România ridică, după aproape 13 ani, sancțiunile impuse unei companii din Siria

România ridică, după aproape 13 ani, sancțiunile impuse unei companii din Siria
După 13 ani de la impunerea măsurilor restrictive, Guvernul României, prin Ministerul Finanțelor, a emis un ordin privind revocarea măsurii de blocare a fondurilor și resurselor economice deținute de Compania Aeriană Syrian Arab Airlines, reprezentată în România prin Syrian Air.

Decizia Ministerului Finanțelor vine ca urmare a actualizării cadrului legal european referitor la sancțiunile impuse20 Siriei, în special prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/408 și Decizia (PESC) 2025/406, ambele adoptate de Consiliul UE în februarie 2025.

Ordinul 685 al ministrul Finanțelor, privind revocarea măsurii blocării fondurilor și resurselor economice deținute de Compania Aeriană Syrian Arab Airline, a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 462/19 mai 2025.

Ordinul emis anulează măsura de blocare impusă în anul 2012, prin Ordinul nr. 1.046, și are ca efect direct deblocarea contului bancar deschis la Unicredit Țiriac Bank, precum și repunerea în posesia companiei a două autoturisme (Peugeot 407 și Daewoo Cielo) și a altor bunuri economice.

Reprezentanța Syrian Air din București (CUI 18860474), situată pe Strada Grigore Alexandrescu nr. 7, sector 1, își reia astfel, în mod oficial, dreptul de folosință asupra bunurilor proprii.

Syrian Arab Airlines, cunoscută și sub numele de SyrianAir, este compania aeriană națională a Siriei, înființată în 1946. Cu sediul în Damasc, operează zboruri interne și internaționale, în special în Orientul Mijlociu, Asia și Europa. Flota sa include aeronave Airbus, iar activitatea sa este influențată de contextul geopolitic regional.

Compania nu are zboruri spre România, Moscova este singura destinație europeană a operatorului.

Ridicarea sancțiunilor împotriva Siriei

Această decizie semnalează o relaxare parțială a măsurilor europene împotriva entităților asociate cu statul sirian, în condițiile unei reevaluări a regimului de sancțiuni. România, ca stat membru UE, aplică aceste decizii în mod direct, în baza legislației europene și a procedurilor interne ale ANAF în domeniul sancțiunilor internaționale.

Revocarea sancțiunii reflectă o schimbare de abordare față de reprezentanțele comerciale siriene, în special în contextul unei posibile reluări a legăturilor economice și diplomatice limitate, sub supravegherea UE.

În august 2012, România a blocat conturile și activele companiei Syrian Arab Airlines, reprezentată prin Syrian Air în București, ca parte a sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană regimului sirian.

Decizia a venit pe fondul intensificării conflictului din Siria, care în iulie 2012 a înregistrat cele mai violente confruntări de la izbucnirea crizei în 2011. Comitetul Internațional al Crucii Roșii a făcut apel la respectarea legilor umanitare, în timp ce UE a aplicat măsuri restrictive împotriva actorilor apropiați regimului de la Damasc. România, deși nu și-a rechemat ambasadorul din Siria, s-a aliniat acestor sancțiuni internaționale.

Războiul

Sancțiunile din 2012 impuse companiei Syrian Arab Airlines și altor entități siriene au fost motivate direct de războiul civil izbucnit în Siria în 2011.

Uniunea Europeană a adoptat, începând cu acel an, o serie de măsuri restrictive împotriva regimului președintelui Bashar al-Assad, ca reacție la represiunea violentă asupra protestelor pașnice și la escaladarea conflictului armat intern.

În acest context, Romania, în calitate de stat membru UE, a fost obligată să aplice sancțiunile stabilite la nivel european, care au inclus:

  • înghețarea fondurilor și a activelor deținute de persoane și entități apropiate regimului sirian,
  • interdicții de călătorie,
  • embargouri comerciale, inclusiv pe arme și echipamente ce puteau fi folosite pentru represiune.
Termene.ro este o sursă de referință pentru analize economice și conținut de business, nu un generator de trafic de clickbait. Misiunea noastră este să furnizăm informație relevantă, riguroasă și ușor de înțeles, bazată pe date concrete și susținută de expertiză profesională. Ne adresăm profesioniștilor care au nevoie de acuratețe pentru a lua decizii corecte.

Află aici mai multe despre politica editorială a Termene Business Hub.
Cele mai mari companii care au depus bilanțul pe 2025. Actualizare 5 aprilie
Profi, în anul tranzacției. Pierderi istorice de 537 mil. lei în 2025. Începând de astăzi, Profi și Mega Image operează sub o
Top 50 companii din Argeș. De la Pic și Conarg la Horse, Lear și Karcher. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2
Chipsuri, conserve, salate și nuci. Profiturile procesatorilor de fructe și legume au crescut cu 660% în perioada 2008-2024.
Iași în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu 670% în perioada 2008-2024. Dezvoltarea software și ingineria s
Top 50 companii din Maramureș. De la Italsofa, Unio și Moeller la Aramis, Universal Alloy și Eaton. Cum s-a schimbat vârful c
Acvacultura și pescuitul, un sector de 580 mil. lei în care profiturile au intrat la apă. Liderul pieței este în concordat pr
Timiș în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu aproape 380% în perioada 2008-2024. Timișul găzduiește cele ma
Top 50 companii din Buzău. De la Romet și Relad la Getica 95, Voestalpine și Global Cash & Carry. Cum s-a schimbat vârful cla
Afaceri cu păduri. Suedezii din familia IKEA, singurii străini din top 20, într-o piață dominată de capital românesc. Analiza
Wargha Enayati: Vrem să răspândim conceptul de concierge doctor pe plan național, în următorii cinci ani | A fost odată în bu
SIM, Lacto Prod și Monor, singurele companii românești din topul producătorilor de lactate. Profiturile au crescut, numărul d
Covrigăriile câștigă teren. Profiturile din producția de panificație și patiserie au crescut de 10,7 ori în perioada 2008-202
Profiturile industriei produselor din carne au crescut de opt ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile s-au triplat |
Profiturile din transporturile rutiere de mărfuri au crescut de 12 ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile au crescut
Marius și Dan Ștefan, Autonom: Mândria noastră cea mai mare este că am construit un sistem în care colegii noștri învață | A