Fotbalul românesc a descoperit concordatul preventiv: UTA Arad, FCU Craiova și Oțelul Galați, în procedură, după ce Poli Iași și Petrolul Ploiești au ratat-o și au ajuns în insolvență

Scris de
Tibi Oprea
Fotbalul românesc a descoperit concordatul preventiv: UTA Arad, FCU Craiova și Oțelul Galați, în procedură, după ce Poli Iași și Petrolul Ploiești au ratat-o și au ajuns în insolvență
Cinci cluburi de fotbal – Politehnica Iași, Petrolul Ploiești, UTA Arad, FCU 1948 Craiova și Oțelul Galați – au apelat în ultima vreme la concordatul preventiv, procedura de restructurare tot mai folosită de companiile ajunse în dificultate financiară care vor să prevină insolvența.

Totuși, scorul la zi este grăitor. Două au eșuat și au trecut în insolvență, alte două au planuri omologate și în derulare, aflându-se sub presiunea constantă a creditorilor, iar al cincilea abia a intrat în procedură, arată dosarele din instanță și datele financiare din platforma Termene.ro.

Cluburile sunt o picătură în statistica celor peste 200 de proceduri deschise la nivel național numai din 2025 încoace, dar o picătură vizibilă și instructivă: intră în procedură târziu, cu datorii de milioane de euro și cu miza suplimentară a supraviețuirii sportive, nu doar a celei comerciale.

Politehnica Iași – salvat pe hârtie, pierdut pe teren

Asociația Clubul Sportiv Municipal Politehnica Iași – Poli Iași (RO14054272) a deschis drumul. Clubul din Copou a depus cererea pe 20 august 2024, iar Tribunalul Iași a deschis concordatul preventiv nouă zile mai târziu, Capital Insol – Filiala Iași fiind numit administrator concordatar.

Planul de restructurare a fost omologat pe 15 octombrie 2024 și a intrat în vigoare la 1 decembrie, eșalonând datorii de circa 3 mil. euro pe patru ani, potrivit Ziarului de Iași.

Planul nu a rezistat nici măcar un sezon. Retrogradarea în Liga 2, în vara lui 2025, a lăsat clubul fără peste 1,5 mil. euro din drepturi TV și contracte de sponsorizare, potrivit anunțului publicat de club, iar datoria a sărit brusc la 4 mil. euro.

„Concordatul în care ne aflam nu a mai fost considerat o opțiune, s-a deschis procedura de insolvență”, a declarat pentru ReporterIS managerul general Florin Briaur, care figurează, de altfel, el însuși printre creditorii cu creanțe afectate din concordat.

Clubul și-a cerut insolvența pe 15 iulie 2025, iar a doua zi instanța i-a respins ca nefondată cererea de a devansa termenul din dosarul de concordat. Succesiunea sugerează că prevenția ar fi trebuit închisă înaintea deschiderii noii proceduri. Dosarul de concordat a rămas astfel pe rolul instanței încă șapte săptămâni după deschiderea insolvenței, pe 6 august, închiderea procedurii preventive fiind pronunțată abia pe 25 septembrie. Administrarea noii proceduri a revenit Capital Insol, același practician care a condus și prevenția eșuată.

Raportul contabil depus la dosar arată cum s-a ajuns aici. Asociația a realizat pierderi de 13,5 mil. lei în doi ani și jumătate, datoriile au crescut de la 8,5 mil. lei în 2022 la 23,8 mil. lei în iunie 2025, iar 36 de persoane fizice și juridice aveau atunci bani de recuperat de la club, printre ei numărându-se jucători, antrenori de la Academie, hoteluri, agenții de turism, Consiliul Județean Iași și fiscul.

Deznodământul spune mai mult despre diferența dintre cele două proceduri decât orice manual. Planul de reorganizare, confirmat de instanță pe 22 aprilie 2026, împarte cei peste 150 de creditori actuali în patru categorii și prevede recuperarea integrală a creanțelor statului, însă doar 10% pentru salariați – jucători, antrenori, personal – și zero atât pentru chirografari, cât și pentru bugetari, adică pentru Consiliul Județean Iași. Astfel, clubul a scăpat dintr-un foc de peste 1,1 mil. euro din datorii, restul de 2,7 mil. euro urmând a fi plătite în trei ani.

Concordatul doar eșalonează datoriile, insolvența le poate tăia. Totuși, nici tăierea datoriilor nu a fost de ajuns. La mai puțin de trei luni de la confirmarea planului, în iulie 2026, clubul nu s-a mai înscris în Liga 2, deși avea dreptul sportiv, pentru că a rămas fără finanțare de la municipalitate, iar Consiliul Local a votat asocierea cu clubul CSM Iași 2020.

ProSport scrie că fotbalul ieșean coboară în Liga 3, iar Politehnica se îndreaptă spre faliment. Dacă povestea se va concretiza cu un faliment, acesta ar fi al doilea din istoria fotbalului ieșean. Societatea care a purtat până în 2010 numele Fotbal Club Politehnica Iași a intrat în insolvență în noiembrie 2010 și în faliment în septembrie 2011, iar procedura ei este și astăzi deschisă. În mai 2026, fiscul obținea în instanță refacerea unui plan de distribuire de peste 535.000 de lei.

Petrolul Ploiești – plan omologat, datorii dublate

Asociația Clubul Sportiv Petrolul 52 – Petrolul Ploiești (RO36804332) este cazul cel mai instructiv, pentru că a parcurs procedura corect, cap-coadă, dar tot a eșuat. Clubul a depus cererea pe 30 decembrie 2024, Tribunalul Prahova a deschis concordatul pe 10 ianuarie 2025, cu T&A Insolvency administrator concordatar, iar planul de restructurare a fost omologat pe 27 martie 2025.

Doi creditori au atacat cu apel deschiderea și omologarea, iar Curtea de Apel Ploiești a soluționat căile de atac în noiembrie 2025. Când planul a început să scârțâie, clubul a obținut omologarea unei modificări, pe 17 noiembrie 2025 – probabil la a doua încercare, având în vedere că o cerere respinsă în octombrie precedase în același dosar cererea admisă o lună mai târziu.

Versiunea modificată nu a rezistat nici ea. În mai 2026, administratorul concordatar raporta, potrivit presei sportive, restanțe de peste 2 mil. lei la obligațiile din plan și conturi poprite de ANAF, iar pe 14 mai instanța a admis cererea de închidere a procedurii formulată chiar de el.

Potrivit datelor prezentate de conducerea clubului, datoriile crescuseră în timpul concordatului de la 3,7 mil. euro la circa 9 mil. euro, din care aproape jumătate către fisc. Pe 3 iunie, clubul și-a cerut singur insolvența, iar pe 8 iunie Tribunalul Prahova a deschis procedura generală.

Cererea unui creditor, o firmă de impresariat, a fost conexată dosarului și recalificată drept declarație de creanță, ceea ce sugerează că demersul clubului a devansat-o. Președintele Claudiu Tudor a recunoscut public că Petrolul a așteptat obținerea licenței înainte de a depune cererea.

Un detaliu de final amar este faptul că printre creditorii înscriși în insolvență figurează și T&A Insolvency, fostul administrator concordatar, semn că, probabil, nici onorariul practicianului care a administrat restructurarea nu a fost achitat integral.

UTA Arad – plan omologat, dar sub asediul creditorilor

Asociația Fotbal Club UTA Arad – UTA Arad (RO28322189) a depus cererea pe 13 august 2025, iar Tribunalul Arad a deschis procedura șase zile mai târziu, cu datorii estimate de presa locală la aproximativ 5,5 mil. euro, fiscul fiind creditorul principal.

Lista depusă la tribunal cuprinde 244 de creditori, potrivit presei locale – de la Federația Română de Fotbal la Spitalul Județean Arad, Orange și Microsoft Irlanda – iar printre ei se numără zeci de foști și actuali jucători, de la fostul internațional congolez Paul-José Mpoku la Dániel Zsóri, laureatul premiului Puskás din 2019, plus antrenorul Adrian Mihalcea și președintele Alexandru Meszar, creditori ai propriului club.

Administrarea procedurii a revenit RTZ & Partners, prin Răzvan Zăvăleanu, practicianul care a gestionat și insolvențele de la Dinamo, CFR Cluj sau U Cluj. Planul de restructurare, modificat în urma negocierilor, a fost aprobat de creditori pe 30 octombrie și omologat de judecătorul-sindic pe 10 noiembrie 2025, cu plata eșalonată a datoriilor. Următorul termen de control al procedurii este în septembrie 2026.

Omologarea nu a adus însă liniștea. Presa sportivă scrie că UTA Arad a pierdut și în apel litigiul cu firma unui impresar, de aproximativ 70.000 de euro, într-un dosar legat de un transfer din 2023. Într-un alt proces, de 10.000 de euro, apelul UTA a fost respins ca tardiv, fiind depus peste termen, potrivit informațiilor din dosar.

Alți creditori au testat ordonanțe de plată, iar în mai 2026 un creditor mărunt, o asociație de tineret cu o creanță de sub 40.000 de lei, a cerut chiar închiderea procedurii de concordat, solicitare care a fost respinsă de judecătorul-sindic. Litigiile continuă în paralel cu derularea planului.

FCU Craiova – concordat ca scut, datorii sacrificate

FCU 1948 Craiova Fotbal Club SA – FCU Craiova (RO31376464) este singura societate pe acțiuni dintre cele patru și cazul cel mai spectaculos. Clubul a ajuns la concordat exclus deja din competiții de FRF, după o depunctare istorică relatată pe larg de presa sportivă și cu un bilanț care nu mai semăna a fotbal.

Compania a acumulat pierderi de 73,5 mil. lei în cinci ani (2020-2024), datorii totale de aproape 70 mil. lei, capitaluri proprii negative de 60,9 mil. lei și cheltuieli care depășeau, în 2024, de două ori și jumătate veniturile, potrivit datelor financiare din platforma Termene.

Pregătirile au început înainte de drumul la tribunal. În aprilie 2025, acționarii au prelungit mandatul administratorului Adrian Mititelu și au redus obiectul de activitate al societății la activitățile strict sportive, iar pe 22 august clubul depunea cererea de concordat. Tribunalul Dolj a deschis procedura pe 15 octombrie 2025, după amânări cauzate de protestul din instanțe, cu Expert Com SPRL administrator concordatar.

Planul de restructurare a fost omologat pe 13 februarie 2026, după o mutare radicală. Mititelu a anunțat că renunță la creanțele proprii de aproximativ 14 mil. euro cu care creditase clubul. Tiparul, cu membri ai conducerii sau ai familiei care apar drept creditori ai propriei echipe, este, de altfel, răspândit în rândul cluburilor aflate în procedură, fiind întâlnit la trei dintre cele patru cluburi analizate.

Între creditorii din dosar se numără FRF, LPF, Asociația Județeană de Fotbal Dolj, CFR Marfă, Vodafone, Eventim, serviciul de ambulanță, cluburi străine și zeci de jucători – de la Aurelian Chițu și Vlad Achim la Claudiu Bălan și portughezul André Duarte. Cel mai greu creditor rămâne statul, cu restanțe ANAF de 8,4 mil. lei consemnate la finalul lui martie 2026. Pe listă figurează și Dinamo 1948 SA, care a formulat o cerere în acest dosar la finalul lui 2025.

Planul a trecut recent și prin primul cutremur. În iulie 2026, la contestația a trei creditori, instanța a constatat inexistența unei creanțe de peste 3,3 mil. lei înscrise în lista creanțelor afectate și a dispus excluderea ei și modificarea planului, menținând însă omologarea, o hotărâre care poate fi atacată cu apel.

În paralel, ofensiva judiciară a clubului contra FRF a produs până acum doar respingeri, amenzi judiciare pentru introducerea cu rea-credință a unor cereri și obligații de plată a cheltuielilor de judecată către federație, iar unele dintre soluții au fost atacate mai departe, cu recurs și cereri de reexaminare aflate încă pe rol.

Durata planului este de trei ani, dar patronul a declarat că vrea închiderea procedurii până cel târziu în primăvara lui 2027, cu ambiția revenirii echipei în Liga 2. Pentru Mititelu, concordatul rămâne totuși explicit și un scut. În opinia sa, pe durata procedurii clubul nu poate fi dezafiliat. Procedura FCU este una dintre cele 31 deschise în 2025 în Dolj, județul care domină, fără explicație evidentă, statistica națională a concordatelor.

Oțelul Galați – scăpat de insolvență, intrat în concordat

Asociația Clubul Sportiv Suporter Club Oțelul Galați – Oțelul Galați (RO36391449) a ajuns la concordat pe drumul invers față de celelalte patru cluburi. În octombrie 2025, atacantul ecuadorian Stiven Ricardo Plaza Castillo, legitimat la club în prima jumătate a anului, a cerut deschiderea insolvenței pentru o creanță rămasă neplătită după rezilierea contractului.

Tribunalul Galați a admis cererea pe 4 februarie 2026 și a deschis procedura generală a insolvenței, cu Estconsult IPURL administrator judiciar provizoriu. Clubul a achitat însă datoria de 11.250 de euro și a atacat hotărârea, iar pe 13 februarie a obținut de la Curtea de Apel Galați suspendarea provizorie a executării ei, pe calea unei ordonanțe președințiale, cu o cauțiune de 1.000 de lei.

Oțelul a argumentat că menținerea insolvenței ar fi împiedicat clubul să obțină licența de Superligă, în lipsa unui plan de reorganizare aprobat. Asta l-ar fi trimis în liga secundă indiferent de rezultatele sportive. Pe 18 martie apelul a fost admis, sentința a fost schimbată în tot, iar cererea creditorului respinsă ca rămasă fără obiect, definitiv.

Dosarul de insolvență a fost trimis la arhivă pe 26 mai 2026, dar două zile mai târziu, pe 28 mai, clubul depunea propria cerere de concordat preventiv, iar Tribunalul Galați a deschis procedura pe 11 iunie, cu Aktiv-Lex Insolvență SPRL administrator concordatar și cu suspendarea executărilor silite pe patru luni. Planul de restructurare trebuie depus în 60 de zile de la deschidere, iar stadiul procedurii se verifică pe 23 septembrie 2026.

Bilanțul pe 2025 arată datorii de 19,3 mil. lei și capitaluri proprii negative de 248.892 de lei, la venituri totale de 30,4 mil. lei și un excedent de 321.772 de lei. La finalul anului, clubul avea 86.472 de lei în casă și în conturi. Cifra care explică procedura de concordat stă însă în altă parte a bilanțului. Oțelul avea de încasat creanțe de 16,4 mil. lei, aproape cât întreaga sa datorie.

Clubul invocă public neexecutarea unui contract de sponsorizare de circa 2,4 mil. euro din partea Liberty Galați, combinatul siderurgic aflat el însuși în concordat preventiv și cea mai mare companie intrată în procedură în 2025, cu o cifră de afaceri de 2,12 miliarde de lei, după cum a relatat și Termene Business Hub. Un concordat îl produce astfel pe următorul, pe verticala aceleiași economii locale.

Pentru Oțelul aceasta este a doua rundă de proceduri. Societatea care a administrat echipa campioană a României în 2011 a intrat în insolvență în 2013 și în faliment în 2016, iar echipa actuală funcționează prin asociația înființată ulterior. Cu o zi înainte ca cererea de concordat să devină publică, pe 2 iunie 2026, Federația Română de Fotbal cita Oțelul printre puținele cluburi care făcuseră pași spre echilibru financiar, potrivit unui comunicat al clubului.

De ce concordat, și nu insolvență?

Față de restul economiei, cluburile sportive aplică o aritmetică a procedurilor cu o variabilă în plus, aceea a consecințelor sportive.

Concordatul lasă conducerea la butoane, suspendă executările silite și, cel puțin în interpretarea celor care îl folosesc, ține sancțiunile federației la distanță, fără stigmatul și constrângerile insolvenței.

Prețul plătit în concordat este faptul că datoriile nu se șterg, doar se reeșalonează, iar dobânzile și penalitățile fiscului pot continua să umfle nota de plată, cum a constatat Petrolul.

Cazul Oțelului arată cât de concretă este miza. Clubul a cerut și a obținut suspendarea unei insolvențe deja deschise, argumentând că procedura l-ar fi lăsat fără licența de Superligă, pentru că nu ar fi avut timp să întocmească și să-i fie aprobat un plan de reorganizare, o condiție obligatorie pentru echipele în insolvență. Retrogradarea ar fi venit atunci indiferent de rezultatele de pe teren.

Avocatul Cristian Duțescu explica, în emisiunea „Cu cifrele pe masă”, că multe companii nici nu apucă faza preventivă. Valoarea-prag pentru cererea de insolvență este de 50.000 de lei, astfel că orice creditor cu o creanță certă poate declanșa procedura mai gravă înainte ca debitorul să o aleagă pe cea preventivă.

Lumea măruntă a fotbalului românesc se regăsește, de altfel, de ambele părți ale acestor proceduri. Fundașul italian Andrea Padula așteaptă bani de la două cluburi în concordat simultan, fiind creditor și la UTA, și la FCU.

Firma impresarului care a învins UTA în instanță stă la masa credală și la Petrolul. Dinamo, abia ieșită în iunie 2025 din propria insolvență de patru ani, apare acum printre creditorii FCU și ai Petrolului.

Lanțul poate merge dincolo de fotbal. Oțelul Galați invocă drept cauză a propriilor dificultăți sponsorizarea neîncasată de la Liberty Galați, companie aflată ea însăși în concordat preventiv – o procedură care o naște pe următoarea.

Pe de altă parte, Petrolul este abia la începutul celei de-a doua proceduri. Poli Iași le-a testat deja pe ambele, iar rezultatul – datorii tăiate în insolvență, după un concordat care promitea plata integrală – arată brutal de sincer alegerea pe care o au în față toate companiile aflate în dificultate, cu sau fără crampoane.

Termene.ro este o sursă de referință pentru analize economice și conținut de business, nu un generator de trafic de clickbait. Misiunea noastră este să furnizăm informație relevantă, riguroasă și ușor de înțeles, bazată pe date concrete și susținută de expertiză profesională. Ne adresăm profesioniștilor care au nevoie de acuratețe pentru a lua decizii corecte.

Află aici mai multe despre politica editorială a Termene Business Hub.
Top 50 companii din Bistrița-Năsăud. De la Dan Steel și Gomar la Frasinul și Dimex 2000. Leoni, TeraPlast și Rombat rămân constante. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Afacerile centrelor de fitness au crescut de 15 ori în 17 ani, dar piața merge mai mult în pierdere, cu un record negativ în 2025. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Expert contabil: Firmele care nu depun bilanțul până la 31 octombrie 2026 riscă inactivitate fiscală. Condițiile s-au înăsprit
Top 50 companii din Arad. De la Takata și Astral Impex la Joyson Safety Systems și Smart Management Invest. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Surpriză în Vaslui: un transportator de mărfuri înființat în 2025 are profituri mai mari decât majoritatea companiilor din județ
Afaceri record de 7,3 mld. lei pentru producătorii de medicamente în 2025. Cel mai bun an pentru profituri a fost 2024. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Top 50 companii din Vaslui. De la Rulmenți, Mopan și Mândra la Vanbet, Safir și Kredianis. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Surpriză în Bacău. Producătorul gecilor Moncler a depășit Agricola Internațional și a ajuns al treilea angajator din județ în 2025
Piața de call center a crescut de 18 ori în 17 ani, până la 3,7 mld. lei. Numărul de angajați a crescut de 6 ori. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Top 50 companii din Mehedinți. De la Meva și Combinatul de Apă Grea la Trustul de Construcții și Combinatul de Celuloză și Hârtie. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Afacerile unităților silvice au scăzut cu 21,5% în 2025, după doi ani atipici
Business în Dâmbovița. Profiturile au crescut mai repede decât afacerile în perioada 2008-2025. Cele mai populare activități sunt transporturile, construcțiile și comerțul. GRAFICE
Salariul minim din România: triplare în 10 ani, dar tot printre cele mai mici din UE
Top 50 companii din Dâmbovița. De la COS, Avicola Crevedia și Agricantus la Sun Garden, Rombeer Crîngașu si IDV. Beko/Arctic, singura constantă. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Cei mai mari angajatori din Cluj: Endava depășește De'Longhi și Emerson și trece pe locul doi. Electrica rămâne pe primul loc
Cei mai mari angajatori din Iași: Amazon, Phinia Delphi, Antibiotice și mai multe companii publice
Profituri și afaceri record pentru crescătorii de animale în 2025. Producătorii de pui și de ouă domină sectorul. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Restaurantele românești Mesopotamia și Fryday au profituri mai mari decât majoritatea firmelor din județul Suceava
Piața locuințelor noi, la al doilea an consecutiv de scădere. -12,5% în 2025 față de 2019. GRAFICE
Fotbalul românesc a descoperit concordatul preventiv: UTA Arad, FCU Craiova și Oțelul Galați, în procedură, după ce Poli Iași și Petrolul Ploiești au ratat-o și au ajuns în insolvență
Marile companii de la BVB sunt cu 50% mai scumpe decât acum un an, dar nu toate scumpirile înseamnă același lucru | GRAFICE
De trei ori mai multe concordate preventive în 2026: instrumentul de prevenție pentru firme prinde viteză, dar rămâne excepția | GRAFICE
Surpriză în Harghita: Un operator de toalete mobile a avut profituri mai mari decât majoritatea companiilor din județ în 2025
Record pentru piața de curierat. Afaceri de 9 mld. lei în 2025, dar profitul continuă să scadă. Urmează schimbări în clasament? Analiză 2008-2025. GRAFICE
Firmele de pompe funebre, afaceri record de peste 545 mil. lei în 2025. Profitul și-a reluat creșterea. Analiza pieței de servicii funerare în perioada 2008-2025. GRAFICE
Industria auto românească pierde 1.200 de angajați în fiecare lună
Top 50 companii din Harghita. 7 din 10 companii au rămas la vârful clasamentului în perioada 2008-2025. Romaqua, M. Tabac și Amigo & Intercost, cei mai mari jucători. TIMELINE
Top 50 companii din Caraș-Severin. De la TMK Reșița și C+C la SE Bordnetze și TMD Friction. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Cine vine după coroana Autonom? Piața de închirieri și leasing auto, la un nivel record de 5,6 mld. lei în 2025. Profiturile au intrat pe o pantă descendentă în ultimii ani. ANALIZĂ 2008-2025
Zece ani de scumpiri imobiliare. Cum au evoluat prețurile apartamentelor în șase mari orașe din România | Grafice
Swiss Capital și TradeVille au făcut trei sferturi din profiturile brokerilor independenți de la BVB în T1/2026. Patru case au ieșit pe pierdere | GRAFICE
Top 20 companii care au trecut pe profit în 2025: Rompetrol, Metro, Auchan, Electrica, Beko sau Mercedes-Benz
Cum a crescut salariul minim de la 1.450 de lei la 4.325 de lei în 10 ani?
Top 20 companii care au trecut pe pierdere în 2025: Carrefour, Selgros, UiPath, Sameday, Alro sau CFR Călători
Cele mai mari companii care nu au depus încă bilanțul pe 2025: Rafinăria Lukoil, proprietarul Zara și Bershka, șantierul naval din Tulcea sau BMW
Top 50 companii din Gorj. De la Artego, Avi Instant și Uzina Mecanică Rovinari la CE Oltenia, TMG Guard și Macofil. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Ion Sturza: BlackRock a vrut să cumpere Rompetrol, dar oferta KazMunayGas a fost de 5-6 ori mai mare | A fost odată în business
A crescut sau a stagnat de fapt producția de mobilă în perioada 2008-2025 în raport cu inflația? Mai mult de o treime din angajați au dispărut în ultimii 17 ani. ANALIZĂ
Top 50 companii din Sălaj. De la Aplast, Inserco și Simex la Avril și Aenova. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. Silcotub, singura constantă. TIMELINE
De 12 ori în 17 ani. Producția de hrană pentru animale de companie crește, dar nu ține pasul cu cererea. Trei producători reprezintă 87% din sectorul de 123 mil. euro. Analiză 2008-2025
Top 50 companii din Tulcea. De la STX, Elmet Com și Deltacons la Vard, Mini-Farm și Waldevar. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
De la obligațiuni la acțiuni: Bursa de la București și-a schimbat radical motorul de creștere în 2026 față de 2025 | GRAFICE
Producția de înghețată, un alt sector care s-a topit? Afacerile cumulate ale producătorilor au scăzut în raport cu inflația în perioada 2008-2024, dar lipsesc datele liderului de piață
Top 50 companii din Vâlcea. De la Oltchim, Damila și CET Govora la Faurecia, Vel Pitar și Avicarvil. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
ANAF lansează două aplicații pentru verificarea automată a raportărilor SAF-T
Șase jucători controlează peste 70% din producția de lacuri și vopsele. Sectorul a crescut mai lent decât inflația, dar profiturile au crescut puternic. Analiză 2008-2024. GRAFICE
TVA de 11% pentru prima locuință cumpărată de tinerii sub 35 de ani, propusă în Senat
Top 50 companii din Botoșani. De la Danilux, Pita și Rolana Tex la Electroalfa, Vestra și Cornell’s Floor. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Industria hârtiei și cartonului, un sector de 10 mld. lei în care pierderile s-au triplat în doi ani. Analiză sectorială pe 17 ani. GRAFICE
Top 50 companii din Vrancea. De la Metale, Vincon și Zanfir la Annabella, Paco și Uvertura Com. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Interviu cu Marieke Blom, economista-șefă ING Group: România poate face Europa mult mai puternică doar prin recuperarea decalajelor. Nu profitați de toate avantajele
Top 50 companii din Satu Mare. De la Unicarm, Dan Steel și Sam Mills la ZES Zollner, Promat Comimpex și Unicarm Supermarket. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Paradoxul pensiilor private sub umbra unui război: Record de încasări la Pilonul 3, scădere istorică a activelor la Pilonul 2
Surpriză în Argeș: Anca Vlad a făcut profituri mai mari cu Fildas Trading decât Renault cu Dacia
Profituri în Maramureș: Compania de amanet și schimb valutar Bertus este pe primul loc, cu un profit mai mare cu 150% față de producătorul de mobilă Aramis
Cine face bani la pompă? Profiturile benzinăriilor au crescut accelerat până în 2023, dar au scăzut brusc în 2024. Analiză sectorială pe 17 ani | Big Read
Cele mai mari companii care au depus bilanțul pe 2025. Actualizare 20 august
Top 50 companii din Argeș. De la Pic și Conarg la Horse, Lear și Karcher. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. Dacia și Catena, singurele constante. TIMELINE
Chipsuri, conserve, salate și nuci. Profiturile procesatorilor de fructe și legume au crescut cu 660% în perioada 2008-2024. Sectorul crește constant | Big Read
Iași în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu 670% în perioada 2008-2024. Dezvoltarea software și ingineria sunt printre cele mai populare activități din Iași
Top 50 companii din Maramureș. De la Italsofa, Unio și Moeller la Aramis, Universal Alloy și Eaton. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Acvacultura și pescuitul, un sector de 580 mil. lei în care profiturile au intrat la apă. Liderul pieței este în concordat preventiv. Analiză 2008-2024 | Big Read
Timiș în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu aproape 380% în perioada 2008-2024. Timișul găzduiește cele mai multe companii mari după București-Ilfov și Cluj
Top 50 companii din Buzău. De la Romet și Relad la Getica 95, Voestalpine și Global Cash & Carry. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Afaceri cu păduri. Suedezii din familia IKEA, singurii străini din top 20, într-o piață dominată de capital românesc. Analiza sectorului forestier 2008-2024 | GRAFICE | Big Read
Wargha Enayati: Vrem să răspândim conceptul de concierge doctor pe plan național, în următorii cinci ani | A fost odată în business
SIM, Lacto Prod și Monor, singurele companii românești din topul producătorilor de lactate. Profiturile au crescut, numărul de angajați a scăzut. Francezii, nemții și grecii conduc piața. Analiză 2008-2024
Covrigăriile câștigă teren. Profiturile din producția de panificație și patiserie au crescut de 10,7 ori în perioada 2008-2024. Luca și Petru, în top 3 angajatori. Lidas, în concordat preventiv
Profiturile industriei produselor din carne au crescut de opt ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile s-au triplat | GRAFICE | Big Read
Profiturile din transporturile rutiere de mărfuri au crescut de 12 ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile au crescut de 7 ori. Cel mai bun an a fost 2022 | GRAFICE | Big Read
Marius și Dan Ștefan, Autonom: Mândria noastră cea mai mare este că am construit un sistem în care colegii noștri învață | A fost odată în business