Business News

Știrile weekendului, 31 august-1 septembrie. Amnistia pentru persoane fizice. Patronatele nu susțin plafonarea adaosului comercial

31 august 2024, de , in
Loading the Amira Audio Citește articolul...

Programul „Litoralul pentru toți” începe de la 1 septembrie și se derulează pe tot parcursul lunii, tarifele fiind cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon. ”Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) anunță lansarea unei noi ediții a programului social «Litoralul pentru toți», desfășurat între 01-30 septembrie 2024. Turiștii se pot caza în hotelurile din stațiunile autohtone de la Marea Neagră la tarife începând de la 38 de lei pe noapte de persoană, prețuri ce sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon. An de an, hoteluri de 2, 3 și 4 stele din toate stațiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program”, au transmis reprezentanții FPTR, conform Profit.ro.

Guvernul vrea să șteargă 30% din principalul datoriei pentru contribuabilii care au datorii la stat și îi va ierta pe aceștia de dobânzi și penalități. Pentru buni-platnici, adică cei care nu au datorii, va acorda o bonificație de 3% din impozitul pe profit datorat și plătit. De asemenea, la microîntreprinderi va acorda o bonificație de 3% din impozitul pe venit datorat și plătit, afirmă surse consultate de Economedia. Măsurile au fost agreate în ședința coaliției de joi și vor fi incluse într-o ordonanță de urgență care prevedea inițial beneficii mult mai mici. Măsurile vin în contextul în care Guvernul are nevoie urgentă de bani la buget: deficitul a depășit deja 4% din PIB și ar putea trece și de 7% până la finalul anului.

La câteva zile după întâlnirea conducerii Confederaţiei Patronale Concordia cu premierul Marcel Ciolacu și cu  reprezentanții Guvernului, „la care am fost asigurați că vor exista discuții și consultări pentru inițiativele cu impact economic major, aflăm că Ministerul Agriculturii este gata cu o nouă ordonanță, care limitează adaosul comercial la 20% pentru toate alimentele produse în România”, a transmis într-un comunicat Radu Burnete director executiv Concordia, anunță Curs de Guvernare. „Experiența ordonanței similare din iulie 2023 a arătat că, chiar dacă prețurile alimentelor de bază plafonate au scăzut, măsura a generat scumpiri la alte produse, fără să ușureze coșul zilnic, ducând la distorsionarea piețelor”, arată Radu Burbnete.

Este vorba despre un simbol al turismului din Grecia, iar veștile nu sunt bune, căci și aici localnicii s-au săturat de ceea ce numim, mai nou, ”supraturism”. Santorini, insula atât de ”instagramabilă” încât a devenit cea mai populară destinație din Grecia, nu va putea „să se salveze” dacă dezvoltarea galopantă – cel mai tangibil efect al turismului excesiv – nu este imediat limitată, a avertizat primarul localității, Nikos Zorzos.

Având în vedere că peste 3,4 milioane de turiști se estimează că urmează să viziteze în acest an punctul fierbinte al Cicladelor,  Zorzos a solicitat luarea de măsuri urgente pentru a stopa un val de construcții care riscă să ducă la ruinarea insulei, scrie The Guardian, citat e Economedia.ro.

Începe să iei decizii bazate pe date
Alege una dintre soluțiile Termene.ro