Ministerul Finanțelor a publicat execuția bugetului general consolidat pe anul 2025, care s-a încheiat cu un deficit cash de 146,03 miliarde de lei, echivalentul a 7,65% din PIB.
Scăderea deficitului
Nivelul este cu un punct procentual mai mic față de deficitul de 8,67% înregistrat în 2024, evoluție pusă de Guvern pe seama măsurilor de disciplină bugetară și a utilizării accelerate a fondurilor europene.
Veniturile bugetului general consolidat au ajuns la 662,70 miliarde de lei, în creștere cu 15,3% față de anul precedent, avans susținut atât de veniturile curente, cât și de un nivel istoric al fondurilor europene.
Veniturile
Ca pondere în PIB, veniturile au crescut cu peste două puncte procentuale. Ministerul precizează că, excluzând efectul amnistiei fiscale din 2024, contribuția reală a veniturilor curente rămâne semnificativă.
Cheltuielile totale s-au situat la 808,73 miliarde de lei și au fost gestionate mai strict în semestrul al doilea, perioadă în care Guvernul a plafonat cheltuielile neesențiale și a monitorizat atent execuția bugetară. În paralel, cheltuielile pentru investiții au atins un nivel record de 138,2 miliarde de lei, reprezentând 7,2% din PIB.
Investițiile
Potrivit ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, peste jumătate din investiții au fost finanțate din fonduri europene nerambursabile, inclusiv prin PNRR, după renegocierea acestuia și mutarea unor proiecte din componenta de împrumut în cea de grant. „Am redus deficitul, am asigurat investiții record și am respectat angajamentele salariale în domenii critice, fără a pune în pericol stabilitatea economică”, a declarat ministrul.
La capitolul venituri, încasările din impozitul pe salarii și venit au crescut cu aproape 20%, contribuțiile de asigurări cu aproape 10%, iar TVA-ul a avansat cu peste 10%, pe fondul digitalizării și al modificărilor de cote. În același timp, sumele primite de la Uniunea Europeană au atins 75,9 miliarde de lei, un maxim istoric.
Ministerul Finanțelor susține că reducerea deficitului a fost posibilă datorită monitorizării stricte a cheltuielilor și stimulării conformării fiscale, consolidarea bugetară fiind pilonul principal al stabilității macroeconomice în 2025.



.png)



























