Dorin Ștefan este unul dintre cei mai importanți arhitecți din România. De la Opera Center și extinderea Muzeului de Artă din Craiova, până la Aeroportul din Brașov, Biserica din Alba Iulia și Oromolu Office Building, proiectele sale au contribuit la redefinirea peisajului urban contemporan.
Privind înapoi, arhitectul spune că lansarea Opera Center a fost primul proiect care i-a arătat cu adevărat impactul pe care arhitectura îl poate avea asupra unui oraș.
„Pe mine mă interesează, în primul rând, ca ceea ce fac să-mi dea un sentiment că am creat ceva valoros, pentru că nu orice clădire este arhitectură. Pentru ca o construcție să devină arhitectură, ea trebuie să îndeplinească foarte multe deziderate. Am simțit, în special prin feedback-urile primite de la diferiți oameni, o bucurie atunci când îmi mărturiseau bucuria lor în fața unei realizări pe care eu o văzusem, o proiectasem și care în final s-a transformat într-un spațiu construit.
Prima clădire vizibilă a fost Opera Center. Aceea a fost prima lucrare prin care am văzut că arhitectura contează în oraș. Noi, din fericire, avem o zestre extraordinară, pentru că între războaie, România a fost o țară foarte bogată, cu posibilități foarte bune de a investi. Avem o mulțime de repere arhitecturale, culturale, cărora trebuie să le facem față.”
În viziunea sa, arhitectura care trece testul timpului este cea care păstrează vitalitatea și relevanța, chiar și după câteva decenii.
„Eu trec adesea pe lângă clădire și am un sentiment că nu și-a pierdut din prospețime. Pentru că noi asta ar trebui să facem, să păstrăm proaspăt sentimentul de spațiu construit care ne creează și nouă o plăcere, o emoție. Rețeta vine de la sine. Abia în momentul în care s-a băgat cheia în ușă, atunci îți dai seama că proiectul a ieșit bine.”
În ceea ce privește complexitatea profesiei de arhitect, Dorin Ștefan spune că între schiță și clădirea finalizată există un drum lung, adesea plin de obstacole.
„Arhitectura și profesia de arhitect e fascinantă. Este foarte grea, pentru că nu înseamnă doar să desenezi. Dacă știi să desenezi frumos nu e suficient. Trebuie să o duci până la capăt, iar acest lucru durează ani de zile. Am lucrări care au durat șapte ani sau chiar 12 ani. Lucrări mici, care au durat foarte mult nu din cauza complexității în sine, ci din cauza unor diferite piedici. În mod normal, orice construcție, oricât ar fi de mare, n-ar trebui să însemne mai mult de doi, maximum trei ani.”
Despre elementele esențiale ale unui proiect
- Este un secret al profesiei. Trebuie să ții cont de foarte multe considerente: estetice, structurale, de culoare, de peisaj. Practic, noi creăm un nou peisaj, peisajul urban, care este diferit de peisajul natural. Provocarea și, de fapt, însăși această profesie, a apărut în momentul în care noi, arhitecții, a trebuit să intrăm într-o concurență cu natura și să oferim semenilor noștri același sentiment al spațiului construit, așa cum noi percepem spațiul natural ca pe o încântare, un ajutor, o bucurie de a trăi.
Despre epoca de aur a arhitecturii din București
- Perioada interbelică a fost momentul de aur al arhitecturii din București fără discuție, pentru că nu poți să faci arhitectură de peisaj urban fără bani. Poți să faci case, locuințe mai mari sau mai mici care să-ți dea această încântare, dar arhitectura unei metropole este o arhitectură care are o anumită scară.
- Scara orașului este o comunitate mult mai mare decât cea într-un orășel, într-un târg, cum erau până la 1900, când toată țara și toate orașele erau niște târguri. Nici Bucureștiul nu era conturat ca un oraș. În momentul în care țara a devenit independentă și am beneficiat de acest aport extraordinar economic, cu grâne și petrol, am devenit o țară foarte atractivă pentru investitori.
- Am beneficiat de foarte multe cunoștințe din școlile de inginerie și de arhitectură din străinătate. Au venit mulți arhitecți francezi foarte buni, iar studenții români mergeau în Franța și studiau. Așa au apărut toate acele perle ale Bucureștiului cu care noi ne mândrim și suntem bucuroși că avem o ștachetă atât de ridicată.
Despre ce ne lipsește în 2026
- Din punct de vedere al profesiei, noi suntem pregătiți. Avem arhitecți foarte mulți, foarte buni. Ne lipsesc banii. Nu ne lipsește înțelegerea, semenii, cei care decid, înțeleg această necesitate. Simt că ne lipsesc banii, în special acei bani publici, pentru că fața interesantă a unui oraș este dată de investițiile publice, clădirile reprezentative, sediile instituțiilor statului, muzee.
- Sunt multe lipsuri în București. Aceste lipsuri vin dintr-un buget mic, poate prost gestionat, poate insuficient, dar principala lipsă pe care o resimt este lipsa fondurilor pentru clădiri reprezentative publice.
Despre echilibrul dintre trecut și prezent
- Când stai față în față cu lucrări mari, te gândești și faci un pas în spate. Nu eu trebuie să fiu în față, ci ar trebui ca eu să creez acel element care să completeze ceea ce deja există. Ca atare, atât la Vila Oromolu cât și la Palatul Jean Mihail din Craiova, ceea ce am făcut eu a fost un fel de completare a unui lucru foarte bine făcut.
- Când ai un astfel de reper imediat lângă tine, îți este mai ușor. Însă este foarte greu să poți să faci față acelei vecinătăți, chiar dacă te obligă într-un fel ceea ce găsești acolo. Este mult mai interesant să lucrezi într-un context de valoare decât undeva pe un câmp liber, unde ar trebui să ridici un imobil de birouri sau un imobil de locuință colectivă.
Despre identitatea Bucureștiului ca oraș viu
- Bucureștiul este un oraș organic. Felul în care s-a dezvoltat el din moși-strămoși și felul în care acum, după Revoluție, a fost completat, reflectă exact acest trend organic. Nu a fost un oraș fondat după regulile fondării.
- Bucureștiul s-a dezvoltat din aproape în aproape, a fost întâi un vad pe unde treceau drumurile comerciale, a fost o mlaștină. Suprafața Bucureștiului era o suprafață inundabilă. A fost un oraș clădit din necesitate.
- Toate nemulțumirile existente, care s-au întâmplat după 1990, au venit tot din necesitate. Nu aveam spații, nu aveam infrastructură în altă parte și atunci vechile fabrici au dispărut odată cu declinul industrializării. Am avut nevoie de noile clădiri, de sedii de birou și nu puteau fi realizate repede, decât acolo unde exista infrastructură. Și așa, din aproape în aproape, au apărut clădiri mai înalte, lângă clădiri mai joase, au apărut aglomerări. Eu accept un anumit disconfort dat de această dezvoltare organică.
- Marele nostru avantaj este că Bucureștiul este un oraș plin de viață. Acest plin de viață ți-l dă tocmai sentimentul că este neterminat, că este într-o căutare. M-a interesat această problemă, de ce Bucureștiul e interesant? Și răspunsul de la foarte multă lume a fost pentru că ai acest sentiment de oraș viu. Orașul viu este un oraș care are și bune, și rele, pentru că viul nu este numai bine. Există foarte mult rău și medierea dintre bine și rău îl face să fie viu.
- Ca atare, îmi continui pledoaria. Ar trebui să plecăm de la sentimentul că iubim acest oraș, nu că-l urâm. Dacă ne uităm la părțile mai puțin bune, se amplifică și sentimentul interior de disconfort, dar dacă ne uităm la părțile bune, cu toții ne-am simți mai confortabil.
Despre evoluția relației dintre arhitecți și dezvoltatorii imobiliari
- Dezvoltatorul este dirijat de bani, de profit. El trebuie să creeze profit pentru că altfel, dacă nu o face cu prima lucrare, nu mai are bani pentru a doua și așa mai departe. Problema noastră ține de clădirile reprezentative ale statului, comanditate de stat.
- Văd, de 10 ani, o calitate din ce în ce mai bună a investițiilor private, atât în clădirile de birouri, de exemplu cele care au apărut în Pipera, cât și în clădirile de locuințe colective. S-a creat o masă critică, care aproape că ajunge să dicteze vânzarea produsului și calitatea a crescut.
Despre competența esențială pentru un arhitect tânăr în 2026
- Același arhitect tânăr de astăzi a fost și acum 20-30 de ani, dar și în trecut.
- Pregătirea de la facultate este în regulă, eu văd în fiecare generație de studenți tineri pasionați. Pentru că facultatea este grea, pregătirea de a intra la facultate este la fel de grea. Faci doi ani de pregătire ca să intri la facultate, faci facultatea 6 ani, apoi mai faci doi ani de practică.
- Abia după ce ai făcut doi ani de practică într-un birou de arhitectură, vezi că de fapt arhitectura nu este numai acea imagine frumoasă pe care o cauți în timpul facultății. Este ceva mult mai mult, de la frumos până la construit frumos e un parcurs destul de complicat. De aceea este o meserie grea, dar este extraordinar de frumoasă.
- Încerc să le păstrez studenților mei entuziasmul cu care au intrat la facultate, și în același timp să nu uite că au avut și trebuie să aibă în continuare idealuri.
Despre direcția de dezvoltare pe termen lung a Bucureștiului
- Lăsați-l așa, că se dezvoltă singur. Bucureștiul nu este un oraș rațional. Lăsați-l așa, pentru că dinamica dezvoltării își va găsi singură căile prin care să compenseze ce e bun cu ce e rău, inclusiv infrastructura. N-am avut infrastructură, ne-am repezit, am ridicat clădiri înalte, iar ca acele clădiri să funcționeze orașul a făcut pași mici. Pașii mari au venit ca urmare a presiunii faptului că acele clădiri trebuiau să funcționeze.
- Încetul cu încetul s-a mai făcut o linie de metrou, s-a mai deschis o arteră și orașul și-a mai revenit față de acum 10 ani când era mai puțin dotat pentru a funcționa. Nici acum nu funcționează perfect, dar hai să ne bucurăm că trăim într-un oraș mai relaxat, într-o țară mai relaxată și să continuăm așa.
Dacă Bucureștiul ar putea vorbi, ce le-ar spune arhitecților?
- Hai să facem o mezalianță și să lucrăm ca într-o familie în care noi „venim cu fata”, voi „veniți cu băiatul” și împreună o să găsim o soluție.
Fast track
- Arhitectura bună înseamnă: calitate
- Clădirea din România pe care o admirați cel mai mult este: Palatul Telefoanelor
- Cea mai mare greșeală pe care o fac tinerii arhitecți sau arhitecții în general: trebuie să nu se lase, să aibă încredere în ei, pentru că dacă au încredere, atunci vor depăși foarte multe obstacole
- Un lucru pe care v-ați dori să-l înțeleagă dezvoltatorii imobiliari este: că produsul nu este numai un business
- Un compromis pe care nu l-ați face ar fi: să accept un contract numai de dragul banilor.
- Dacă ar exista un singur indicator prin care am măsurat calitatea intervențiilor asupra patrimoniului, acela ar fi: ar trebui cât mai mult să reflectăm la patrimoniul pe care îl avem și să încercăm să ne ridicăm la acea valoare pe care el o reprezintă
- Un trend în piața imobiliară sau în arhitectură care ar trebui să dispară este: acest raport între bani și ceea ce produce un arhitect
- Un oraș din lume care vă inspiră constant este: nu pot alege unul singur, mă inspiră metropolele timpului nostru
- Cea mai mare provocare a Bucureștiului în următorii 10-20 de ani va fi: această schimbare extraordinară pe care o aduce Inteligența Artificială.
.png)
