Retailerul de bricolaj Ambient a revenit pe profit în anul în care a fost preluat integral de antreprenoarea Rozalia-Maria Sitar

Scris de
Alex Ciutacu
Retailerul de bricolaj Ambient a revenit pe profit în anul în care a fost preluat integral de antreprenoarea Rozalia-Maria Sitar
Ambient Pro Concept, compania care operează magazinele de bricolaj Ambient, a trecut pe profit în 2025, după doi ani de pierderi, în contextul în care antreprenoarea Rozalia-Maria Sitar a preluat anul trecut controlul asupra companiei.

Mai exact, firma a avut un profit net de 6,5 mil. lei în 2025, comparativ cu o pierdere netă de 5,4 mil. lei în 2024. Astfel, compania a revenit pe profit după doi ani de pierderi.

În ceea ce privește cifra de afaceri, Ambient Pro Concept (RO36318995) a raportat afaceri de aproape 216 mil. lei în 2025, în scădere cu 3% față de 2024. Retailerul de bricolaj a raportat 296 de angajați pentru 2025, comparativ cu 335 în anul 2024.

Ambient, înapoi la viață

Rețeaua de magazine de bricolaj Ambient a fost înființată la Sibiu în 2002 de antreprenorul Ioan Ciolan, conform ZF. În 2007 era deja o rețea cu 34 de magazine și cu planuri mari, iar fondatorul a atras lângă el investitori.

În 2008, Ambient era în discuții pentru o tranzacție cu un fond, dar planurile au fost încurcate de criza financiară, care a afectat puternic situația financiară a companiei. Până în 2012, Ambient mai avea 14 magazine.

A urmat un proces de restructurare și procesul de francizare. Primul francizat a fost APC Universal Partner, acum Ambient Pro Concept, care era controlată pe atunci de András Lehel. În 2019, opt din cele nouă magazine Ambient erau francizate, o parte către APC Universal Partner și o parte către Profelis C&V.

În 2021, Ambient a intrat în faliment și brandul a fost scos la vânzare. În 2023, APC Universal a cumpărat la licitație brandul și a preluat magazinele și depozitele de materiale de construcții de la Profelis C&V.

La sfârșitul anului 2024, acționariatul APC Universal era format din András Lehel, familia Pal și Rozalia-Maria Sitar. Aceasta din urmă avea 50% din acțiuni. La începutul anului 2025, Rozalia-Maria Sitar a primit acordul de la Consiliul Concurenței pentru a prelua controlul asupra companiei, devenind astfel unicul acționar, conform Economica.net.

Compania Ambient operează astăzi 8 magazine fizice, un magazin online și un depozit de materiale de construcții, conform informațiilor de pe propriul website. 

Dacă ne uităm pe datele Termene.ro, vedem că Rozalia-Maria Sitar este acționar în mai multe companii. Dintre acestea, Ordis SRL (RO17279202), firmă activă în închirierea bunurilor imobiliare, a depus deja bilanțul pe anul 2025, cu afaceri de 2,9 mil. lei, în scădere cu peste 30%, un profit net de 127.800 de lei, în scădere cu peste 90%, respectiv 1 angajat.

O altă firmă este Respect Club SRL (RO16088158), companie care operează Complexul Sportiv și Acvatic Aria Sibiu. Firma nu a depus încă bilanțul pe 2025, dar pentru anul 2024 a avut afaceri de 19,7 mil. lei, un profit net de 364.700 de lei și 79 de angajați. Acționariatul este format din Rozalia-Maria Sitar (99,99%) și Maria Andaluza Ciolan (0,01%).

Regăsim numele Rozalia-Maria Sitar și în acționariatul Perfect Imob Services SRL (RO18032331), firmă activă în tranzacții imobiliare, cu afaceri de 301.500 lei în 2025, în scădere cu 77% față de 2024, respectiv un profit net de 4,1 mil. lei, în creștere cu peste 2.000% față de 2024. Aici, antreprenoarea controlează 99,5% din acțiuni, iar restul de 0,5% sunt deținute de Maria Anghel.

Prin Perfect Imob Services, antreprenoarea controlează și firma Palimob Invest SRL (RO38435886), activă în închirierea bunurilor imobiliare, cu afaceri de 1,6 mil. lei în 2025, în scădere cu 48% față de anul anterior și un profit net de 3,7 mil. lei, în creștere cu peste 340%.

Totodată, Rozalia-Maria Sitar este unicul acționar al firmei K2 Smart Production SRL (RO49298067), cu activități specifice agențiilor de publicitate, care nu a depus încă bilanțul pe 2025. Cele mai recente date disponibile arată afaceri de 224.000 de lei în 2024 și un profit net de 151.600 de lei. În trecut, ea a fost implicată și în companii de construcții.

Termene.ro este o sursă de referință pentru analize economice și conținut de business, nu un generator de trafic de clickbait. Misiunea noastră este să furnizăm informație relevantă, riguroasă și ușor de înțeles, bazată pe date concrete și susținută de expertiză profesională. Ne adresăm profesioniștilor care au nevoie de acuratețe pentru a lua decizii corecte.

Află aici mai multe despre politica editorială a Termene Business Hub.
Cele mai mari companii care au depus bilanțul pe 2025. Actualizare 5 aprilie
Profi, în anul tranzacției. Pierderi istorice de 537 mil. lei în 2025. Începând de astăzi, Profi și Mega Image operează sub o
Top 50 companii din Argeș. De la Pic și Conarg la Horse, Lear și Karcher. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2
Chipsuri, conserve, salate și nuci. Profiturile procesatorilor de fructe și legume au crescut cu 660% în perioada 2008-2024.
Iași în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu 670% în perioada 2008-2024. Dezvoltarea software și ingineria s
Top 50 companii din Maramureș. De la Italsofa, Unio și Moeller la Aramis, Universal Alloy și Eaton. Cum s-a schimbat vârful c
Acvacultura și pescuitul, un sector de 580 mil. lei în care profiturile au intrat la apă. Liderul pieței este în concordat pr
Timiș în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu aproape 380% în perioada 2008-2024. Timișul găzduiește cele ma
Top 50 companii din Buzău. De la Romet și Relad la Getica 95, Voestalpine și Global Cash & Carry. Cum s-a schimbat vârful cla
Afaceri cu păduri. Suedezii din familia IKEA, singurii străini din top 20, într-o piață dominată de capital românesc. Analiza
Wargha Enayati: Vrem să răspândim conceptul de concierge doctor pe plan național, în următorii cinci ani | A fost odată în bu
SIM, Lacto Prod și Monor, singurele companii românești din topul producătorilor de lactate. Profiturile au crescut, numărul d
Covrigăriile câștigă teren. Profiturile din producția de panificație și patiserie au crescut de 10,7 ori în perioada 2008-202
Profiturile industriei produselor din carne au crescut de opt ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile s-au triplat |
Profiturile din transporturile rutiere de mărfuri au crescut de 12 ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile au crescut
Marius și Dan Ștefan, Autonom: Mândria noastră cea mai mare este că am construit un sistem în care colegii noștri învață | A