OMV Petrom SA (RO1590082) este cea mai mare companie din municipiul București și a fost liderul clasamentului timp de 13 ani în perioada 2008-2024. De fapt, singurii ani în care s-a aflat pe locul doi în perioada analizată sunt cei în care OMV Petrom Marketing (RO11201891), firma care operează benzinăriile în același grup energetic, a trecut pe primul loc.
La nivel individual, datele Termene arată că firma OMV Petrom SA a avut afaceri de 29,7 mld. lei în 2024, în scădere cu 13% față de anul anterior, un profit net de 4,1 mld. lei, în creștere cu 5%, respectiv 7.200 de angajați, în scădere cu 1%. Compania este listată la bursă, unde raportează rezultate consolidate la nivel de grup.
Acționarii OMV Petrom sunt grupul austriac OMV (51,1568%), statul român prin Ministerul Energiei (20,6980%), alături de persoane juridice (24,3926%) și persoane fizice (3,7526%), conform BVB. Notă: Analiza ia în calcul rezultate individuale ale societăților menționate, din platforma Termene, nu și rezultatele consolidate în cazul firmelor listate la bursă.
Cum s-a schimbat top 10 în perioada 2008-2024
Topul celor mai mari companii înregistrate în municipiul București a suferit schimbări importante în perioada 2008-2024, în contextul în care doar cinci companii care erau prezente în top zece în urmă cu 17 ani se mai regăsesc și acum la vârful mediului de business.
Cea mai mare dintre acestea este OMV Petrom, urmată Rompetrol Downstream (RO12751583), firmă care operează benzinăriile Rompetrol, la care se adaugă retailerul Metro Cash& Carry (RO8119423), compania Lukoil România (RO10547022), care operează benzinăriile Lukoil, dar și retailerul Carrefour România (RO11588780).
De cealaltă parte, și-au făcut loc în clasament companii noi, dintre care cel mai proeminent se remarcă OMV Petrom Marketing, care s-a situat chiar pe prima poziție în top în perioada 2015-2018. O altă companie de energie care a intrat în top este producătorul de energie Hidroelectrica (RO13267213).
În top au apărut în ultimii 17 ani mai multe nume noi din sectorul de retail, inclusiv Lidl Discount (RO22891860) și Kaufland Romania (RO15991149), două rețele de magazine controlate de grupul german Schwarz. Totodată, în clasament a apărut și rețeaua de magazine Mega Image (RO6719278), controlată de grupul Ahold Delhaize.
Dacă ne uităm la evoluția din perioada 2008-2024, putem observa că sunt și câteva nume care au dispărut din top zece, precum operatorii telecom Orange România (RO9010105) și Vodafone România (RO8971726) sau compania Engie România (RO13093222), cunoscută anterior drept GDF Suez, respectiv Distrigaz Sud).
Pe lista celor care au dispărut din clasament mai regăsim compania de tutun British American Tobacco România Trading (RO8808452), dar și compania Orange Romania Communications, cunoscută anterior drept Telekom Romania Communications, respectiv Romtelecom (RO427320), care a fost radiată anul trecut.
Profitul și angajatorii
Când vine vorba despre companiile cu cel mai mare profit net dintre firmele din București, pe primul loc se află OMV Petrom SA, cu un profit net de 4,14 mld. lei, în creștere cu 5% față de anul anterior, la o cifră de afaceri de 29,7 mld. lei, în scădere cu 13%.
Pe locul doi se situează Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica SA, cu un profit net de 4,07 mld. lei, în scădere cu 36% față de 2023, la o cifră de afaceri de aproape 9,7 mld. lei, în scădere cu 22%. Compania este listată la BVB, unde acționarii sunt statul român prin Ministerul Energiei (80,056%), persoane juridice (16,5624%) și persoane fizice (3,3816%).
Podiumul este Societatea Națională Nuclearelectrica SA (RO10874881), cu un profit net de 1,71 mld. lei, în scădere cu 32%, la o cifră de afaceri de aproape 4,7 mld. lei, în scădere cu 38%. Compania este listată la BVB, unde acționariatul este format din statul român prin Ministerul Energiei (82,498%), alături de persoane juridice (13,2359%) și persoane fizice (4,2661%).
Cel mai mare angajator din municipiul București este Compania Națională de Căi Ferate CFR SA (RO11054529), cu 24.493 de angajați în 2024, în scădere cu 1% față de anul anterior. Firma este deținută de statul român prin Ministerul Transporturilor.
Compania Națională Poșta Română SA (RO427410) se află pe locul doi în topul angajatorilor, cu 20.154 de angajați, în scădere cu 6%. Acționariatul este format din statul român prin Ministerul Digitalizării (93,52%) și Fondul Proprietatea SA (6,48%). Notă: procentele au fost rotunjite la două zecimale pentru toate companiile din analiză.
Podiumul este completat de retailerul Kaufland România SCS (RO15991149), cu 14.592 de angajați în 2024, în creștere cu 1% față de anul anterior. Compania este controlată de grupul Schwarz prin entitățile Kaufland International Erste Gmbh (99,9%) și Kaufland România SRL (0,1%).
Top 50 companii din București
Analiza top 50 companii din București a fost realizată de echipa Termene Business Hub pe baza companiilor care au depus deja bilanțul pe anul 2024. Firmele sunt ordonate în funcție de cifra de afaceri. Procentele acționarilor au fost rotunjite la două zecimale.
- OMV Petrom SA, ca firmă individuală, a avut o cifră de afaceri de 29,7 mld. lei în 2024, un profit net de 4,1 mld. lei și 7.200 de angajați. Compania este listată la bursă, unde raportează și rezultate consolidate la nivel de grup. Acționarii sunt grupul austriac OMV (51,16%), statul român prin Ministerul Energiei (20,7%), alături de persoane juridice (24,4%) și persoane fizice (3,75%).
- OMV Petrom Marketing a avut afaceri de 24,5 mld. lei în 2024, un profit net de 574,6 mil. lei și 205 angajați. Compania care operează una dintre cele mai mari rețele de benzinării din România este deținută de OMV Petrom SA.
- Lidl Discount SRL a înregistrat o cifră de afaceri de aproape 24 mld. lei în 2024, un profit net de peste 1,2 mld. lei și 12.735 de angajați. Retailerul este deținut de grupul Schwarz prin entitățile W E International Gmbh (99,99%) și AEC Instal Term SRL, cu mult sub 0,1%.
- Kaufland Romania SCS a avut afaceri de aproape 19,6 mld. lei în 2024, un profit net de circa 1,15 mld. lei și 14.592 de angajați. Retailerul este deținut de grupul Schwarz prin entitățile Kaufland International Erste Gmbh (99,9%) și Kaufland România SRL (0,1%).
- Rompetrol Downstream SRL a înregistrat afaceri de 13,3 mld. lei în 2024, un profit net de 136,4 mil. lei și 449 de angajați. Operatorul rețelei de benzinării este deținut de grupul kazah KMG International și de statul român prin entitățile Rompetrol Rafinare SA (99,99%), alături de KMG International NV și Oilfield Exploration Business Solutions SA, fiecare cu mult sub 0,1%.
- Carrefour Romania SA a avut afaceri de 12,5 mld. lei în 2024, un profit net de 52,5 mil. lei și 10.141 de angajați. Retailerul este controlat de grupul francez Carrefour prin entitățile Hyparlo SAS (94,36%), Carrefour Nederland BV (5,64%) și Dauphnoise De Participations, cu mult sub 0,1%.
- Metro Cash & Carry Romania SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 11,3 mld. lei în 2024, o pierdere netă de 28,1 mil. lei și 3.981 de angajați. Retailerul este deținut de entitatea olandeză SC Metro Cash & Carry International Holding BV (75%) și entitatea germană Metro AG (25%).
- Lukoil Romania SRL a avut afaceri de aproape 11,2 mld. lei în 2024, o pierdere netă de 145,3 mil. lei și 203 angajați. Operatorul rețelei de benzinării este deținut de grupul Lukoil prin entitatea elvețiană Litasco SA.
- Mega Image SRL a înregistrat afaceri de 10,6 mld. lei în 2024, un profit net de aproape 117 mil. lei și 10.317 angajați. Retailerul este deținut de entitatea olandeză Delhaize The Lion Nederland BV.
- Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica SA, ca firmă individuală, a avut afaceri de aproape 9,7 mld. lei în 2024, un profit net de aproape 4,1 mld. lei și 3.537 de angajați. Compania este listată la bursă, unde raportează și rezultate consolidate. La BVB, acționariatul este format din statul român prin Ministerul Energiei (80,06%), alături de persoane juridice (16,56%) și persoane fizice (3,38%).
- Dante International SA (RO14399840) a avut afaceri de aproape 9 mld. lei în 2024, o pierdere netă de 191,5 mil. lei și 2.471 de angajați. Compania operează retailerul eMAG și este deținută de grupul Naspers prin entitatea olandeză Mih B2C Holdings BV (88,23%), alături de Iulian Stanciu (11,77%).
- Electrica Furnizare SA (RO28909028), ca firmă individuală, a înregistrat o cifră de afaceri de 8,7 mld. lei în 2024, o pierdere netă de 354,8 mil. lei și 793 de angajați. Compania este deținută de Societatea Energetică Electrica SA (99,99%), alături de Societatea Filiala de Întreținere și Servicii Energetice Electrica Serv SA, cu mult sub 1%. La rândul ei, Societatea Energetică Electrica SA este listată la bursă, unde raportează rezultate consolidate.
- Engie Romania SA (RO13093222) a avut afaceri de aproape 8,7 mld. lei în 2024, un profit net de 890 mil. lei și 860 de angajați. Cei mai mari acționari ai companiei de energie sunt francezii de la Engie Group Participations (62,99%), alături de Ministerul Energiei (37%). În acționariat mai regăsim consiliile locale din comuna Mihail Kogălniceanu, comuna Cogealac, orașul Ovidiu și municipiul Medgidia, precum și firma franceză Cogac SAS, fiecare cu mult sub 1%.
- Robert Bosch SRL (RO5541546) a înregistrat afaceri de 8,1 mld. lei în 2024, un profit net de 157,7 mil. lei și 5.876 de angajați. Producătorul de componente pentru industria auto este deținut de entitatea germană Robert Bosch Gmbh.
- Auchan Romania SA (RO17233051) a avut afaceri de 7,7 mld. lei în 2024, o pierdere netă de 8,7 mil. lei și 6.663 de angajați. Retailerul este deținut de entitatea olandeză Monicole Exploitatiemaatschappij BV (75%) și entitatea franceză Auchan Retail International SA (25%).
- Compania Nationala de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA (RO13328043), ca firmă individuală, a înregistrat o cifră de afaceri de 7,6 mld. lei în 2024, un profit net 585,9 mil. lei și 1.976 de angajați. Compania este listată la bursă, unde raportează și rezultate consolidate. La BVB, acționariatul este format din statul român prin Secretariatul General al Guvernului (58,69%), alături de persoane juridice (34,58%) și persoane fizice (6,73%).
- Interbrands Orbico SRL (RO3786280) a avut afaceri de aproape 7,1 mld. lei în 2024, un profit net de 38,2 mil. lei și 2.285 de angajați. Compania de distribuție și logistică este deținută de entitatea croată Orbico Doo.
- Orange Romania SA a înregistrat o cifră de afaceri de 6,55 mld. lei în 2024, o pierdere netă de 863,9 mil. lei și 4.059 de angajați. Operatorul telecom este deținut de entitatea belgiană Atlas Services Belgium SA (80%) și Ministerul Economiei (20%).
- Alliance Healthcare Romania SRL (RO8955860) a avut afaceri de 5,9 mld. lei în 2024, un profit net de aproape 86 mil. lei și 866 de angajați. Distribuitorul de medicamente este deținut de entitatea Alloga Logistics Romania SRL, în spatele căreia se află entitatea olandeză Amerisource Bergen International BV.
- Samsung Electronics Romania SRL (RO22694272) a înregistrat afaceri de 5,9 mld. lei în 2024, un profit net de 108,9 mil. lei și 203 angajați. Acționariatul distribuitorului de electronice este format din entitatea olandeză Samsung Electronics Europe Holding Cooperatief UA (99,99%), alături de cetățeanul Kim Du Hyun, cu mult sub 0,1%.
- Vodafone Romania SA (RO8971726) a avut o cifră de afaceri de 5,66 mld. lei în 2024, o pierdere netă de 254,1 mil. lei și 3.078 de angajați. Operatorul telecom este deținut de entitatea olandeză Vodafone Europe BV (99,99%), alături de entitatea olandeză Vodafone International Holdings BV, cu mult sub 0,1%.
- Renault Commercial Roumanie SRL (RO13943110) a înregistrat o cifră de afaceri de 5,5 mld. lei în 2024, un profit net de 16 mil. lei și 154 de angajați. Divizia de vânzări a grupului Renault în România este deținută prin entitățile franceze Renault SAS (99,99%) și Renault Developpement Industriel Et Commercial – Rdic, cu mult sub 0,1%.
- Digi Romania SA (RO5888716), ca firmă individuală, a avut afaceri de 5,5 mld. lei în 2024, un profit net de 904,9 mil. lei și 9.604 angajați. Operatorul telecom face parte din grupul Digi Communications, care este listat la bursă, unde raportează și rezultate consolidate. La BVB, acționariatul grupului este format din persoane juridice (62,74%), NN Pensii (20,65%), alături de acționari persoane fizice (16,6%).
- Farmexim SA (RO335278) a înregistrat afaceri de 5,1 mld. lei în 2024, un profit net de aproape 1,3 mil. lei și 597 de angajați. Distribuitorul de medicamente este deținut de entitățile Phoenix Pib Austria Beteiligungs Gmbh (99,99%) și Phoenix International Holdings Gmbh (0,01%).
- British American Tobacco (Romania) Trading SRL a avut afaceri de 4,8 mld. lei în 2024, un profit net de 186,4 mil. lei și 850 de angajați. Distribuitorul de produse din tutun este deținut de grup prin entitatea germană Batig Gesellschaft Fur Beteiligungen Mbh.
- Societatea Națională Nuclearelectrica SA, ca firmă individuală, a avut afaceri de aproape 4,7 mld. lei în 2024, un profit net de 1,7 mld. lei și 2.300 de angajați. Compania este listată la bursă, unde raportează și rezultate consolidate la nivel de grup. La BVB, acționariatul este format din statul român prin Ministerul Energiei (82,5%), alături de persoane juridice (13,24%) și persoane fizice (4,27%).
- Coca-Cola HBC Romania SRL (RO474152) a înregistrat afaceri de 4 mld. lei în 2024, un profit net de 392,5 mil. lei și 1.481 de angajați. Producătorul de băuturi răcoritoare este deținut prin entitatea olandeză CC Beverages Holdings II BV.
- PPC Energie SA (RO22000460) a avut afaceri de aproape 3,8 mld. lei în 2024, o pierdere netă de 79,7 mil. lei și 296 de angajați. Compania de energie este deținută de PPC-Public Power Corporation Romania SA (78,58%) și Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie SA (21,42%).
- Socar Petroleum SA (RO12546600) a înregistrat o cifră de afaceri de 3,6 mld. lei în 2024, un profit net de 27,7 mil. lei și 740 de angajați. Operatorul benzinăriilor este deținut de grupul azer SOCAR prin entitățile olandeze Becrux Investment & Finance BV (65,25%) și Gacrux Investments & Finance BV (34,75%).
- Cargill Agricultura SRL (RO8915840) a avut afaceri de 3,5 mld. lei în 2024, o pierdere netă de 22,5 mil. lei și 149 de angajați. Traderul de cereale este deținut de entitatea americană Cargill Incorporated (70%) și entitatea Cargill International Luxembourg 2 SARL (30%).
- Societatea Nationala de Transport Feroviar de Calatori – CFR – Calatori SA (RO11054545) a înregistrat afaceri de 3,49 mld. lei în 2024, un profit net de 29,3 mil. lei și 10.597 de angajați. Compania este deținută de statul român prin Ministerul Transporturilor.
- Leroy Merlin Romania SRL (RO16702141) a avut afaceri de 3,4 mld. lei în 2024, un profit net de 149,1 mil. lei și 3.408 angajați. Retailerul de bricolaj este deținut de entitatea franceză Bricolage Investissement France SA.
- Superbet Entertainment Ltd St. Julians Sucursala Bucuresti (RO49190978) a avut afaceri de 3,3 mld. lei în 2024, un profit net de 507,8 mil. lei și nu a raportat niciun angajat. Operatorul de jocuri de noroc este înregistrat ca o sucursală a firmei MJP Interactive LTD, prin care Superbet operează jocurile online.
- UiPath SRL (RO34737997), ca firmă individuală, a avut afaceri de 3,28 mld. lei în 2024, un profit net de 30,6 mil. lei și 1.155 de angajați. Firma de software este deținută prin entitatea olandeză UiPath Netherlands Holding BV. Compania face parte din grupul UiPath, listat pe bursa din New York.
- Regia Nationala a Padurilor Romsilva RA (RO1590120) a înregistrat afaceri de 2,99 mld. lei în 2024, un profit net de 9,8 mil. lei și 13.625 de angajați. Entitatea este organizată ca regie autonomă și funcționează sub Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
- Inditex Romania SRL (RO22304337) a avut afaceri de 2,94 mld. lei în 2024, un profit net de 415,2 mil. lei și 1.942 de angajați. Compania activă în comerțul cu îmbrăcăminte este deținută de grupul internațional prin entitatea spaniolă Industria De Diseno Textil SA.
- Engie Energy Management Romania SRL (RO37868601) a înregistrat afaceri de aproape 2,94 mld. lei în 2024, un profit net de 76,8 mil. lei și nu a raportat angajați. Compania de energie este deținută de entitatea franceză Engie Group Participations SA.
- Pepco Retail SA (RO31477663) a avut afaceri de 2,9 mld. lei în 2024, un profit net de 424,1 mil. lei și 3.687 de angajați. Retailerul este deținut de entitatea poloneză Pepco Holdings Sp.z.o.o.
- Holcim Romania SA (RO12253732) a înregistrat afaceri de 2,89 mld. lei în 2024, un profit net de 359,4 mil. lei și 1.193 de angajați. Producătorul de ciment este deținut de entitatea germană Holcim Auslandbeteiligungs Gmbh (99,7%), alături de alți acționari (0,3%).
- Ursus Breweries SA (RO199095) a avut afaceri de 2,8 mld. lei în 2024, un profit net de 277,6 mil. lei și 1.533 de angajați. Producătorul de bere este deținut de entitatea Asahi Europe & International Ltd (98,68%), înregistrată în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, alături de alți acționari persoane fizice și juridice (1,32%).
- AD Auto Total SRL (RO6844726) a avut afaceri de 2,7 mld. lei în 2024, un profit net de 145,8 mil. lei și 1.834 de angajați. Distribuitorul de piese auto este deținut de Mihai Staicu.
- J.T. International Romania SRL (RO5110535) a înregistrat afaceri de 2,66 mld. lei în 2024, un profit net de 1,1 mld. lei și 837 de angajați. Distribuitorul de produse din tutun este deținut prin entitatea olandeză JT International Holding III BV.
- Network One Distribution SRL (RO15056387) a avut afaceri de 2,65 mld. lei în 2024, un profit net de 82,2 mil. lei și 432 de angajați. Distribuitorul IT&C este deținut de Iulian Stanciu (89,5%), Vlad Vasile Dumitru (5,5%) și Andrei Marian Militaru (5%).
- Procter & Gamble Distribution SRL (RO17756999) a înregistrat afaceri de 2,6 mld. lei în 2024, un profit net de 23,4 mil. lei și 71 de angajați. Distribuitorul FMCG este deținut de firma Procter & Gamble Marketing Romania SRL.
- Țiriac Auto SRL (RO11331727) a avut afaceri de 2,59 mld. lei în 2024, un profit net de 56,1 mil. lei și 897 de angajați. Compania activă în comerțul auto este deținută prin entitatea Vitexa Holdings Limited din Cipru.
- Apcom IT Distribution SA (RO5091662) a înregistrat afaceri de 2,58 mld. lei în 2024, un profit net de 60,7 mil. lei și 11 angajați. Distribuitorul IT&C, care este unicul distribuitor autorizat al gadgeturilor Apple din România, conform ZF, este deținut de entitatea cipriotă Apcom CE Limited (99,99%), alături de cetățeanul Abboud Georges, cu mult sub 0,1%.
- Electrocentrale Bucuresti SA (RO15189596) a avut afaceri de 2,5 mld. lei în 2024, un profit net de 431,1 mil. lei și 1.738 de angajați. Compania este deținută de statul român prin Ministerul Energiei (97,51%) și Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz SA (2,49%).
- PORR Construct SRL (RO16601724) a înregistrat o cifră de afaceri de 2,4 mld. lei în 2024, un profit net de 186,6 mil. lei și 1.684 de angajați. Constructorul este deținut de entitatea austriacă PORR Bau Gmbh.
- Compania Municipala Termoenergetica Bucuresti SA (RO41269473) a avut afaceri de 2,3 mld. lei în 2024, o pierdere netă de 208,2 mil. lei și 3.409 angajați. Principalul acționar este municipiul București (99,99%), alături de comuna Chiajna și orașul Popești-Leordeni, fiecare cu mult sub 0,1% din acțiuni.
- Construcții Erbașu SA (RO430008) a înregistrat o cifră de afaceri de 2,27 mld. lei în 2024, un profit net de 332,8 mil. lei și 1.300 de angajați. Acționarii constructorului sunt Cristian Romeo Erbașu (58,1%), Ion Erbașu (20%), Marius-Alexandru Erbașu (20%), Rosetel Prodănescu (1,5%), Daniela Bădicu (0,3%), Sergiu Antoniu (0,05%) și Marian Nicolae (0,05%).


.webp)


