Business News

Cine suportă majorarea TVA: producătorul sau clientul? Ce sumă poate aduce la buget creșterea TVA cu un singur punct procentual

6 iunie 2025, de , in
Loading the Amira Audio Citește articolul...

Deocamdată, informațiile circulă pe surse și au în prim-plan majorarea TVA. Cea mai vehiculată variantă este creșterea cotelor reduse de TVA de la 5% sau 9%  la 19%, domeniul cel mai afectat fiind HoReCa.

Există și câteva excepții: alimentele, apa și medicamentele, pentru care se păstrează cota de 9%.

De asemenea, cota standard de 19% ar urma să se mărească la 21%, daca tăierile de cheltuieli ale instituțiilor nu vor fi suficiente. In acest caz, măsură ar fi însoțită de micșorarea TVA la alimente și medicamente de la 9 la 5%. Adevărul este că oricum am da-o în piață cam toată lumea se așteaptă la majorarea TVA pentru că este o decizie care poate aduce rapid bani la buget. Un punct procentual de TVA aduce undeva la 1,5 miliarde de euro, susțin analiștii economici. Automat, va crește și inflația, care oricum se situează la un nivel ridicat.

Impact semnificativ

Consultantul fiscal Adrian Bența spune că dacă se va recurge la majorarea TVA impactul va fi rapid și va aduce și sume importante la buget, adică undeva la 1,5 miliarde de euro pentru un punct de TVA.

„Probabil 90% din cei care lucrează în România în domeniul financiar – contabil și fiscal se așteaptă la o majorare a cotei de TVA, având în vedere că sunt cei mai ușor bani de adus la buget și impactul este destul de mare, în sensul că la un punct de TVA, unele calcule spun că se va câștiga între 1,4-1,5 miliarde de euro. Prin urmare, impactul este rapid și este ușor de colectat acei bani,  cine plătea TVA de 19% va plăti TVA și cu 21-22%, sperăm că nu fie chiar atât de mare creșterea”, a declarat pentru Termene.ro consultantul fiscal Adrian Bența.

Cât privește pe cei care vor suporta creșterea de TVA, Bența spune că este vorba de consumatorul final, adică persoane fizice, dar și firmele mici care plătesc TVA.

„Din punctul meu de vedere această majorare nu este suportată de companii, ci de consumatorul final, adică de persoanele fizice și de către firmele mici si plătitoare de TVA. Prin urmare, din punctul meu de vedere această presiune fiscală se împrăștie la toți, adică nu mai este o taxă din aceea pe care o plătesc doar numite categorii de persoane, cum ar fi cei care fumează, de exemplu, ei plătesc accize, citeste o taxă suportată de toți cetățenii”, a precizat Bența.

Lista de propuneri

În urma consultărilor din această săptămână dintre partidele politice și președintele Nicușor Dan a fost stabilit un draft de listă cu propuneri de măsuri menite să reducă cheltuielele statului în încercarea de a micșora deficitul bugetar. Luni, am putea avea noutăți importante, fiind foarte posibil să fie luată o decizie în acest sens.

Printre măsurile vehiculate la acest moment se numără creșterea impozitului pe dividende de la 10% la 16%, majorarea impozitului pe profit la 19% sau aplicarea unei taxe de solidaritate de 16% pentru veniturile care depășesc pragul de 10.000 de lei lunar, până la finalul anului. În același timp, pensiile mari mai mari de 2.500 – 3.000 lei ar putea suporta plata contribuției la sănătate (CASS) în procent de 10 puncte procentuale, iar pentru contractele pe drepturi de autor să fie suportate plata contribuțiilor CAS și CASS.

Pe lângă variantele de majorare a TVA, inclusiv la jocurile de noroc, s-a mai avut în vedere reducerea unor sporuri sau desființarea a 20% din instituțiile sau agențiile actuale ale statului.

În același timp, tichetele de vacanță ar urma să fie păstrate, propunerea fiind ca suma acordată să fie de 800 de lei, fără să existe obligația unei contribuții proprii, doar pentru cei cu salariu de bază de maximum 6.000 de lei. Aceste tichete pot fi folosite în extrasezon.

Luni, Nicușor Dan urmează să se vadă din nou cu președinții PSD, PNL, USR și UDMR, întâlnire în cadrul căreia ar urma să fie luate deciziile finale cu privire la măsurile fiscale. După acest moment, se va trece la negocierile politice pentru formarea Guvernului, fiind așteptat ca după 16 iunie să fie nominalizat premierul de către președinte.

Presiuni de la Bruxelles

România, țara cu cel mai mare deficit bugetar din UE, este pe punctul de a risca suspendarea accesului la banii din PNRR și la fondurile de coeziune, deoarece nu au fost luate măsuri adecvate pentru reducerea deficitului la nivelul asumat, Comisia Europeană declanșând procedurile în acest sens.

Țara noastră trebuie să adopte rapid măsuri adecvate – adică pentru Consiliul Ecofin de pe 8 iulie – astfel încât să se oprească procedurile declanșate de  CE.

Timpul avut la dispoziție este scurt și trebuie acționat rapid, altfel există riscul „unor sancțiuni și a decredibilizării țării”, după cum a declarat ministrul Finanțelor Barna Tanczos.

CE consideră că implementarea planului fiscal-structural pe termen mediu și a unei reforme fiscale în 2025 ar reduce semnificativ vulnerabilitățile fiscale. De asemenea, sunt necesare reforme structurale, în special, cele incluse în Planul de Reducere a Riscurilor pentru a consolida competitivitatea, performanța la export și a atrage finanțare suplimentară din partea UE, dar va fi nevoie și de alte măsuri suplimentare.

 Cheltuielile tot mari

Comisia Europeană a cerut României să ia măsuri rapide pentru a se conforma cerințelor procedurii de deficit excesiv, existând riscuri clare pentru corectarea la timp a deficitului excesiv până în 2030.

Creșterea cheltuielilor nete va depăși plafonul stabilit de traiectoria corectivă, iar abaterea preconizată pentru anii 2024 și 2025, luați împreună, este estimată la 1,7% din PIB, se arată într-o analiză realizată de Executivul comunitar.

Reprezentanții CE consideră că nu s-au luat măsuri eficiente și că nu există factori relevanți de atenuare. Majorarea ridicată a cheltuielilor nete duce la deficite publice persistent ridicate (9,3% în 2024 și, pe baza previziunilor Comisiei din primăvara anului 2025, 8,6% din PIB în 2025) și la o creștere a ponderii datoriei publice cu peste zece puncte procentuale din 2021, se mai arată în document.

 

 

 

 

Începe să iei decizii bazate pe date
Alege una dintre soluțiile Termene.ro