SeedBlink a lansat Raise Hub pentru startup-urile europene. Cu Raise Hub, fondatorii pot crea fără efort runde private de finanţare pentru investitorii lor, fără a accesa reţeaua extinsă de investitori a SeedBlink (Ventures).

Acest instrument oferă fondatorilor flexibilitatea de a gestiona procesele complexe de sindicalizare, asigurând conformitatea şi simplificând operaţiunile de strângere de capital, de la pregătire până la închiderea rundei.

„La SeedBlink, ne angajăm să reducem povara cu care se confruntă fondatorii atunci când îşi gestionează capitalul privat şi relaţiile cu stakeholderii lor”, a declarat Carmen Sebe, CEO SeedBlink.

„Raise Hub este o extensie naturală a platformei noastre, oferind un mediu sigur în care fondatorii îşi pot grupa investitorii într-un singur vehicul de investiţii, gestionând eficient acţiunile şi stakeholderii. Astfel, aceştia se pot concentra mai mult pe dezvoltarea afacerii lor”.

Cum funcționează Raise Hub

Fondatorii îşi pot invita investitorii în pagini de tranzacţii securizate, cu partajare de documente, fluxuri de semnături, plăţi şi monitorizarea interacţiunilor cu investitorii.

Infrastructura de sindicalizare: platforma permite fondatorilor să grupeze mai mulţi investitori într-un singur vehicul de investiţii, simplificând guvernanţa şi evitând fragmentarea tabelului de capital.

Management post-strângere de fonduri: Integrat cu platforma existentă de gestionare a capitalului privat (Equity) a SeedBlink, Raise Hub oferă o guvernanţă eficientă a investitorilor, simplificând pregătirea pentru runde viitoare şi tranzacţii secundare.

Revizuirea materialelor cu ajutorul AI: ajută fondatorii să își rafineze pitch deck-urile prin feedback cuprinzător şi informaţii utile.

Acces la o bază de date curatoriata de VC-uri: Fondatorii au acces la o listă de peste 1.800 de VCs europeneşi internaţionale, ajutându-i să dezvolte conexiuni adaptate nevoilor lor de finanțare.

Premiera

Spre deosebire de instrumentele tradiţionale de strângere de fonduri sau modelele de crowdfunding, Raise Hub este construit special pentru fondatorii care doresc să acceseze reţelele lor proprii de investitori.

„Cu Raise Hub, le oferim fondatorilor posibilitatea de a crea şi manageria sindicalizările cu uşurinţă,” a declarat Sebe. „Aceasta face parte din viziunea noastră de a democratiza procesul de strângere de fonduri, oferind startup-urilor control asupra finanţării cu instrumente moderne, fără a complica tabelul de capital sau guvernanţa acţionarilor”, a mai completat aceasta

Mircea Vadan, fondator la Activize şi Transylvania Angels Network, a declaratc că a folosit recent serviciul de sindicalizare oferit de SeedBlink, „prin infrastructura lor de nominee – şi l-am ales în detrimentul altor opţiuni, deoarece ni s-a părut a fi cel mai fluid instrument pentru investitori, cu procese clare, mai puţină birocraţie şi o impozitare redusă la exit.”

Și Diwaker Singh, fondatorul Crikle, a împărtăşit experienţa sa. „Raise de la SeedBlink este un proces uşor de gestionat şi digitalizat. Investitorii sunt grupaţi într-un singur vehicul, iar antreprenorii nu trebuie să-şi facă griji pentru un tabel de capital dezorganizat sau cerinţe complicate de guvernanţă. Comparativ cu alte platforme de sindicalizare, SeedBlink oferă nu doar o experienţă mai bună, ci şi o opţiune accesibilă, permiţând companiilor să atragă investitori din diferite ţări şi cu dimensiuni variate ale tichetelor de investiţie”, a declarat acesta.