Finanțele alocă 100 mil. euro pentru românii din străinătate care vor să investească în România prin firme nou înființate

Scris de
Tibi Oprea
Finanțele alocă 100 mil. euro pentru românii din străinătate care vor să investească în România prin firme nou înființate
Ministerul Finanțelor pune la dispoziție 100 mil. euro pentru românii din diaspora care vor să investească în România și să dezvolte afaceri locale.

Prin „Diaspora Investește Acasă”, primul program destinat românilor din diaspora, firmele nou înființate de cetățeni români stabiliți în străinătate vor putea primi granturi de până la 200.000 euro prin Banca de Investiții și Dezvoltare, instituția responsabilă cu acordarea, monitorizarea și plata granturilor.

Prin intermediul acestui program, societățile nou înființate, al căror capital social este deținut majoritar de cetățeni români cu domiciliul sau reședința în străinătate, vor putea accesa granturi pentru susținerea creditelor destinate investițiilor.

„Prin acest program ne propunem să transformăm experiența profesională, competențele și resursele românilor din diaspora într-un motor de dezvoltare economică pentru România. Transmitem astfel un semnal că susținem inițiativa antreprenorială și investițiile realizate de românii care doresc să contribuie activ la dezvoltarea economiei naționale. Programul înseamnă investiții sustenabile, noi oportunități pentru comunitățile locale și crearea de locuri de muncă”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.

Granturile vor putea acoperi până la 60% din valoarea creditului de investiții, fără a depăși suma de 200.000 euro pentru fiecare beneficiar eligibil. Sprijinul financiar va fi acordat în perioada 2026-2029, în limita bugetului disponibil.

Programul se adresează start-up-urilor înființate de români din diaspora care îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevăzute în schema de ajutor de minimis. Printre principalele criterii se numără:

  • deținerea majoritară a capitalului social de către cetățeni români care au avut domiciliul sau reședința în străinătate pentru o perioadă de minimum 12 luni consecutive în ultimele 18 luni;
  • existența unei experiențe profesionale sau a unor studii relevante de minimum un an în domeniul pentru care se solicită finanțarea;
  • menținerea investiției și a structurii acționariatului pentru o perioadă de cel puțin 3 ani de la finalizarea investiției.

Beneficiarii vor trebui să asigure o contribuție proprie de minimum 10% din valoarea proiectului de investiții. Pentru antreprenorii cu vârsta sub 35 de ani, contribuția minimă va fi redusă la 5%.

Valoarea minimă a unui credit de investiții este de 5.000 de euro, iar valoarea maximă este de 500.000 euro. Perioada maximă de creditare va fi de 10 ani, fără ca scadența finală să depășească data de 31 decembrie 2037.

Programul „Diaspora Investește Acasă” face parte din obiectivele Ministerului Finanțelor privind susținerea investițiilor, stimularea antreprenoriatului și consolidarea legăturilor economice dintre România și comunitățile românești din afara granițelor țării.

Termene.ro este o sursă de referință pentru analize economice și conținut de business, nu un generator de trafic de clickbait. Misiunea noastră este să furnizăm informație relevantă, riguroasă și ușor de înțeles, bazată pe date concrete și susținută de expertiză profesională. Ne adresăm profesioniștilor care au nevoie de acuratețe pentru a lua decizii corecte.

Află aici mai multe despre politica editorială a Termene Business Hub.
Cele mai mari companii care au depus bilanțul pe 2025. Actualizare 5 aprilie
Profi, în anul tranzacției. Pierderi istorice de 537 mil. lei în 2025. Începând de astăzi, Profi și Mega Image operează sub o
Top 50 companii din Argeș. De la Pic și Conarg la Horse, Lear și Karcher. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2
Chipsuri, conserve, salate și nuci. Profiturile procesatorilor de fructe și legume au crescut cu 660% în perioada 2008-2024.
Iași în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu 670% în perioada 2008-2024. Dezvoltarea software și ingineria s
Top 50 companii din Maramureș. De la Italsofa, Unio și Moeller la Aramis, Universal Alloy și Eaton. Cum s-a schimbat vârful c
Acvacultura și pescuitul, un sector de 580 mil. lei în care profiturile au intrat la apă. Liderul pieței este în concordat pr
Timiș în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu aproape 380% în perioada 2008-2024. Timișul găzduiește cele ma
Top 50 companii din Buzău. De la Romet și Relad la Getica 95, Voestalpine și Global Cash & Carry. Cum s-a schimbat vârful cla
Afaceri cu păduri. Suedezii din familia IKEA, singurii străini din top 20, într-o piață dominată de capital românesc. Analiza
Wargha Enayati: Vrem să răspândim conceptul de concierge doctor pe plan național, în următorii cinci ani | A fost odată în bu
SIM, Lacto Prod și Monor, singurele companii românești din topul producătorilor de lactate. Profiturile au crescut, numărul d
Covrigăriile câștigă teren. Profiturile din producția de panificație și patiserie au crescut de 10,7 ori în perioada 2008-202
Profiturile industriei produselor din carne au crescut de opt ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile s-au triplat |
Profiturile din transporturile rutiere de mărfuri au crescut de 12 ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile au crescut
Marius și Dan Ștefan, Autonom: Mândria noastră cea mai mare este că am construit un sistem în care colegii noștri învață | A
Distribuie acest articol