Dobânzile oferite la titlurile de stat Fidelis în ediția din mai 2026 au scăzut ușor la toate maturitățile, atât pentru emisiunile în lei, cât și pentru cele în euro.
Ajustarea vine într-un context în care costurile de finanțare ale României pe piețele externe au crescut, pe fondul incertitudinilor politice și al presiunilor asupra cursului de schimb.
Astfel, cei care vor să își investească economiile în ediția din luna mai vor beneficia de dobânzi neimpozabile, structurate astfel: 6,4% cu scadența la doi ani, 7% la patru ani și 7,5% la șase ani pentru emisiunile în lei, respectiv de 4% cu scadența la trei ani, 5% la cinci ani și 6,25% la 10 ani pentru cele în euro.
Tranșa specială de titluri de stat, emise în lei, cu scadență la doi ani, dedicată tuturor celor care fac dovada donării de sânge începând cu 1 decembrie 2025, va avea o dobândă de 7,4%. Donatorii-investitori se bucură de un prag minim de subscriere redus de la 5.000 de lei la 500 lei, în limita unui plafon maxim de 100.000 lei.
Investitorii în Fidelis au posibilitatea de a vinde titlurile înainte de maturitate, primind dobândă aferentă perioadei de deținere în funcție de prețul primit pe bursă. Veniturile obținute din deținerea titlurilor sunt neimpozabile.
Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.









.png)

































.png)


