România a reînceput să importe gaze din Ungaria după 8 luni în care a fost exportator | Profit.ro

România a reînceput să importe gaze din Ungaria după 8 luni în care a fost exportator | Profit.ro
Profit.ro anunță că România a reînceput să importe gaze din Ungaria după 8 luni în care a fost exportator net.

Consumul situat cu o treime peste producția internă, goana după gaz în vederea umplerii depozitelor și cererea venită dinspre Republica Moldova au făcut ca, de la începutul acestui săptămâni, România să importe gaze din Ungaria pentru prima dată în ultimele 8 luni în care a fost exportator net în raport cu statul vecin, conform analizei Profit.ro.

Luni, România a importat 20 GWh din Ungaria. Marți, situația s-a repetat, deși cantitatea s-a diminuat la 6,6 GWh. Pentru miercuri, Transgaz estima nivelul importurilor din Ungaria la aproximativ 5,5 GWh.

Ultima dată când România a importat gaze din Ungaria a fost în câteva zile din aprilie, când probabil Turkstream s-a aflat în revizie. Evoluția importurilor de gaze din Ungaria din ultimul an.

De altfel, în acest an, România a importat doar câteva zile gaze din Ungaria, cu excepția celei de-a doua jumătăți a lunii februarie, când vremea a fost mai rece, iar capacitatea de extracție din depozitele autohtone a fost redusă.

Importurile

144,7 GWh au intrat luni în România din Bulgaria prin punctul de interconectare de la Negru Vodă, iar 8,5 GWh prin cel de la Giurgiu-Ruse. Prin punctul de interconectare cu Ungaria de la Csanadpalota companiile autohtone importau alți 20 GWh, ridicând volumului total al importurilor la 173 GWh, reprezentând 70% din volumul producției interne din aceeași zi, de 246 GWh.

Din aceștia, 50 GWh au fost reexportați către Republica Moldova, iar 4 GWh către Ucraina, ceea ce însemnă că 129 GWh au fost alocați acoperirii cererii interne, fie consumului curent, fie înmagazinării (care a fost de 38,5 GWh).

Mai multe amănunte în articolul publicat de Profit.ro.

Recomandări articole Business News by termene.ro

Afacerile de un miliard de euro de pe Calea Victoriei. Care sunt cele mai profitabile activități

România riscă să piardă fonduri europene după data de 15 octombrie. Motivele

Taxe de drum mai mari din 2026. Transportatorii avertizează că România riscă o criză economică în lanț

Din iunie 2026, toate anunțurile de angajare vor trebui să afișeze salariile oferite

Firmele private de curierat au ajuns să facă zilnic afaceri cât valoarea a 750.000 de colete livrate. Câte livrări face un angajat

Biletele online au ajuns o afacere de 61 milioane de lei. Concertele la Berăria H bat teatrul și opera. Liderul pieței, vânzătorul biletelor la Metallica

Câți bani face editura care îl publică pe Mircea Cărtărescu. Afacerea este controlată de filosoful Gabriel Liiceanu

Memorandumul care ar putea scumpi apa minerală naturală cu 30%. Un litru, însă, s-ar scumpi doar cu câțiva bani

Competiția firmelor IT din București, Cluj-Napoca, Iași și restul țării. Unde lucrează cei mai performanți angajați din tech

Companiile private se tem că nu își vor încasa la timp banii din contractele cu statul

Afacerile private ale statului au adunat 95 de miliarde de lei cu 200.000 de angajați. Clasamentul profitabilității

Administrația publică din România, ținta UiPath pentru următorii ani. „Pantofarul fără pantofi” cu contracte în toată lumea, dar mai puțin acasă

Afacerile Tesla România au scăzut de aproape trei ori mai mult decât înmatriculările. Veniturile companiei sunt mai mici cu jumătate de miliard de lei

Olt în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu peste 250% în ultimii 17 ani. Industria domină topul celor mai mari jucători din Olt

Top 50 constructori din România. Doar două firme au înregistrat pierderi anul trecut. Capitalul românesc prinde curaj. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE

Top 50 companii din Galați. Arabesque detronează Liberty și capitalul românesc prinde avânt. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE

Companiile antreprenoriale românești cu cele mai mari profituri din Dolj: Casa Noastră, Solarex Impex, Vitall, Diversinst și Top Gel

De ce contează. Bitdefender continuă parteneriatul cu Ferrari în Formula 1 și rămâne partener global exclusiv pe securitate cibernetică

De ce contează | Norofert lansează oficial producția de îngrășăminte în Brazilia, a doua fabrică internațională a companiei românești de inputuri agricole

Big Read. Industria textilă și-a dublat afacerile și profiturile în perioada 2008-2024, în timp ce numărul de angajați s-a înjumătățit. GRAFICE

Termene.ro este o sursă de referință pentru analize economice și conținut de business, nu un generator de trafic de clickbait. Misiunea noastră este să furnizăm informație relevantă, riguroasă și ușor de înțeles, bazată pe date concrete și susținută de expertiză profesională. Ne adresăm profesioniștilor care au nevoie de acuratețe pentru a lua decizii corecte.

Află aici mai multe despre politica editorială a Termene Business Hub.
Cele mai mari companii care au depus bilanțul pe 2025. Actualizare 5 aprilie
Profi, în anul tranzacției. Pierderi istorice de 537 mil. lei în 2025. Începând de astăzi, Profi și Mega Image operează sub o
Top 50 companii din Argeș. De la Pic și Conarg la Horse, Lear și Karcher. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2
Chipsuri, conserve, salate și nuci. Profiturile procesatorilor de fructe și legume au crescut cu 660% în perioada 2008-2024.
Iași în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu 670% în perioada 2008-2024. Dezvoltarea software și ingineria s
Top 50 companii din Maramureș. De la Italsofa, Unio și Moeller la Aramis, Universal Alloy și Eaton. Cum s-a schimbat vârful c
Acvacultura și pescuitul, un sector de 580 mil. lei în care profiturile au intrat la apă. Liderul pieței este în concordat pr
Timiș în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu aproape 380% în perioada 2008-2024. Timișul găzduiește cele ma
Top 50 companii din Buzău. De la Romet și Relad la Getica 95, Voestalpine și Global Cash & Carry. Cum s-a schimbat vârful cla
Afaceri cu păduri. Suedezii din familia IKEA, singurii străini din top 20, într-o piață dominată de capital românesc. Analiza
Wargha Enayati: Vrem să răspândim conceptul de concierge doctor pe plan național, în următorii cinci ani | A fost odată în bu
SIM, Lacto Prod și Monor, singurele companii românești din topul producătorilor de lactate. Profiturile au crescut, numărul d
Covrigăriile câștigă teren. Profiturile din producția de panificație și patiserie au crescut de 10,7 ori în perioada 2008-202
Profiturile industriei produselor din carne au crescut de opt ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile s-au triplat |
Profiturile din transporturile rutiere de mărfuri au crescut de 12 ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile au crescut
Marius și Dan Ștefan, Autonom: Mândria noastră cea mai mare este că am construit un sistem în care colegii noștri învață | A
Distribuie acest articol