Salut,

Iată despre ce citești azi la cafea:

  • Greva sindicaliștilor de la Registrul Comerțului
  • Câte firme şi-au suspendat activitatea la început de 2024
  • Cardurile virtuale pentru tichete de masă sau de vacanță
  • Ghidul programului Femeia Antreprenor 2024
  • Reziliența în business
 

2-Jan-30-2024-11-29-31-8313-AMSubiectul zilei

Cum vor fi afectate companiile de greva de la Registrul Comerțului 

Sindicatul Angajaților din Oficiul Național al Registrului Comerțului (SAONRC) intră joi în grevă japoneză, la nivel național. Angajații solicită Guvernului majorarea salariilor cu 15%, în condițiile în care ONRC este „instituţia publică cu cel mai mic nivel de salarizare din justiție”, potrivit unui comunicat al organizației sindicale. Ce presupune protestul?

  • În perioada 18-22 aprilie, angajații intră în grevă de tip japonez la nivel național. „Membrii de sindicat din ONRC vor purta banderole negre în semn de protest și își vor îndeplini atribuțiile de serviciu cu exces de zel”, se precizează în comunicat.
  • Situația s-ar putea schimba de săptămâna următoare, dacă sindicaliștii nu vor ajunge la o înțelegere cu Ministerul Justiției, în subordinea căruia activează ONRC. În intervalul 23-25 aprilie, începând cu ora 13:30 vor avea loc mitinguri la nivel național în toate județele, în fața instituțiilor. În data de 26 aprilie, începând cu ora 11:00, va avea loc un miting la sediul Ministerului Justiției.
  • Sindicaliștii au anunțat că sunt dispuși chiar să intre în grevă generală. „Începând din luna august va fi declanșat conflictul colectiv de muncă”, au anunțat aceștia.
 

5-4Cifre

4,5 milioane 

de metri pătrați vor totaliza spațiile de retail modern în 2024. Mai mult de 185.000 de metri pătrați sunt preconizați a se adăuga stocului existent pe parcursul anului curent dacă luăm în considerare doar proiectele aflate deja în construcție, potrivit raportului Romania Retail Destinations 2024, lansat de CBRE România.

 

4.328 de firme 

şi-au suspendat activitatea în primele două luni din 2024, în creştere cu 38,58% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

 

2,7%

a fost creșterea producției industriale în România în februarie față de luna precedentă, în timp ce la nivelul Uniunii Europene producția industrială a înregistrat o creștere de 0,7% în aceeași perioadă. Țara noastră s-a situat alături de alte state membre precum Irlanda (3,8%), Ungaria (3,5%), Slovenia (3,3%) și Letonia (2,9%).

 

logo icon NL paua#GăseștipeTermene

Pe Termene.ro ai acces rapid și simplu la toate datele fiscale, financiare și juridice de care ai nevoie. Colectăm aceste informații din aproape 20 de surse oficiale, pentru a te asigura că ai cele mai precise și actualizate date la îndemână.

 

Indiferent de nevoile tale de business, Termene.ro este instrumentul perfect pentru tine. Ai la dispoziție o gamă largă de funcționalități, de la monitorizarea partenerilor de afaceri până la targetarea specifică a prospecților. Hai și tu alături de noi și profită de avantajele oferite de Termene.ro!

 

4-Jan-30-2024-11-29-31-8636-AMLegislație & co.

Structura de administrare a contribuabililor în funcție de mărime se modifică de la 1 iulie 2024, conform Ordinului ANAF 665/2024. Începând cu această dată, spune consultantul fiscal Adrian Bența, un număr de circa 1.000 de contribuabili vor fi transferați de la contribuabili mari la contribuabili mijlocii și vor fi direcționați către administrațiile financiare județene sau de sector.

 

Pe 12 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial legea nr 87/2024, care acordă posibilitatea angajaților de a primi tichetele de masă, vacanță, cadou sau tichetul cultural și pe suport electronic, instrumentul virtual putând fi utilizat inclusiv pentru plata online. Două companii au lansat deja cardurile virtuale.

 

Consiliul Legislativ a emis un aviz favorabil în luna martie pentru modificarea legislației privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale (II) și întreprinderile familiale (IF-urile). Propunerea legislativă înregistrată în Parlament prevede ca PFA-urile și IF-urile să poată fi transformate în SRL-uri de antreprenori, iar noile firme să continue istoricul fiscal, financiar și administrativ al fostei forme de organizare.

 

8-1Fonduri & investiții

În proiectul legat de desfășurarea programului Femeia Antreprenor în 2024, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a explicat și pașii pe care femeile debutante în afaceri trebuie să-i îndeplinească pentru a obține un grant de 200.000 de lei. Termene.ro a consultat proiectul programului din acest an și sintetizează pașii ce trebuie parcurși pentru depunerea cererilor de finanțare.

 

Băncile au continuat să reducă dobânzile la depozitele atrase de la clientelă, pe fondul unui excedent ridicat de lichiditate în piața interbancară. Pe de altă parte, unele credite, cum sunt cele în lei adresate firmelor, s-au scumpit în februarie, în timp ce creditele pentru populație au devenit ușor mai accesibile, conform unei analize Profit.ro.

 

Mobile_movTech Box

Piața cripto a înregistrat o redresare în 2023, iar percepția asupra pieței s-a îmbunătățit pe parcursul anului după un 2022 dificil. Un raport realizat de Chainalysis arată topul câștigurilor din criptomonede pe țări. Potrivit sursei citate, românii care au investit în criptomonede au câștigat anul trecut 170 milioane de dolari, ceea ce plasează România pe locul 42 din 50 de țări analizate.

 

Seria de smartphone-uri Pixel 9 va oferi utilizatorilor posibilitatea de a realiza, în caz de urgență, conexiuni prin intermediul sateliților. Funcționalitatea va permite trimiterea unor mesaje către serviciile de urgență în zone în care semnalul terestru nu oferă acoperire.

 

Suportul tehnic pentru Windows 10 va înceta pe 14 octombrie 2025. După acea dată, pentru prima oară, utilizatorii vor putea beneficia de update-uri speciale de securitate, dacă vor plăti. Extended Security Updates, cum le numește Microsoft, vor costa 61 de dolari în primul an, un preț care se va dubla succesiv în următorii doi ani.

 

3-Jan-30-2024-11-29-31-8475-AMOff topic

📚 Un arhitect și un antropolog au bătut la pas Bucureștiul și au creat împreună Harta Bibliotecilor de Cartier. În multe dintre aceste spații, subfinanțate și absente de pe agenda publică, cei doi au descoperit nuclee vii ale comunităților de locuitori — o rezistență într-o capitală ale cărei spații publice sunt excesiv comercializate.

 

👀 De multe ori, când ne spunem că ne dorim succesul, ne așteptăm de fapt ca succesul să ne aducă ceva. De cele mai multe ori, așteptarea noastră este să fim văzuți, apreciați și iubiți, spune Magor Csibi, Head of Leadership and Organizational Culture Practice la Trend Consult.

 

🎧 Maria Negrotă, fondatoarea studioului vizual Yellow Creators, vorbește despre caruselul în care te urci garantat ca om cu business propriu, despre intuiție și cum să te lași ghidată de ea, despre valori și misiune, despre reziliență, înțelepciune și răbdare.

Despre Termene.ro

Dacă tot sunteți aici, Termene.ro vă recomandă să vă abonați la newsletterul Cafeaua de la 7, care vă oferă ocazia să citiți tot ce s-a întâmplat important în ziua precedentă. Newsletterul vă recomandă informații care pot fi importante pentru antreprenori, știri utile în viața cotidiană, dar și noutăți de povestit colegilor sau angajaților într-o pauză.

Varianta video a newsletterului, poate fi urmărită pe Facebook, Youtube, Instagram, Tiktok, sau aici, pe blogul de news al platformei Termene.ro

Distribuie mai departe