sarah Friar, în schimb, ar fi susținut o abordare mai prudentă.
Pe de altă parte, SpaceX, compania lui Elon Musk, a depus deja confidențial prospectul și este așteptată să se listeze la jumătatea lunii iunie sub simbolul SPCX. Compania – care produce rachete și sateliți (Starlink) și care recent a finalizat o fuziune cu xAI (deținătorul chatbotului Grok și al rețelei sociale X) – vrea să atragă de la investitori aproximativ 75 mld. dolari, la o evaluare de cuprinsă între 1.750 mld. dolari și 2.300 mld. dolari (1,75-2,3 trilioane).
Dimensiunile celor două oferte și incertitudinile globale fac dificilă anticiparea apetitului investitorilor. Astfel, OpenAI ar putea modifica momentul listării în funcție de condițiile pieței și de succesul ofertei SpaceX. În același timp, OpenAI speră că depunerea documentației va determina investitorii să își rezerve capital și pentru această investiție și să nu mizeze totul pe compania lui Musk.
Deținătorul actual al recordului mondial pentru cea mai mare listare este Saudi Aramco, compania petrolieră a Arabiei Saudite, care a atras 29,4 mld. dolari în 2019. Acesta ar urma să fie surclasat masiv de OpenAI (50 mld. dolari) și, mai ales, de SpaceX (75 mld. dolari).



.png)












.png)
































.png)
