Katar Conneg în 2025, afaceri de șase ori mai mari față de 2021

Scris de
Amelia Turp
Compania de construcții Katar Conneg din Vaslui și-a înmulțit afacerile de aproape șase ori în patru ani, ajungând la 181,3 mil. lei în 2025, față de 30,6 mil. lei în 2021, potrivit datelor Termene.

Katar Conneg (RO40314681) activează preponderent pe segmentul construcțiilor publice, cu un portofoliu ce include spitale, școli și creșe, săli de sport, monumente istorice și locuințe ANL.

Creșterea vine pe fondul unor contracte publice câștigate recent: Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași a atribuit companiei Katar Conneg un contract de 64,12 milioane de lei pentru consolidarea și modernizarea Casei Asigurării Meseriașilor - Policlinica stomatologică „La Boltă”, monument istoric de pe bulevardul Independenței din Iași.

Contractul a fost obținut după o licitație tensionată, potrivit publicației Ziarul de Iași. În primăvara anului trecut, asocierea Conest – Mihul fusese desemnată inițial câștigătoare. Katar Conneg a contestat rezultatul, iar contractul a fost atribuit în final firmei vasluiene.

Tot în Iași, Katar Conneg lucrează și la modernizarea Prefecturii (Casa Pătrată), la Sala de Sport din Lețcani și la un nou pavilion pentru Parchetul Militar.

Profitul net a crescut și el semnificativ, ajungând la 5,9 mil. lei în 2025, față de 3,7 mil. lei în 2024, un avans de circa 59%. 

În ceea ce privește numărul de angajați, compania a ajuns la 232 de persoane în 2025, față de 186 în 2024 și 84 în 2023, un ritm de creștere accelerat în paralel cu extinderea portofoliului de contracte publice.

Acționarul unic al firmei din Vaslui este Ramona-Daniela Cioncu. Aceasta mai figurează ca asociat sau acționar în cadrul companiilor Conedil Iași (RO39078382), tot cu afaceri în construcții, Ciboco (RO5167493), care efectuează lucrări de tâmplărie și Stood Project (RO41266248), activă în domeniul ingineriei.

Termene.ro este o sursă de referință pentru analize economice și conținut de business, nu un generator de trafic de clickbait. Misiunea noastră este să furnizăm informație relevantă, riguroasă și ușor de înțeles, bazată pe date concrete și susținută de expertiză profesională. Ne adresăm profesioniștilor care au nevoie de acuratețe pentru a lua decizii corecte.

Află aici mai multe despre politica editorială a Termene Business Hub.
Distribuie acest articol