În centrul acestor dezechilibre se află deficitul de cont curent, cauzat în principal de balanța comercială negativă. În 2024, deficitul comercial pe bunuri a fost de aproximativ 9% din PIB, ceea ce înseamnă că importăm cu mult mai mult decât exportăm, în jur de 30 mld. euro. Deși avem un excedent pe servicii de aproximativ 3,3% din PIB, acesta nu compensează suficient deficitul comercial pe bunuri, astfel că deficitul combinat pe bunuri și servicii ajunge la circa 6% din PIB.
„Aceasta este sursa principală a problemelor României. O economie este puternică atunci când are o industrie prelucrătoare dinamică și competitivă, reflectată într-o balanță comercială sănătoasă. Aici se poate interveni, într-un mod sustenabil, până în 2030. Corectarea deficitului comercial este esențială pentru refacerea echilibrelor macroeconomice”, a declarat Mihai Căruntu, vicepreședinte al Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), în emisiunea „Cu cifrele pe masă”.
Alte declarații din emisiune
Dezechilibre macro
Citându-l pe economistul-șef al BNR, care a făcut câteva afirmații foarte interesante la conferința AAFBR, România îndeplinea în 2015 toate cele cinci criterii de la Maastricht, era foarte bine echilibrată din punctul de vedere al parametrilor macroeconomici, trecuse cu bine peste ajustările salariale și de pensii impuse de criza financiară globală.
Atunci, România putea, alături de Polonia, Cehia, Ungaria și Slovacia, să adopte un model de creștere economică bazat pe export. Nu s-a întâmplat acest lucru. Clasa politică a ales un model de creștere bazat pe consum, iar astăzi ajungem la o structură a indicatorilor macroeconomici care, raportată la situația de acum 10 ani, pare aproape neverosimilă.
Câștigul acestui deceniu este clar: România s-a dezvoltat mult, PIB-ul pe cap de locuitor s-a dublat, nivelul de trai a crescut semnificativ, mai rapid decât în alte țări din regiune, însă prețul plătit se reflectă în dezechilibrele despre care vorbim acum, apărute mai ales după pandemie și accentuate începând cu 2023, inclusiv în context electoral. Vestea bună este că putem ieși din această situație.
Deficitul comercial
Analizând structura deficitului, observăm că o componentă importantă vine din sectorul alimentar – mâncare, băuturi și tutun – aproximativ 3,6 miliarde de euro, adică circa 10% din deficitul comercial total. Este paradoxal, având în vedere potențialul uriaș al agriculturii și industriei alimentare din România.
În timp ce Polonia și Ungaria au excedente în industria alimentară, România înregistrează un deficit de aproximativ 3,6 miliarde de euro, adică 1% din PIB. Acest lucru arată clar unde se pot face corecții.
Pe lângă industria alimentară, avem deficite mari în industria chimică, peste 13 miliarde de euro, inclusiv la îngrășăminte și medicamente – unde importurile sunt de trei ori mai mari decât exporturile. În cazul echipamentelor și utilajelor este normal să existe deficit, pentru că importăm tehnologie.
Industria alimentară rămâne însă definitorie pentru potențialul nevalorificat al României. Aici pot exista strategii clare de sprijin: facilități fiscale, deduceri, stimularea producției locale.
Un exemplu relevant este investiția de 150 de milioane de euro anunțată de Transavia în producția de hrană pentru animale de companie. România se află în top 10 la numărul de animale de companie, importă aproape 1 miliard de euro anual, iar producția internă este sub 5%. Investiția este amplasată strategic lângă autostradă și arată cum pot fi valorificate aceste oportunități.
Astfel de investiții ar trebui sprijinite prin politici publice coerente, mai ales acolo unde există deficit de balanță comercială. Exemple similare există și în industria îngrășămintelor, unde se discută inclusiv despre preluarea Azomureș de către Romgaz.
De asemenea, am văzut asta inclusiv în pandemie, producția de alimente este un element de siguranță națională. La fel și producția de medicamente. Este esențial ca România să sprijine investițiile în industria farmaceutică, unde avem din nou un deficit comercial major.
Dacă ne uităm unde sunt zonele de deficit comercial, putem construi politici de sprijin. Guvernul României nu își permite în acest moment foarte multe ajutoare de stat, pentru că este constrâns bugetar, dar poate construi politici publice și facilități fiscale coerente. Din păcate, vedem că România nu are o strategie clară în acest sens. Există doar fragmente de inițiative. Ce sectoare vrem să sprijinim? Cum vrem să le sprijinim? Răspunsul ar trebui să fie simplu: ne uităm unde avem deficit comercial și acționăm acolo.
Avem deficit în avicultură, în producția de ouă, iar acest lucru este adresat de companii dinamice și credibile. Nu vorbim de investiții mici, ci de proiecte de dimensiuni mari. Să mai dăm câteva exemple: aproximativ 60% din carnea de porc consumată în România este importată, la fel și aproximativ 20% din carnea de pasăre și 20% din carnea de vită.
Evident, aceste dezechilibre pot fi corectate, dar nu peste noapte, nu într-un an sau doi, ci pe parcursul unui deceniu, mai ales că România este unul dintre cei mai mari exportatori de materie primă agricolă.
Una dintre cheile corectării acestor dezechilibre este sprijinirea sectoarelor cu investiții intensive. Este nevoie să atragem investitori străini, dar și să sprijinim capitalul autohton. IMM-urile sunt importante, dar la fel de important este să sprijinim companii mari, capabile să exporte. În prezent, 70%-80% din exporturile României sunt realizate de companii cu capital majoritar străin. Nu este un lucru rău, dar economia trebuie să se bazeze mai mult și pe capital autohton. Nu vorbim neapărat de ajutoare de stat, ci de politici fiscale coerente și predictibile.
Creșterea economică reală
România, în urmă cu 10 ani, putea să se pregătească pentru zona euro. Indicatorii macroeconomici arătau bine. Astăzi, deși românii o duc mai bine, întrebarea este dacă această evoluție este sustenabilă sau dacă riscăm să pierdem ce am câștigat.
Dacă ne uităm la datele Eurostat, România și Bulgaria și-au dublat PIB-ul pe cap de locuitor, în timp ce Grecia a avut o evoluție mult mai lentă. Totuși, Grecia are astăzi indicatori de stabilitate financiară mai buni decât România, inclusiv în ceea ce privește cheltuielile cu dobânzile raportate la venituri bugetare.
România, în schimb, are un deficit bugetar de aproximativ 9,3% din PIB. Creșterea economică a fost de 2,4% în 2023, aproximativ 0,8% anul trecut, iar pentru acest an estimările sunt între 0,5% și 1%. Consumul va fi o frână, din cauza scăderii venitului disponibil și a creșterii taxelor.
Totuși, există o oportunitate importantă: investițiile publice finanțate din fonduri europene. Anul acesta și anul viitor pot aduce volume record. România ar putea atrage 10-11 miliarde de euro din PNRR și încă 3-4 miliarde din alte fonduri europene, ceea ce ar putea însemna până la 15 miliarde de euro anual – dacă există capacitate administrativă.
Conform Consiliului Fiscal, o absorbție ridicată a fondurilor europene ar putea menține creșterea economică în teritoriu pozitiv. Majoritatea estimărilor indică o creștere de 1-1,5% anul viitor, susținută în principal de investiții.
Fondurile europene au acoperit în ultimii ani peste jumătate din investițiile publice. De aceea, este esențial ca aceste investiții să fie de calitate. Deși România investește mai mult ca procent din PIB decât Cehia, Polonia sau Ungaria, efectele sunt limitate pentru că economia nu este suficient de competitivă. Importăm mult inclusiv pentru investițiile pe care le facem, iar deficitele bugetare se transformă în consum și importuri.
Pentru o creștere sustenabilă, trebuie să mutăm accentul de pe consum pe investiții productive, sprijinind capitalul antreprenorial românesc și investițiile străine. Aici este cheia dezvoltării pe termen lung.
Deficitul bugetar
Retrogradarea ratingului țării a fost evitată pentru că guvernul care a venit în iulie a fost credibil și a primit undă verde pentru programul fiscal. Și nu se putea altfel. România devenise neserioasă pe piețele internaționale, anunțând deficite mai mici decât cele reale și pierzând astfel credibilitatea. A fost un semnal clar pentru agențiile de rating și pentru piețe că România vrea să intre într-un parcurs de normalizare.
Un deficit de 9% nu este sustenabil – este cel mai mare din Uniunea Europeană. Este un nivel pe care îl accepți doar în contextul unui șoc major – pandemie, război, cutremur. Anul acesta deficitul va fi probabil în jur de 8,4%, iar la a doua rectificare bugetară acest lucru va fi confirmat. Consiliul Fiscal spune că este sustenabil pe termen scurt, dar nu pe termen lung.
Pentru anul viitor, un deficit de 6,5% este considerat sustenabil. Asta înseamnă o ajustare de aproximativ două puncte procentuale. Din calcule reiese că acest lucru este posibil, mai ales dacă luăm în considerare măsurile fiscale adoptate: înghețarea salariilor și pensiilor, creșteri de taxe, măsuri de consolidare fiscală. Unele efecte se vor vedea abia din 2026. Chiar ar putea exista o surpriză pozitivă, cu un deficit sub 6,5%.
Analizele Consiliului Fiscal arată că acest traseu este sustenabil, însă apare întrebarea-cheie: ce facem după ce ajungem la 6%-6,5%? Pentru a coborî mai jos, spre 5% sau 4%, România are nevoie de creștere economică reală și de o creștere a eficienței colectării – reforma ANAF, reducerea gap-ului de TVA, unde pierdem aproape 30% din venituri.
În perspectivă, România trebuie să ajungă la un deficit structural apropiat de zero. În realitate, deficitul va fi în mare parte format din cheltuielile cu dobânzile, care vor ajunge la aproximativ 3% din PIB. Practic, statul ar trebui să-și acopere toate celelalte cheltuieli din venituri proprii.
Datoria publică
România are potențial de creștere economică, dar nu și l-a valorificat. Potențialul este estimat la aproximativ 2,5%, dar abia din 2027 am putea ajunge din nou la o creștere de 2%-2,5%. Abia atunci se poate ajusta și deficitul de cont curent despre care vorbeam anterior. Până atunci, importurile vor încetini, iar rolul BNR va fi esențial, mai ales în menținerea stabilității cursului de schimb. O depreciere a leului ar alimenta inflația.
Avem nevoie de creștere economică, iar până în 2027 această creștere va fi susținută în principal de fondurile europene. Este posibil să rămânem peste 2% creștere economică, dar nu trebuie să ne așteptăm la ritmuri de 3%-4% în următorii ani. O creștere de 2%-2,5% ar fi deja un scenariu bun.
Pe fondul acestor deficite bugetare și de cont curent, datoria publică a României a crescut semnificativ, ajungând în 2024 la aproape 55% din PIB, față de aproximativ 35% înainte de pandemie. Totuși, comparativ cu alte state europene, situația nu este dramatică. Suntem la nivelul Poloniei și Slovaciei și sub media zonei euro. Întrebarea este: unde se află pragul critic pentru România?
Nu este sustenabil să menținem deficite de 8%-9%. Uniunea Europeană a permis o „aterizare lină” tocmai pentru a evita șocuri economice. Nu poți tăia brusc cheltuielile publice fără efecte sociale și politice majore.
Agențiile de rating și piețele vor reacționa pozitiv atunci când vor vedea că ritmul de creștere a datoriei încetinește. În prezent, datoria se apropie de 60% din PIB, față de 35% înainte de pandemie. Dacă menținem deficite mari, datoria va continua să crească accelerat, iar costurile cu dobânzile – deja la aproximativ 3% din PIB – vor deveni o povară majoră.
Estimările arată că, într-un scenariu pozitiv, datoria publică ar putea ajunge la 67%-68% din PIB în 2028-2029, fără a depăși pragul de 70%. Pentru asta, ar fi necesară o reducere a deficitului bugetar cu aproximativ 8 puncte procentuale în următorii șase ani. Asta înseamnă, practic, să ajungem la venituri bugetare care să acopere cheltuielile curente, excluzând dobânzile. Este o provocare majoră.
Agențiile de rating nu vor îmbunătăți perspectiva României până când nu vor vedea o stabilizare clară a datoriei publice ca procent din PIB. Abia atunci poate apărea încrederea că datoria a atins un vârf și va începe să scadă.
În prezent, România se împrumută mai scump decât țări cu rating mai slab, inclusiv unele considerate „junk”. De exemplu, costurile noastre de finanțare sunt mai mari decât ale Ungariei, deși aceasta are dezechilibre similare sau chiar mai mari.
Asta arată cât de importantă este încrederea. Odată pierdută, se recâștigă greu. Totuși, scenariul de bază este unul moderat optimist. Costurile de finanțare ar putea începe să scadă, lucru care se vede deja parțial și pe piața titlurilor de stat în lei și în euro.
Dinamica are importanță. Dacă stocul de datorie crește și nu crește neapărat pentru a face investiții, ci pentru consum, asta alarmează pe oricine. Eu cred însă că, mai important decât acești indicatori, sunt cheltuielile cu dobânzile în PIB sau cât cântărește datoria publică.
De exemplu, cheltuielile cu dobânzile raportate la veniturile bugetare sunt în România de aproximativ 7%, un nivel similar cu cel al Greciei, dar Grecia are o datorie publică de circa 150% din PIB. Cheltuielile cu dobânzile ale Greciei, raportate la veniturile fiscale, sunt aproximativ la fel ca în România, în jur de 7%. În schimb, în Ungaria, acest procent depășește 10%. Contează așadar și la ce costuri se împrumută.
Marea problemă a noastră e că ne împrumutăm la niște costuri îngrozitor de mari, nesustenabile, iar asta face ca parametrii macro să se deterioreze. De exemplu, România este cel mai mare emitent de datorie publică pe piețele internaționale din regiune, depășind chiar și Polonia și Ungaria.
Este important să vedem o scădere a costurilor datoriei, ceea ce înseamnă stabilitate politică, un guvern ferm și, nu în ultimul rând, facilități – să existe o viziune economică. O viziune economică este foarte importantă, la fel și sprijinirea investițiilor și, bineînțeles, menținerea păcii sociale. Toate acestea sunt legate între ele.
Costul datoriei
Consiliul Fiscal estimează cheltuieli cu dobânzile de 2,8% din PIB pentru acest an, iar anul viitor acestea vor depăși clar 3%. Ca pondere în veniturile generale ale statului, nivelul este de 7,8%.
Riscurile sunt atunci când avem venituri fiscale de vreo 27% din PIB, față de țările din regiune, unde media este 35%, iar media în UE este 40%. Noi investim mai puțin din PIB în educație, vrem cheltuieli cu sănătatea mai mari. Avem nevoie de un sistem public de sănătate bun și de o educație de calitate.
Asta este marea problemă și la o companie, atunci când stocul tău de datorie financiară presupune cheltuieli cu dobânzile și cu rambursarea datoriei care depășesc un punct critic. Aceste datorii, dacă trebuie să le rambursezi, pot să-ți oprească dezvoltarea, pentru că nu mai ai resurse să investești în dezvoltare.
Avem cheltuielile necesare, pe care le invidiem la alte state, pentru că, în comparație, România alocă mult mai puțin în timp pentru sănătate, educație sau sprijinirea mediului de afaceri. Din punctul meu de vedere, deși cheltuielile noastre sunt printre cele mai mari ca procent din PIB, ele nu au reușit să stimuleze creșterea economică în ultimii ani.
De aceea, cred că este foarte important să mergem înainte cu programul de infrastructură al României, în special cu continuarea autostrăzii Moldovei. Programul SAFE va aloca o parte semnificativă – cred că peste 4 miliarde din cele 16 miliarde de euro – pentru infrastructură. Avem portul Constanța și avem șansa să legăm regiuni importante, prin autostrada Moldovei și autostrada Unirii, care ar uni Transilvania cu Moldova. Aceste investiții vor oferi facilități și vor mobiliza investiții străine în aceste zone, în special în Moldova.
Poate acesta este catalizatorul ascuns acum, acele investiții străine care care vor fi în zona de autostrăzi, mai ales dacă avem și un sistem de facilități. Eu am văzut foarte multe investiții de acest gen, investiția la Transavia, în proximitatea unei autostrăzi, cea la Grup Șerban Holding, care este situat tot în proximitatea unei autostrăzi. Sunt investiții foarte multe în Moldova.
Avem nevoie de creștere economică pentru a ieși din spirala stagnării. Principalul catalizator va fi creșterea veniturilor publice, deoarece, după cum vedem, guvernul nu reușește să reducă semnificativ cheltuielile. La nivelul UE, vedem că alocăm mai mult pentru plata dobânzilor, mai mult decât Bulgaria, Cehia, Slovacia, dar sub Ungaria și Grecia.
Trebuie să oprim creșterea datoriei publice. Acum, jumătate din datoria publică este în monedă străină și asta este o problemă. România depinde de binevoința investitorilor străini pentru a finanța datoria publică și de aceea trebuie să fie credibilă prin măsurile economice pe care le ia în țară, nu numai prin pachetele fiscale, dar și prin susținerea economiei.
Până la urmă, o economie sustenabilă este cea care plătește datoriile. Tu nu poți să tai cheltuieli ca o familie. Degeaba tai cheltuieli. La un moment dat trebuie să câștigi mai mult, să ai venituri mai mari. Doar cheltuielile cu dobânzile vor însemna deficitul bugetar la care trebuie să ajungă România. În 2030-2031 trebuie să ajungem la 3% din PIB. Noi deja avem 3% din PIB cheltuieli cu dobânzile. Cred că e clară provocarea.
Vulnerabilități majore
Vulnerabilitățile României țin, în primul rând, de capacitatea instituțională redusă de a utiliza eficient banii de la Uniunea Europeană. Strategic, pentru a ieși din această situație, România trebuie să reușească să absoarbă aceste fonduri. Mai departe, este esențial ca investițiile realizate cu acești bani să fie calitative, adică să sprijine cu adevărat economia.
În prezent, focusul este pe infrastructură, iar acest lucru are sens: este important să continuăm proiecte majore precum autostrada Moldovei, Pitești-Sibiu sau legătura Transilvania-Moldova. Programul SAFE va direcționa, probabil, peste 4 miliarde euro din cele 16 miliarde alocate pentru infrastructură. Pe lângă portul Constanța, dezvoltarea infrastructurii rutiere și feroviare este crucială pentru a atrage investiții străine și a susține investițiile antreprenorilor români mari. Este posibil ca și tema reconstrucției Ucrainei să favorizeze iarăși și să reprezinte un catalizator foarte important pentru România.
Pe de altă parte, există riscuri majore care țin de birocrație. România stă foarte prost la capitolul autorizații de construcții. Acestea durează mult prea mult, ceea ce descurajează investitorii. Conectarea la rețelele de gaze și electricitate este, de asemenea, un proces greoi, iar capacitatea instituțională trebuie îmbunătățită urgent.
Pentru creșterea PIB-ului pe termen lung, ai nevoie de factori de producție: muncă, capital și productivitate. Din păcate, România este amenințată grav la capitolul muncă, din cauza pierderii demografice din ultimii 20 de ani, în special în ultimul deceniu.
În plus, educația este o problemă serioasă. Testele PISA arată că România are un scor mediu de 420, față de 478 media OECD, ceea ce indică un nivel scăzut al educației. Forța de muncă cu studii superioare reprezintă doar 20% din populația activă, comparativ cu 40% în țările OECD. Participarea în câmpul muncii între 15 și 64 de ani este de aproximativ 60-63%, mult sub media OECD.
Pe lângă aceasta, impozitarea muncii este foarte agresivă în România, ceea ce descurajează angajarea. În schimb, impozitarea capitalului, chiar și cu creșterile recente, rămâne rezonabilă, situându-se în zona medie sau chiar scăzută comparativ cu alte țări.
Este foarte important să creștem calitatea educației. Asta este o problemă.
În plus, trebuie să luăm în calcul îmbătrânirea populației. În următorii 5-10 ani, generațiile mari care vor ieși la pensie vor pune presiune pe sistemul de asigurări sociale și pe bugetul pentru drepturile sociale. România trebuie să rezolve această problemă, pentru că după 2030 situația va fi mult mai dificilă.
Pe de altă parte, este esențial să creștem participarea forței de muncă, ceea ce ține și de educație, și de sistemul de sănătate. Aceasta este o provocare majoră pe termen lung.
Măsuri pentru guvernanți
După 2027, când fondurile europene vor scădea, România trebuie să finalizeze marile proiecte de infrastructură și să susțină atât firmele românești, cât și investițiile străine, în special în jurul rețelelor de infrastructură durabilă, inclusiv feroviară.
Facilitățile pentru export sunt foarte importante în sectoarele unde România are competitivitate, cum ar fi industria alimentară.
Aș vrea să îl citez pe profesorul Cezar Mereuță, un macroeconomist și microeconomist remarcabil, care a decedat în 2020. El făcea analize privind concentrarea economică și zonele de competitivitate din economia românească. A atras atenția, de mulți ani, asupra industriei construcțiilor metalice și nemetalice, precum și asupra industriei farmaceutice, care este importantă în contextul deficitului mare din acest sector.
Mai erau și alte sectoare, poate mai puțin actuale acum, cum ar fi industria pielăriei, dar și echipamentele electrice, mașinăriile și utilajele – zone în care capitalul românesc nu este încă dominat de capitalul străin și unde există oportunități.
Un exemplu clar este industria alimentară, care reprezintă coloana vertebrală a economiei României, împreună cu agricultura. Guvernul ar trebui să sprijine procesarea materiilor prime agricole și să dezvolte fabrici M&M în zonele rurale. Apoi mai avem, cum am spus, industria farmaceutică.
Există câteva domenii în care, ca stat, ar trebui să ne concentrăm pentru a reduce deficitele comerciale. Este normal să avem importuri de combustibil, deoarece petrolul este importat, însă ar fi strategic să reducem deficitele în industria chimică și în industria alimentară.
Este foarte important să trecem, chiar dacă sectorul energetic nu și-a făcut pe deplin treaba în ultimul deceniu, la investițiile în surse regenerabile de energie care se anunță și care ar putea contribui la scăderea prețului curentului electric. Dacă nu în doi-trei ani, măcar până la sfârșitul deceniului trebuie să fim mult mai competitivi decât alte state în ceea ce privește prețul energiei electrice și al gazului.
Avem gazul din Marea Neagră, iar dacă exploatarea începe în 2027, am putea beneficia de prețuri mult mai mici. Acest lucru este extrem de important pentru industria prelucrătoare românească.
De asemenea, Romgaz se gândește dacă ar fi oportun să nu mai importăm îngrășăminte și să folosească gazul extras din Marea Neagră inclusiv în centrala proprie pe gaze, care sperăm să fie gata în unu-doi ani, după o așteptare de 10 ani. Este posibil ca Romgaz să nu vândă atât gaz pe cât va extrage, dar ar putea compensa prin vânzarea îngrășămintelor, mai ales dacă va prelua Azomureș. Aceste aspecte sunt foarte importante.
Astfel, pe lângă dezvoltarea economică generată de infrastructură, care să atragă investiții străine și românești, România poate beneficia și de reconstrucția Ucrainei și de costurile competitive la resursele energetice.
Rezultanta este clară: deficitul comercial al României, în special pe partea de bunuri, reprezintă o problemă uriașă. Pentru a-l reduce, trebuie să ne concentrăm și pe sectoarele indicate acum 10 ani de profesorul Mereuță, precum tehnologia și serviciile de sănătate. Dezvoltarea exporturilor și a industriei serviciilor medicale ar putea deveni un contributor important la surplusul din serviciile comerciale.
Balanța comercială este cheia, pentru că un stat nu poate continua să importe nesustenabil. Este nevoie de o dezvoltare economică solidă și de oameni capabili să ofere servicii în educație, sănătate și să asigure o activitate economică intensă.
Un exemplu bun este piața produselor pentru animale de companie. Citeam că produsele pentru animale de companie sunt în top cinci produse alimentare importate, iar piața este estimată la 1 miliard de euro. Noi importăm aproape tot.
Putem să ieșim din această situație, dar trebuie respectate condițiile pe care le-am menționat: fonduri europene pe termen scurt care să pună bazele dezvoltării viitoare a României, prin adresarea deficitului comercial până în 2030.
.webp)
.webp)
