În urma controalelor, inspectorii au constatat că societatea, care a construit și comercializat opt blocuri de apartamente, a utilizat un mecanism repetat de înregistrări contabile nereale, prin care amâna nejustificat evidențierea veniturilor impozabile obținute din vânzarea imobilelor.
Scopul acestor practici a fost evitarea plății obligațiilor fiscale, inclusiv a impozitului pe profit. Concret, apartamentele fuseseră deja predate cumpărătorilor pe baza unor procese-verbale, iar aceștia le utilizau efectiv și achitau direct dezvoltatorului contravaloarea utilităților. Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin aceste fapte se ridică la 10,80 milioane de lei.
Într-o acțiune de control conexă, inspectorii ANAF Antifraudă au constatat că persoana fizică care controlează societatea a realizat venituri suplimentare din vânzarea de terenuri și apartamente în nume personal, fără a declara integral sumele obținute.
Prejudiciul suplimentar stabilit în acest caz este de 2,28 milioane de lei. ANAF Antifraudă urmează să dispună măsurile legale care se impun, inclusiv sesizarea organelor de urmărire penală.













.png)

































