Pe primul loc printre companiile antreprenoriale românești cu cei mai mulți angajați regăsim distribuitorul de materiale de construcții Arabesque, controlat de familia Rapotan, cu 2.302 angajați în 2024, în scădere cu 14% față de anul anterior. La clasamentul general, singurul angajator care depășește Arabesque este combinatul Liberty Galați, cu peste 4.900 de oameni.
Angajatorii din Galați
Dacă ne raportăm strict la companiile antreprenoriale românești, pe locul doi în topul angajatorilor din județul Galați regăsim constructorul Tancrad, controlat de Cătălin Cristian Stăncic, cu 1.007 angajați, în creștere cu 14% față de anul anterior.
În același timp, în topul angajatorilor din Galați mai regăsim și constructorul Arcada Company, dezvoltat de familiile Humă și Mantu, cu 946 de angajați în 2024, în creștere cu 10%. Și-a mai făcut loc în top și lanțul de farmacii Myosotis, controlat de familiile Stratulat și Chiriac, cu 636 de angajați, în creștere cu 14%.
Pe lângă companiile antreprenoriale românești și pe lângă combinatul Liberty Galați, top zece angajatori din județ este completat de companii publice, precum Apa Canal, cu 1.092 de angajați, în creștere cu 4%, Regia Autonomă „Administratia Fluviala a Dunarii de Jos” Galati, cu 717 oameni, în creștere cu sub 1%, respectiv Transurb, cu 631 de angajați, în creștere cu sub 1%.
În topul angajatorilor din Galați mai găsim Compania de Navigatie Fluviala Romana Navrom, cu 633 de angajați, în scădere cu 5% față de anul anterior. Aceasta face parte din grupul Transport Trade Services (TTS), listat la Bursa de Valori București, acolo unde cei mai mari acționari sunt persoane juridice.
De altfel, printre angajatorii mari din Galați se află și compania Criomec, constructor specializat în proiecte industriale, cu 575 de angajați în 2024, în creștere cu 3% față de anul anterior. Cel mai mare acționar al Criomec este entitatea elvețiană DSD Steel Construction AG.





