Asigurările de viață au atins un nou record în România. 1,5 miliarde de lei plătiți în primele 9 luni din 2025

Scris de
Amelia Turp
Industria asigurărilor de viață din România a înregistrat unul dintre cei mai buni ani din istoria sa. Companiile membre ale UNSAR au plătit românilor peste 1,5 miliarde de lei în primele nouă luni din 2025, în creștere cu circa 10% față de aceeași perioadă a anului anterior.

Sumele plătite reflectă sprijinul oferit prin polițe de asigurare în situații precum accidente, boli grave sau deces, momente în care pierderea veniturilor poate destabiliza serios echilibrul financiar al unei familii. 

„Indemnizațiile plătite arată concret că asigurările de viață își îndeplinesc rolul atunci când oamenii au cea mai mare nevoie de sprijin financiar. În spatele acestor cifre se află familii care au putut face față mai ușor unor situații dificile, fără ca acestea să se transforme și într-o criză financiară", a declarat Alexandru Ciuncan, Președinte și Director General al UNSAR.

Segment în creștere, dar încă subdezvoltat față de media europeană

Potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), primele brute subscrise pe segmentul asigurărilor de viață au crescut cu 21% în primul semestru din 2025 față de aceeași perioadă din 2024, iar asigurările de viață au ajuns să reprezinte 21% din totalul pieței de asigurări, față de 18% în 2024. Piața totală a asigurărilor din România a ajuns la 18,7 miliarde de lei în primele nouă luni din 2025, în creștere cu 11% față de perioada similară a anului anterior.

Cu toate acestea, ponderea asigurărilor de viață rămâne sub media europeană, ceea ce indică un deficit semnificativ de protecție financiară în rândul populației. 

„Deficitul de protecție rămâne unul semnificativ și arată că este nevoie de eforturi suplimentare, de la educație financiară la măsuri de stimulare a accesului la asigurări de viață pentru reducerea acestuia", a atras atenția Roxana Baluță, Specialist Asigurări de Viață și Sănătate și Coordonator Programe UNSAR.

Cine conduce piața asigurărilor de viață

Potrivit raportului ASF privind evoluția pieței asigurărilor în semestrul I 2025, podiumul pe segmentul asigurărilor de viață este ocupat de NN Asigurări de Viață, liderul detașat cu o cotă de piață de 24%, urmată de BCR Asigurări de Viață VIG cu 17% și Metropolitan Life cu 15,6%. 

Piața este dominată de produsele tradiționale de asigurare de viață și de cele cu componentă investițională, care cumulează împreună 85,5% din totalul primelor brute subscrise pe acest segment. 

Gradul de concentrare rămâne ridicat, primele cinci companii dețin împreună 73,3% din piață, în ușoară creștere față de semestrul I 2024, când ponderea cumulată era de 71,8%, conform aceleiași surse.

UNSAR, Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România, înființată în 1994, reunește 22 de companii care dețin peste 90% din piața locală de asigurări. 

Termene.ro este o sursă de referință pentru analize economice și conținut de business, nu un generator de trafic de clickbait. Misiunea noastră este să furnizăm informație relevantă, riguroasă și ușor de înțeles, bazată pe date concrete și susținută de expertiză profesională. Ne adresăm profesioniștilor care au nevoie de acuratețe pentru a lua decizii corecte.

Află aici mai multe despre politica editorială a Termene Business Hub.
Distribuie acest articol