Lista măsurilor din planul de relansare economică. Cine câștigă și cine pierde

Scris de
Tibi Oprea
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a prezentat joi un pachet de relansare economică pentru 2026, axat pe stimularea investițiilor, sprijinirea companiilor și dezvoltarea unor sectoare strategice. Planul include atât modificări fiscale, cât și scheme de ajutor de stat și instrumente de finanțare pentru proiecte mari.

Pachetul favorizează în primul rând companiile care investesc, inovează sau au planuri de extindere, deoarece amortizarea accelerată la 65%, facilitățile pentru profitul reinvestit și creditul fiscal pentru cercetare reduc direct costul investițiilor și impozitul plătit în primii ani.

Câștigă și microîntreprinderile active, prin reguli mai flexibile privind angajatul unic, revenirea la statutul de micro și eliminarea unor situații care duceau automat la pierderea regimului și, de asemenea, firmele din sectoare strategice – apărare, tehnologie, materii critice sau proiecte mari de investiții – care vor avea acces la scheme de ajutor de stat și finanțări dedicate.

În schimb, companiile fără planuri de investiții, cele orientate strict spre consum sau cu marje mici nu simt aproape deloc efectul măsurilor, iar impactul pentru populație rămâne limitat la bonificații minore pentru plata la timp a taxelor.

Principalele măsuri fiscale

  • Introducerea unui credit fiscal de 10% pentru cercetare-dezvoltare, pe lângă deducerea existentă de 50%.
  • Posibilitatea utilizării amortizării accelerate și pentru facilitatea profitului reinvestit.
  • Creșterea nivelului de amortizare super-accelerată la 65%, față de 50% în prezent, pentru investițiile în echipamente.
  • Majorarea plafonului pentru mijloace fixe de la 2.500 lei la 5.000 lei.
  • Introducerea unei superdeduceri de 50% pentru cheltuielile companiilor care se listează la bursă.
  • Stabilirea termenului unic de declarare și plată a impozitului pe profit la 25 iunie, ca măsură de simplificare.
  • Creșterea plafonului pentru TVA la încasare la 5 mil. lei în 2026 și 5,5 mil. lei în 2027.
  • Reintroducerea bonificației de 3% pentru companii care își achită obligațiile la timp.
  • Introducerea unei bonificații pentru persoanele fizice care plătesc la termen.

Măsuri dedicate microîntreprinderilor

  • Termenul pentru angajarea salariatului unic crește de la 30 la 90 de zile.
  • Posibilitatea de a reveni la statutul de microîntreprindere dacă sunt îndeplinite din nou condițiile.
  • Vânzarea unei imobilizări pe an nu va mai fi inclusă în plafonul de 100.000 de euro, pentru a evita pierderea statutului de micro.
  • Clarificarea situației concediilor medicale, astfel încât acestea să nu mai ducă automat la pierderea regimului de microîntreprindere.

Scheme de ajutor de stat și instrumente de finanțare

  • Schemă de ajutor de stat pentru proiecte strategice de peste 1 mld. lei (aprox. 200 mil. euro), deschisă atât investițiilor românești, cât și celor străine.
  • Sprijin direcționat către sectoare cu deficite comerciale, pentru reducerea dependenței de importuri.
  • Instrument dedicat valorificării resurselor minerale critice și dezvoltării lanțurilor de producție.
  • Schemă pentru tehnologii avansate: inteligență artificială, semiconductori, robotică și scalarea startup-urilor.
  • Program de finanțare de 200 mil. euro pentru industria de apărare, inclusiv pentru proiecte în parteneriat.
  • Instrument dedicat IMM-urilor, pentru proiecte între 7 și 50 mil. euro.
  • Plafon special de finanțare pentru românii din diaspora care vor să investească în țară.
  • Program național pentru pregătirea și asistența tehnică a proiectelor în parteneriat public-privat.
  • Banca de Investiții și Dezvoltare va putea gestiona scheme de sprijin de peste 6 mld. lei și crea vehicule de tip private equity pentru susținerea sectoarelor economice.

Alte detalii despre pachet

  • Impactul bugetar estimat pentru 2026 este de 2,1-2,2 mld. lei, sub formă de venituri fiscale mai mici.
  • Schemele de finanțare sunt gândite pe un orizont de 5-7 ani, cu plafoane anuale și notificare la Comisia Europeană.
  • Patru scheme majore ar urma să însumeze aproximativ 4 mld. euro până în 2032, alocate etapizat
  • Guvernul vrea ca pachetul de relansare să fie adoptat împreună cu reforma administrației, pentru a compensa impactul negativ asupra veniturilor bugetare.