România a atras ajutoare de stat de peste 2,5 miliarde de euro în șase ani și se pregătește de un nou ciclu investițional de 5 miliarde (Studiu)

Scris de
Amelia Turp
România a atras ajutoare de stat de peste 2,5 miliarde de euro în șase ani și se pregătește de un nou ciclu investițional de 5 miliarde (Studiu)
În perioada 2019-2025, valoarea totală a ajutoarelor de stat acordate în România a depășit 2,5 miliarde de euro, potrivit unei analize EY România. Fondurile au susținut 191 de proiecte de investiții aprobate în 37 de județe, acoperind sectoare precum industria alimentară, industria prelucrătoare, construcțiile și industria auto.

Peste 57% dintre proiectele aprobate au revenit companiilor cu capital străin, ceea ce confirmă atractivitatea constantă a României pentru investitorii internaționali.

Programele au finanțat dezvoltarea de noi unități de producție, extinderea operațiunilor existente și crearea de locuri de muncă, contribuind la competitivitatea economică pe termen lung. Evoluția acestor scheme reflectă o tranziție graduală de la un număr mare de finanțări de valoare redusă către proiecte mai puține, dar cu importanță strategică mai mare. 

Un rol central îl joacă Hotărârea de Guvern nr. 300/2024, în cadrul căreia au fost aprobate 15 proiecte în 2024-2025, cu investiții totale de aproximativ 662 milioane de euro, sprijinite prin ajutoare de 283 milioane de euro și estimate să genereze peste 1.600 de locuri de muncă.

„Cadrul de ajutor de stat al României evoluează către un instrument central al politicii industriale, cu potențialul de a accelera investițiile și de a sprijini tranziția către o economie mai rezilientă și orientată spre inovare. Considerăm că noul pachet de ajutor de stat anunțat este deosebit de important, întrucât poate contribui la o schimbare de paradigmă în modelul de creștere al României - de la unul bazat în principal pe consum și costuri reduse, la unul fundamentat pe productivitate, tehnologie și export”, explică Sebastian Popescu, Partener, coordonator al liniei de servicii de Consultanță în domeniul Granturilor și Stimulentelor, EY-Parthenon România.

Apetit investițional și dinamica pieței

Programele de ajutor de stat continuă să înregistreze o cerere puternică, unele scheme fiind integral subscrise, iar solicitările depășind semnificativ bugetele disponibile. Investitorii străini rămân predominanți în rândul beneficiarilor, principalele țări de origine fiind Germania, Țările de Jos și Italia. Companiile autohtone apelează și ele tot mai frecvent la aceste instrumente pentru a-și consolida poziția pe piață.

Din perspectivă regională, investițiile s-au concentrat în centre industriale consacrate precum Prahova, Timiș și regiunile vestice, în timp ce zonele mai puțin dezvoltate atrag în continuare un număr relativ redus de proiecte de amploare. O tendință notabilă a ultimilor ani este creșterea dimensiunii medii a proiectelor, în special în cazul investitorilor străini, reflectând o reorientare structurală către investiții de valoare mai mare.

Perspective și noi scheme anunțate

România intră într-un nou ciclu investițional susținut de un program multianual de relansare economică, cu un buget estimat de până la 5 miliarde de euro până în 2032. Arhitectura viitoare a ajutoarelor de stat vizează fabricația avansată, cercetarea și dezvoltarea, industriile strategice, convergența regională și sprijinirea antreprenoriatului din diasporă. Pentru industria prelucrătoare, reducerea deficitului comercial și sectoarele intensive în cercetare-dezvoltare sunt în pregătire scheme distincte, fiecare cu bugete orientative de aproximativ 1 miliard de euro.

Un element cheie al noului cadru îl reprezintă mecanismele dedicate investițiilor „ancoră" ce depășesc 200 de milioane de euro, prin care România urmărește să se poziționeze ca destinație competitivă pentru capacități de producție majore în Europa Centrală și de Est. 

Aceste instrumente urmăresc poziționarea României ca destinație competitivă pentru capacități de producție majore și pentru centre regionale de lanțuri de aprovizionare, în contextul intensificării concurenței în Europa Centrală și de Est, se arată în studiul EY.

Termene.ro este o sursă de referință pentru analize economice și conținut de business, nu un generator de trafic de clickbait. Misiunea noastră este să furnizăm informație relevantă, riguroasă și ușor de înțeles, bazată pe date concrete și susținută de expertiză profesională. Ne adresăm profesioniștilor care au nevoie de acuratețe pentru a lua decizii corecte.

Află aici mai multe despre politica editorială a Termene Business Hub.
Cele mai mari companii care au depus bilanțul pe 2025. Actualizare 5 aprilie
Profi, în anul tranzacției. Pierderi istorice de 537 mil. lei în 2025. Începând de astăzi, Profi și Mega Image operează sub o
Top 50 companii din Argeș. De la Pic și Conarg la Horse, Lear și Karcher. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2
Chipsuri, conserve, salate și nuci. Profiturile procesatorilor de fructe și legume au crescut cu 660% în perioada 2008-2024.
Iași în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu 670% în perioada 2008-2024. Dezvoltarea software și ingineria s
Top 50 companii din Maramureș. De la Italsofa, Unio și Moeller la Aramis, Universal Alloy și Eaton. Cum s-a schimbat vârful c
Acvacultura și pescuitul, un sector de 580 mil. lei în care profiturile au intrat la apă. Liderul pieței este în concordat pr
Timiș în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu aproape 380% în perioada 2008-2024. Timișul găzduiește cele ma
Top 50 companii din Buzău. De la Romet și Relad la Getica 95, Voestalpine și Global Cash & Carry. Cum s-a schimbat vârful cla
Afaceri cu păduri. Suedezii din familia IKEA, singurii străini din top 20, într-o piață dominată de capital românesc. Analiza
Wargha Enayati: Vrem să răspândim conceptul de concierge doctor pe plan național, în următorii cinci ani | A fost odată în bu
SIM, Lacto Prod și Monor, singurele companii românești din topul producătorilor de lactate. Profiturile au crescut, numărul d
Covrigăriile câștigă teren. Profiturile din producția de panificație și patiserie au crescut de 10,7 ori în perioada 2008-202
Profiturile industriei produselor din carne au crescut de opt ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile s-au triplat |
Profiturile din transporturile rutiere de mărfuri au crescut de 12 ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile au crescut
Marius și Dan Ștefan, Autonom: Mândria noastră cea mai mare este că am construit un sistem în care colegii noștri învață | A
Distribuie acest articol