Și în acest an Codul Rutier a venit cu o serie de modificări în raport cu 2020. Actul normativ revizuit nu aduce noutăți în privința valorii punctului de amendă, dar vine cu sancțiuni financiare mai aspre pentru o serie de abateri comune. 

 

2021 vine cu o serie de modificări la Codul Rutier. Există vești bune și mai puțin bune pentru participanții la trafic

 

Vești bune

Punctul de amendă rămâne nemodificat

Cea mai importantă veste legată de Codul Rutier, pentru anul 2021 este aceea că punctul de amendă rămâne nemodificat (la 145 de lei) și în intervalul 1 ianuarie-31 decembrie 2021, în ciuda prevederilor din Codul Rutier care stabilesc că valoarea acestuia este de 10% din valoarea salariului lunar minim brut pe economie (care a crescut de la 2230 lei la 2300 lei). Prevederea care îngheață punctul de amendă se regăsește în articolul XIII din OUG nr. 226 din 30 decembrie 2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene. 

În consecință, valorile amenzilor, corespunzătoare diferitelor clase de sancțiuni, vor fi următoarele: 

clasa I: două sau trei puncte de amendă (între 290 și 435 de lei);

clasa a II-a: patru sau cinci puncte de amendă (între 580 și 725 de lei);

clasa a III-a: de la şase la opt puncte de amendă (între 870 și 1.160 de lei);

clasa a IV-a: de la nouă la 20 de puncte de amendă (între 1.305 și 2.900 de lei);

clasa a V-a: de la 3.045 la 14.500 de lei (de la 21 la 100 de puncte-amendă).

Dacă amenzile din clasele I-IV se adresează exclusiv persoanelor fizice, cele din clasa a V-a de sancţiuni se aplică instituțiilor și firmelor. 

Cea mai mică sancțiune care poate fi acordată este de două puncte-amendă, adică de 290 de lei.

Nu mai este obligatorie deținerea RCA tipărită

Tot la capitolul vești bune se încadrează și modificarea din Codul Rutier care stabilește că șoferii nu vor mai fi amendaţi dacă nu vor avea asupra lor poliţa RCA în variantă tipărită, agenții poliției rutiere putând face verificarea existenței acesteia direct în baza de date gestionată de autorități. De asemenea, conducătorii auto pot dovedi încheierea poliței RCA și prin prezentarea contractului sau asigurării în format electronic (pe telefon sau tabletă).

 

Liber la hands free

Fără sancțiune va fi și vorbitul la telefonul mobil folosind funcția hands free (mâini libere) a acestora. Autoritățile au îndreptat astfel o scăpare apărută odată cu introducerea unei prevederi în Codul rutier, în anul 2019, care nu făcea nicio excepție de la folosirea telefonului, sancționabilă fiind astfel, din acel moment, inclusiv utilizarea telefoanelor la volan folosind funcția hands free.

 

Vești mai puțin bune

Ce sancțiuni se înăspresc

Noul Cod Rutier a venit cu amenzi mai mari pentru acei participanți la trafic depistați a avea modificări neregulamentare ale tobei de eșapament de natură să amplifice zgomotul emis. Sunt vizate atât automobilele, cât și motocicletele, iar amenda se ridică în acest caz la 580 de lei. 

De același „tratament” se vor „bucura” și cei surprinși a avea jantele cu care este echipată mașina cu dimensiuni ce nu corespund celor indicate în cartea de identitate a vehiculului, precum și celor care au aplicat folii neomologate pe geamurile laterale, pe lunetă și pe blocurile optice.

 

Fără volan pe dreapta

Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va face ca mașinile cu volan pe dreapta să nu mai poată fin înmatriculate în țara noastră, începând cu acest an, deoarece, în cazul lor, nu va mai fi posibilă acordarea unei cărți de identitate. Singura situație în care mașinile importate de peste Canalul Mânecii vor mai putea fi înmatriculate în România va fi aceea în care proprietarul modifică poziționarea postului de conducere, pentru a putea obține omologarea (fapt care implică nu doar mutarea volanului, ci și adaptarea casetei de direcție sau a conductelor de frână). Costul pentru o astfel de operațiune merge de la circa 500 de euro la câteva mii de euro, în funcție de marca și modelul autovehiculului.  

 

Atenție

Nu uitați ca după trecerea sezonului rece să vă montați cauciucuri de de vară (la Anvelocors). Sau utilizați cauciucuri allseasons.

Despre Termene.ro

Termene.ro este o companie înființată în anul 2014 din dorința de a permite companiilor identificarea oportunităților de afaceri și evaluarea corectă a riscurilor pentru afaceri mai prospere, oferind o platformă intuitivă și foarte ușor de utilizat. Peste 70.000 de companii folosesc platforma completă care oferă informații actualizate în timp real despre datele financiare și juridice ale firmelor din România.

Distribuie mai departe