Top 50 companii din Brăila. De la Marex și Laminorul la Agricost și Apan. Cum s-a schimbat vârful clasamentului din 2008 până în 2024

Scris de
Alex Ciutacu
Top 50 companii din Brăila cuprinde firme a căror cifră de afaceri variază de la 41,7 mil. lei la 653,5 mil. lei în 2024. Află cum s-a schimbat vârful clasamentului din 2008 până azi când vine vorba despre cele mai mari companii din județul Brăila, cine s-a dezvoltat, cine a dispărut și cine a schimbat acționarii.

Producătorul agricol Agricost (RO14327160), care operează în Insula Mare a Brăilei cea mai mare fermă din Europa, cu o suprafață de 57.000 ha, se situează pe primul loc pentru al șaselea an consecutiv în topul firmelor din județul Brăila, conform Termene Pasp, într-o analiză care ia în calcul companiile care au depus deja bilanțul pe anul 2024, cele mai recente date disponibile.

Compania a avut afaceri de 653,5 mil. lei în 2024, în creștere cu 6% față de anul anterior, un profit net de 78,6 mil. lei, în scădere cu 7%, respectiv 834 de angajați, în scădere cu 6%. Compania este controlată de grupul Al Dahra din Emiratele Arabe Unite.

Cum s-a schimbat top 10 în perioada 2008-2024

Topul celor mai mari companii din județul Brăila a suferit schimbări importante în perioada 2008-2024, în contextul în care doar două companii care erau prezente în top în urmă cu 17 ani se mai regăsesc și acum la vârful mediului de business din județ.

Cea mai mare dintre acestea este abatorul de pui Bona Avis (RO15290646), care se află pe locul opt în clasament, comparativ cu locul nouă la începutul perioadei analizate. A doua firmă care a rămas în top zece este compania de distribuție și transport de carburanți Comision Trade (RO5443785).

De cealaltă parte, și-au făcut loc în clasament alte companii, precum dealerul auto Apan Motors (RO13680057), traderul de cereale și inputuri agricole Survcontrol Agro (RO27393289), constructorul Concivia (RO2252764), retailerul Ability Trade (RO7292131), transportatorul Avimi Serv (RO18431715), traderul de cereale Sandomar Pan (RO16565524) sau Rumsfeld (RO27860600), companie activă în piața spațiilor de depozitare.

Printre numele care au ieșit din top în ultimii 17 ani regăsim companiile Marex (RO6815364) și Vegetal Trading (RO3719893), care au fost active în piața cărnii de porc, producătorul industrial Laminorul (RO2266948) sau constructorul de utilaje Promex (RO2265683).

În același timp, șantierul naval a jucat de-a lungul timpului un rol important în viața economică a județului, fie că s-a numit Vard, STX sau Aker. Totuși, șantierul nu mai apare de câțiva ani în topuri, întrucât grupul Fincantieri, proprietarul șantierelor navale din Brăila și Tulcea, nu mai raportează cifrele locale pe firma Vard Brăila (RO2244532), așa cum a făcut până în 2022. Aceasta a fost radiată în 2024.

Merită observată și evoluția companiei Flip Technologies (RO41451393), care operează platforma de gadgeturi recondiționate. Compania a fost înființată în 2019 și a atras în acționariat grupul eMAG, care este în prezent acționar majoritar. Flip a apărut în top în 2022, iar în 2023 a urcat pe locul cinci la nivelul județului Brăila, însă nu a depus bilanțul pe 2024 până acum.

Profitul și angajatorii

Când vine vorba despre companiile cu cel mai mare profit net dintre firmele din județul Brăila pe anul 2024, pe primul loc se află Agricost, cu un profit net de 78,6 mil. lei în 2024, în scădere cu 7% față de anul anterior, la o cifră de afaceri de 653,5 mil. lei, în creștere cu 6%.

Pe locul doi se situează constructorul Concivia, cu un profit net de 27,9 mil. lei în 2024, în scădere cu 1% comparativ cu 2023, la o cifră de afaceri de 241,9 mil. lei, în creștere cu 67%. Compania este listată la Bursa de Valori București, unde cel mai mare acționar este Gheorghe-Bunea Răzvan, atât în mod direct, cât și prin societatea Bursagrirom (RO8202170).

Podiumul este completat de Irmex (RO2267978), companie activă în comerțul cu autovehicule, parte din grupul Rădăcini Motors, cu un profit net de 20,7 mil. lei în 2024, în creștere cu 255% față de anul anterior, la o cifră de afaceri de 134,6 mil. lei, în creștere cu 81%.

Cel mai mare angajator dintre firmele înregistrate în județul Brăila este Compania de Utilitati Publice Dunarea Braila (RO7179966), cu 1.039 de angajați în 2024, în creștere cu 2% față de anul anterior. Compania este deținută de consiliul local Brăila și consiliul județean Brăila, alături de 43 de unități administrativ teritoriale din județ.

Pe locul doi se situează Agricost, cu 834 de angajați în 2024, în scădere cu 6% față de anul anterior. Podiumul angajatorilor este completat de producătorul de echipamente de iluminat Glorious Lighting (RO37228866), cu 712 angajați în 2024, în scădere cu 1% față de anul anterior. Compania este controlată de entitatea chineză Liting Universal (HK) Company Limited.

Top 50 companii din Brăila

Analiza top 50 companii din județul Brăila a fost realizată de echipa Termene Business Hub pe baza companiilor care au depus deja bilanțul pe anul 2024. Firmele sunt ordonate în funcție de cifra de afaceri. Procentele acționarilor sunt rotunjite la două zecimale.

  1. Agricost SA a avut afaceri de 653,5 mil. lei în 2024, un profit net de 78,6 mil. lei și 834 de angajați. Producătorul agricol este deținut de grupul Al Dahra prin entitățile Al Dahra Agriculture Sole Proprietorship LLC și Al Dahra Holding Sole Proprietorship LLC, ambele înregistrate în Emiratele Arabe Unite.
  2. Apan Motors SRL a înregistrat afaceri de 288,9 mil. lei în 2024, un profit net de 6,1 mil. lei și 59 de angajați. Acționariatul dealerului auto este format din Mircea Andreev (50%), Apan SRL (48,65%) și Elena Laura Andreev (1,35%).
  3. Survcontrol Agro SRL a avut afaceri de aproape 246 mil. lei în 2024, un profit net de 559.400 lei și 26 de angajați. Compania activă în comerțul cu cereale și inputuri agricole este deținută de Daniel Gutium.
  4. Concivia SA a înregistrat o cifră de afaceri de 241,9 mil. lei în 2024, un profit net de 27,9 mil. lei și 352 de angajați. Compania este listată la Bursa de Valori București, unde cel mai mare acționar este Gheorghe-Bunea Răzvan, atât în mod direct, cât și prin societatea Bursagrirom.
  5. Ability Trade SRL a avut afaceri de 232,3 mil. lei în 2024, un profit net de 5,2 mil. lei și 153 de angajați. Retailerul este deținut de Octavian Gabriel Enescu.
  6. Avimi Serv SRL a înregistrat afaceri de 227,6 mil. lei în 2024, un profit net de 13,3 mil. lei și 56 de angajați. Transportatorul de mărfuri este deținut de Mihail-Romy Ionescu (50%) și Victoria Ionescu (50%).
  7. Rumsfeld SRL a avut afaceri de 224,3 mil. lei în 2024, un profit net de 3,1 mil. lei și 1 angajat. Compania activă în piața spațiilor de depozitare este deținută de Ezean Grain SRL (66,67%) și Valentin-Nicolae Arghir (33,33%).
  8. Comision Trade SRL a înregistrat o cifră de afaceri de aproape 219 mil. lei în 2024, un profit net de sub 468.000 de lei și 41 de angajați. Compania de distribuție și transport de carburanți este deținută de Florin Eugen Cîrligea.
  9. Bona Avis SRL a avut afaceri de 211,6 mil. lei în 2024, un profit net de 9,5 mil. lei și 437 de angajați. Abatorul de pui este deținut de Eda Kizilcelik (50%) și Ghiulnur Saglam (50%).
  10. Sandomar Pan SRL a înregistrat afaceri de 209,3 mil. lei în 2024, un profit net de 4,9 mil. lei și 49 de angajați. Traderul de cereale este deținut de Ionel Sandu.
  11. Serv Class SRL (RO12230720) a avut afaceri de 186,3 mil. lei în 2024, un profit net de 6,2 mil. lei și 102 angajați. Compania activă în comerțul cu utilaje agricole este deținută de Georgeta Gruia (20%), Mircea-Cătălin Gruia (20%), Kai Hoffman (20%), Dirk Hoffman (20%) și entitatea Class Regional Center South East Europe SRL (20%).
  12. Apan Automobile SRL (RO17088342) a înregistrat afaceri de 159,8 mil. lei în 2024, un profit net de 2,1 mil. lei și 58 de angajați. Compania activă în comerțul auto este deținută de Mircea Andreev (50%) și Elena Laura Andreev (50%).
  13. Syly Com SRL (RO5217087) a avut afaceri de 157,8 mil. lei în 2024, un profit net de 2,1 mil. lei și 25 de angajați. Compania activă în comerțul cu ridicata de produse alimentare, băuturi și tutun este deținută de Lenuța Negru (90%) și Ionel Arbanasu (10%).
  14. Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila SA a avut afaceri de 148,4 mil. lei în 2024, un profit net de 14,6 mil. lei și 1.039 de angajați. Compania este deținută de consiliul local Brăila și consiliul județean Brăila, alături de 43 de unități administrativ teritoriale din județ.
  15. Glorious Lighting SRL a înregistrat afaceri de aproape 144 mil. lei în 2024, o pierdere netă de 9,4 mil. lei și 712 angajați. Producătorul de echipamente de iluminat este controlat de entitatea chineză Liting Universal (HK) Company Limited.
  16. Irmex SA a avut afaceri de 134,6 mil. lei în 2024, un profit net de 20,7 mil. lei și 70 de angajați. Compania activă în comerțul auto este deținută de Ali Madadi (78,84%) și Rouzbeh Madadi (19,47%), alături de alți acționari.
  17. La Maritec SRL (RO23480757) a înregistrat o cifră de afaceri de 115, 3 mil. lei în 2024, un profit net de 6,1 mil. lei și 13 angajați. Transportatorul de mărfuri este deținut de Marius-Cosmin Tecuceanu.
  18. Ximena Distribuție SRL (RO17553897) a avut afaceri de 111,8 mil. lei în 2024, un profit net de aproape 2 mil. lei și 16 angajați. Compania activă în comerțul cu ridicata de produse alimentare, băuturi și tutun este deținută de Irina Gavrilă.
  19. Chimagri Distribution SRL (RO32644506) a înregistrat afaceri de 96 mil. lei în 2024, un profit net de 2,8 mil. lei și 29 de angajați. Compania activă în comerțul cu inputuri agricole este deținută de Irinel Plosca, atât în mod direct, cât și prin societatea Chimagri SRL.
  20. Oldroad Construct SRL (RO17061274) a avut afaceri de 89,7 mil. lei în 2024, un profit net de 4,5 mil. lei și 78 de angajați. Constructorul de drumuri este deținut de Elena Duță.
  21. Apan SRL (RO2258503) a avut afaceri de 88,8 mil. lei în 2024, un profit net de 4,1 mil. lei și 157 de angajați. Compania activă în comerțul auto este deținută de Georgeta Andreev (57,14%) și Mircea Andreev (42,86%).
  22. Euro Building SRL (RO14590505) a înregistrat afaceri de 84,7 mil. lei în 2024, un profit net de 14,9 mil. lei și 206 angajați. Constructorul este deținut de Paul Brebenel (90%) și Nicușor C. Rapan (10%).
  23. Titan Edilitara SRL (RO11605016) a avut afaceri de 83,2 mil. lei în 2024, un profit net de 13,1 mil. lei și 227 de angajați. Compania activă în piața serviciilor de catering este deținută de Ștefan Fusea (52%), Iulia Fusea (24%) și Marian-Paul Fusea (24%).
  24. Daniofan Impex SRL (RO9008296) a înregistrat afaceri de 80 mil. lei în 2024, un profit net de 1,8 mil. lei și 83 de angajați. Retailerul este deținut de Ioana David (Ionescu).
  25. Management Objectives SA (RO16418035) a avut afaceri de 78,5 mil. lei în 2024, un profit net de aproape 13 mil. lei și 213 angajați. Producătorul de pâine este deținut de entitățile spaniole BB Global Investing Holding SL și BBI QSR Holding SL.
  26. Braicoop Cooperativa Agricolă (RO25395283) a avut afaceri de 77,2 mil. lei în 2024, un profit net de aproape 2 mil. lei și 13 angajați. Acționariatul este format din 53 de fermieri.
  27. Chimagri SRL (RO12595352) a avut afaceri de 70,8 mil. lei în 2024, un profit net de 2,9 mil. lei și 25 de angajați. Compania activă în comerțul cu inputuri agricole este deținută de Irinel Plosca.
  28. Eldomir SRL (RO32548363) a înregistrat afaceri de 70,1 mil. lei în 2024, un profit net de 1,8 mil. lei și 56 de angajați. Benzinarul este deținut de Vasile Dogărescu (51%), Mariana Dogărescu (40%) și Petrica Dogărescu (9%). Notă: Procentele au fost rotunjite.
  29. Blue Projects Industries SRL (RO36769804) a înregistrat o cifră de afaceri de 69,6 mil. lei în 2024, un profit net de 6 mil. lei și 69 de angajați. Acționariatul companiei de inginerie este format din entitățile malteze Blue Project Limited (47,38%) și Blue Projects Two Limited (47,38%), alături de cetățeanul britanic Neal Stanley Barber (2,62%) și cetățeanul turc Umut Demircan (2,62%).
  30. Micatis Prods SRL (RO10332082) a avut afaceri de 69,5 mil. lei în 2024, un profit net de 5,7 mil. lei și 177 de angajați. Constructorul de drumuri este deținut de Stănuța Gropeneanu (50%) și Aurel Gropeneanu (50%).
  31. Apan Agriculture Equipments SRL (RO17540498) a înregistrat afaceri de 67,9 mil. lei în 2024, o pierdere netă de 2,3 mil. lei și 77 de angajați. Compania activă în comerțul cu utilaje agricole este deținută de Mircea Andreev (79,51%), Nicolae-Sorin Dobrotă (19,74%) și Elena Laura Andreev (0,75%).
  32. Locket București SRL (RO34705715) a avut afaceri de 65,5 mil. lei în 2024, un profit net de 4,4 mil. lei și 38 de angajați. Distribuitorul de cosmetice și parfumuri este deținut de Anca-Luminița Mircea (50%) și Gheorghe Mircea (50%).
  33. Estima Motors SRL (RO15988011) a avut afaceri de 62,3 mil. lei în 2024, un profit net de 1,4 mil. lei și 23 de angajați. Compania activă în comerțul auto este deținută de Ovidiu-Irinel Dimofte.
  34. Cellular One SRL (RO14547831) a înregistrat o cifră de afaceri de aproape 61 mil. lei în 2024, un profit net de 1,9 mil. lei și 179 de angajați. Retailerul de gadgeturi este deținut de Cezar-Mihai Hotnogu (50%) și Ionela Hotnogu (50%).
  35. Frontera Trading SRL (RO6674176) a avut afaceri de 59,9 mil. lei în 2024, un profit net de 3,6 mil. lei și 225 de angajați. Producătorul de panificație este deținut de Ioan Stancu (90%) și Eros Ilie (10%).
  36. Petrograb Impex SRL (RO14696612) a înregistrat afaceri de 58,7 mil. lei în 2024, un profit net de 2,2 mil. lei și 42 de angajați. Compania activează în comerțul cu ridicata al combustibililor și al produselor derivate și este deținută de Alexandru Necula (50%) și Sofica Necula (50%).
  37. Robmery Trans SRL (RO33294352) a avut afaceri de 57,9 mil. lei în 2024, un profit net de 2,3 mil. lei și 12 angajați. Compania activă în comerțul cu cereale este deținută de Dan Marius Bloj.
  38. Ezean Grain SRL (RO27818053) a înregistrat afaceri de 57,8 mil. lei în 2024, un profit net de 2 mil. lei și 38 de angajați. Compania activă în comerțul cu produse agricole este deținută de Valentin-Nicolae Arghir.
  39. Trivas Grup SRL (RO4588222) a avut afaceri de 57,4 mil. lei în 2024, un profit net de 5,9 mil. lei și 32 de angajați. Compania activă în comerțul cu echipamente și instalații sanitare și de încălzire este deținută de entitatea cipriotă Xenes Investments Limited (92,4%), alături de cetățeanul român Ion Vizinteanu (7,5%) și cetățeanul austriac Dragica Pantovic (0,1%).
  40. Tehnical Dent SRL (RO11758273) a înregistrat afaceri de 57,3 mil. lei în 2024, un profit net de 1 mil. lei și 71 de angajați. Compania activă în comerțul cu ridicata al produselor farmaceutice este deținută de Florin Mihail Draguleanu (50%) și Nicolae Draguleanu (50%).
  41. Romway Engineering Construction SRL (RO40683921) a avut afaceri de 55,7 mil. lei în 2024, un profit net de 12,2 mil. lei și 78 de angajați. Constructorul este deținut de cetățenii turci Erhan Yilmaz (51%) și Elvan Urun (49%).
  42. Original Serv SRL (RO2263348) a înregistrat afaceri de 54,9 mil. lei în 2024, o pierdere netă de 1,8 mil. lei și 65 de angajați. Distribuitorul de băuturi este deținut de Cristian-Alin Istrate.
  43. Ficus Trade SRL (RO5062578) a avut afaceri de 52,2 mil. lei în 2024, un profit net de 2 mil. lei și 58 de angajați. Distribuitorul de băuturi este deținut de Silvia Voicu (95%) și Corina-Alina Balacea (5%).
  44. Hemlig Company SRL (RO32380811) a înregistrat afaceri de aproape 49 mil. lei în 2024, un profit net de 841.800 de lei și 40 de angajați. Compania activă în comerțul cu dulciuri este deținută de Ionuț Valentin Apostu (50%) și Florentin-Valentin Papuc (50%).
  45. AVN Grain SRL (RO49065681) a avut afaceri de 46,8 mil. lei în 2024, un profit net de aproape 344.600 de lei și niciun angajat. Compania activă în comerțul cu cereale este deținută de Valentin-Nicolae Arghir.
  46. Transemnal SRL (RO25202218) a înregistrat afaceri de 43,6 mil. lei în 2024, un profit net de 593.100 de lei și patru angajați. Compania activă în comerțul cu metale este deținută de Cătălin Gabriel Miron.
  47. Iris SRL (RO2256006) a avut afaceri de 43 mil. lei în 2024, un profit net de 1,8 mil. lei și 46 de angajați. Lanțul de farmacii este deținut de Profira Constantinoiu (90%) și Laurențiu Bogdan Constantinoiu (10%).
  48. Ckutzdrianu Trans SRL (RO47053958) a înregistrat o cifră de afaceri de 42,7 mil. lei în 2024, un profit net de 154.000 de lei și niciun angajat. Compania este deținută de Alexandru Cutenco.
  49. Fortireko SRL (RO36705444) a avut afaceri de 41,9 mil. lei în 2024, un profit net de 12,8 mil. lei și 59 de angajați. Compania activă în piața de colectare a deșeurilor nepericuloase este deținută de Fănel Băluță (66,67%) și Răzvan Băluță (33,33%).
  50. Romnav SA (RO2251084) a înregistrat afaceri de 41,7 mil. lei în 2024, un profit net de 96.700 de lei și 145 de angajați. Compania este listată la BVB, unde acționarul majoritar este Gheorghe Antistescu, cu 79,8% din acțiuni.