Business News

Știrile zilei, 3 octombrie. Populația asigură 10% din necesarul de finanțare al statului. Decizia BNR care va afecta ratele bancare

3 octombrie 2024, de , in
Loading the Amira Audio Citește articolul...

Monitorizarea începe de la 08.00 dimineața și se continuă din 3 în 3 ore până ora 22.00.

Indicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 5,55%. Indicele ROBOR la 3 luni este cel în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei. Indicele ROBOR la 6 luni a stagnat la 5,60%, anunță Profit.ro. BNR a redus recent dobânzile, pentru a doua ședință la rând. „Incertitudini și riscuri mari” vin din politica fiscală, avertizează banca. ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituțiile bancare din România, în lei, iar evoluția sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piață.

Pe 4 octombrie va avea loc ședința Consiliului de Administrație al BNR pe probleme de politică monetară. Analiștii sunt împărțiți în două tabere: una crede că dobânda va scădea cu 25 de puncte de bază (bp), alta că BNR nu ar tăia-o. Inflația este așteptată să scadă spre 4%, iar deficitul bugetar să urce la 7,5% sau chiar 8% din PIB. Sondajul median Bloomberg, citat de economistul șef al BCR, Ciprian Dascălu, nu prevede nicio modificare, 11 din 19 respondenți considerând ratele stabile, în timp ce restul se așteaptă la o reducere a dobânzii cheie cu 25bp, la 6,25%. ”Suntem în tabăra reducerii ratei, deși vedem o probabilitate materială (~30%) pentru o menținere a acesteia”, precizează Dascălu, conform Economica.net.

Banca Mondială și România au încheiat un parteneriat, miercuri, pentru perioada 2025-2029, prin care Grupul Băncii va acorda României finanțare de șase miliarde de dolari, în următorii trei ani. Premierul Marcel Ciolacu a explicat că, din această sumă, pentru sectorul public sunt alocaţi 2,5 miliarde de dolari, iar pentru sectorul privat – 3,5 miliarde de dolari, conform News.ro.

Ministerul Finanțelor (MF) a lansat miercuri a cincea emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populație din acest an. Acestea au devenit o importantă sursă de finanțare a deficitului bugetar și de rostogolire a datoriei publice. Ponderea titlurilor de stat pentru populație a urcat la peste 10% din totalul împrumuturilor contractate de stat în anii 2022 și 2023. Procentul este de trei ori mai mare decât cel de dinainte de pandemie, în contextul în care și necesarul de finanțare s-a dublat în ultimii cinci ani. În 2023, populația a împrumutat statul cu suma de 21,5 miliarde de lei, echivalentul a 10,3% din împrumuturile statului din acel an, reiese din raportul privind datoria publica 31 decembrie 2023, publicat de MF. Suma este de 10 de ori mai mare decât cea atrasă în 2018, de exemplu, de doar două miliarde de lei, anunță Curs de Guvernare.

Candidații cu un nivel minim de experiență sau aflați la primul job, cum sunt studenții, se pot orienta pentru locuri de muncă în retail, centre de servicii sau în zona de transport și logistică, arată datele transmise la solicitarea Economedia de platformele online de locuri de muncă. În această perioadă, tinerii care intră pe piața muncii aplică în special în domenii precum retail, call center, banking, logistică/producție, IT&C, marketing și HoReCa și turism. Cum arată ofertele de internship-uri, cele de job-uri cu jumătate de normă sau muncă la distanță și ce salarii se oferă pentru locuri de muncă entry-level? Vă prezentăm câteva cifre din piața muncii la început de an universitar, anunță Economedia.ro.

 

Începe să iei decizii bazate pe date
Alege una dintre soluțiile Termene.ro