ETF-ul este deja listat la Bursa de Valori din Zagreb (simbol: 7POL), la Bursa de Valori din Ljubljana (simbol: ICPOL) și urmează să fie listat și la Bursa de Valori București, oferind investitorilor români o modalitate simplă și eficientă de a obține expunere la una dintre principalele economii europene cu cel mai ridicat ritm de creștere.
„Polonia reunește multe dintre caracteristicile pe care investitorii le caută în prezent: creștere economică solidă, evaluări atractive, un profil sustenabil al dividendelor și un segment corporativ diversificat. Prin intermediul acestui ETF, investitorii obțin acces, printr-un singur instrument, la unele dintre cele mai cunoscute companii din Europa Centrală și de Est.
Interesul puternic manifestat de investitori încă din prima săptămână de tranzacționare confirmă cererea în continuă creștere pentru oportunități de diversificare internațională, iar noi ne bucurăm să putem pune acest produs la dispoziția investitorilor români printr-o viitoare listare la Bursa de Valori București”, a declarat Krešo Vugrinčić, președintele Consiliului de Administrație al InterCapital ETF.
Interesul investitorilor a fost ridicat încă de la debut. În prima săptămână de tranzacționare, ETF-ul a atras active administrate în valoare de aproximativ 5 mil. euro și a generat un volum de tranzacționare de peste 3,7 mil. euro la Bursa de Valori din Zagreb, devenind al doilea cel mai tranzacționat instrument de pe bursă în perioada respectivă.
ETF-urile administrate de InterCapital au reprezentat, cumulat, aproximativ 24% din rulajul total al acțiunilor la Bursa de Valori din Zagreb în prima săptămână după lansare.
ETF-ul urmărește performanța indicelui WIG30 Total Return, care include cele mai mari 30 de companii listate la Bursa de Valori din Varșovia și reinvestește dividendele distribuite de acestea.
Comparativ cu alți indici bursieri polonezi cu o componentă mai concentrată, WIG30TR oferă o reprezentare mai amplă a economiei Poloniei și a depășit istoric performanța indicelui WIG20, pe perioade mai lungi de timp.
ETF-ul oferă această expunere printr-o structură eficientă din perspectiva costurilor, cu o rată totală a cheltuielilor (Total Expense Ratio – TER) de 0,6%, poziționându-se printre cele mai competitive ETF-uri axate pe acțiuni din Europa Centrală și de Est.
Indicele oferă o expunere diversificată la principalele sectoare ale economiei poloneze. Instituțiile financiare dețin cea mai mare pondere, de 40,3%, urmate de companiile din sectorul bunurilor și serviciilor de consum discreționar (13,1%), energie (12,6%), materiale (10,7%), servicii de comunicații (6,4%) și bunuri de larg consum (5,5%), în timp ce restul de 10,7% este alocat altor sectoare. Această structură diversificată oferă investitorilor expunere atât la dinamica consumului intern din Polonia, cât și la industriile care susțin dezvoltarea economică continuă a țării.
WIG30TR include unele dintre cele mai cunoscute branduri și companii din Polonia, precum Żabka, unul dintre cele mai importante lanțuri de magazine de proximitate din țară, prezent și în România sub brandul Froo (RO49507813), LPP (RO22418650), proprietarul unor mărci de modă precum Reserved, Sinsay, Cropp, House și Mohito, precum și CCC (RO30490303), Pepco (RO31477663) și CD Projekt, dezvoltatorul global de jocuri video din spatele francizelor de succes The Witcher și Cyberpunk 2077. Indicele include, de asemenea, instituții financiare de top, companii industriale și entități din sectorul energetic care joacă un rol esențial în economia Poloniei.
Polonia s-a impus drept una dintre economiile cu cea mai rapidă creștere din Europa. PIB-ul nominal al țării este estimat să depășească 1,1 trilioane dolari până în 2026, în timp ce ritmul de creștere economică anticipat, de aproximativ 3,5%, depășește semnificativ media zonei euro, de circa 1,2%.
Susținută de consumul intern puternic, investițiile continue și fluxurile semnificative de finanțare europeană, Polonia își consolidează poziția ca una dintre cele mai atractive destinații investiționale din Europa Centrală și de Est.
În pofida acestor fundamente solide, acțiunile poloneze continuă să fie tranzacționate la evaluări atractive. Indicele WIG30TR este evaluat în prezent la aproximativ 10,5 ori câștigurile estimate, reprezentând un discount de 28% față de piețele europene de acțiuni în ansamblu. Împreună cu un randament estimat al dividendelor de aproximativ 4,2%, Polonia oferă investitorilor o combinație atractivă de creștere, venituri și evaluări favorabile.
InterCapital ETF are în prezent patru ETF-uri tranzacționate la Bursa de Valori București: InterCapital BET-TRN UCITS ETF, care urmărește principalul indice al Bursei de Valori București, InterCapital SBITOP TR UCITS ETF, care oferă expunere la piața acțiunilor blue-chip din Slovenia, InterCapital CROBEX10tr UCITS ETF, care oferă expunere la piața acțiunilor blue-chip din Croația, și InterCapital EUR Romania Govt Bond 5-10yr UCITS ETF, care oferă expunere la obligațiunile guvernamentale românești denominate în euro.
Prin listarea planificată a InterCapital Poland WIG30TR UCITS ETF, InterCapital ETF își va consolida și mai mult prezența pe piața de capital din România. În prezent, InterCapital este deja administratorul cu cel mai mare număr de ETF-uri listate la Bursa de Valori București, patru dintre cele nouă ETF-uri disponibile investitorilor fiind administrate de companie.






.png)





































.png)

