Tranziția către economia verde este unul dintre pilonii principali din noua strategie de țară aprobată de BERD pentru România, pentru perioada 2025-2030, alături de creșterea competitivității sectorului privat și reziliența economică.
Informații cheie
- BERD acordă un împrumut de 29,9 mil. euro municipiului Brașov pentru reabilitare energetică în clădiri publice.
- Banca va finanța renovarea a 20 de clădiri publice, mai exact unități de învățământ și clădiri administrative.
- Investițiile cuprind măsuri de izolare termică, consolidări structurale, instalare de pompe de căldură și modernizarea sistemelor tehnice.
De ce contează
Finanțarea BERD pentru municipiul Brașov se înscrie în noua strategie a băncii pentru România. Până acum, BERD a investit în România peste 12 mld. euro. Portofoliul băncii în România la nivelul lunii august 2025 se ridica la aproape 3,36 mld. euro și cuprindea 207 proiecte active.
Împrumutul de 29,9 mil. euro va finanța îmbunătățiri care vor reduce consumul de energie și resurse, vor diminua emisiile de carbon și poluarea și vor crește confortul și siguranța utilizatorilor, în linie cu standardele de mediu ale Uniunii Europene, în contextul în care clădirile sunt printre cei mai mari consumatori de energie din UE.
Prin acest proiect, municipiul Brașov devine al șaptelea oraș din România care se alătură programului BERD „Orașe Verzi”, dedicat sprijinirii comunităților în identificarea și soluționarea provocărilor urbane.
Banca va sprijini Brașovul în elaborarea unui Plan de Acțiune pentru Orașe Verzi, document ce va stabili prioritățile pentru viitoarele investiții și politici verzi, răspunzând celor mai importante probleme de mediu ale orașului.
Brașovul este unul dintre cele mai mari și mai prospere orașe ale României, cu o populație de aproximativ 400.000 de locuitori. Orașul, recunoscut drept Capitala Verde a României s-a angajat să promoveze practici sustenabile precum ecoturismul, modernizarea transportului public, utilizarea energiei regenerabile și reabilitarea clădirilor.





