Business News

Plafonarea prețurilor carburanților auto

4 mai 2020, de , in
Loading the Amira Audio Citește articolul...

 

Precizări de la ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri cu privire la plafonarea prețurilor carburanților auto pe perioada stării de urgență.

 

Prevederile art. 8 alin. (1) din Ordonanța militară nr. 4/2020 trebuie avute în vedere numai în situația comercializării cu amănuntul a carburanților în stațiile de distribuție și este necesar să se țină cont de prețurile existente la pompă la data intrării în vigoare a Ordonanței, în fiecare stație de distribuție.

 

Aplicarea plafonării de preț pe alte sectoare ale lanțului de producție-distribuție poate întâmpina dificultăți din cauza prețului tranzacțiilor (determinat de alte aspecte particulare).

 

De asemenea, teza finală a articolului sus-menționat poate fi interpretată de către participanții la piața carburanților auto din România în sensul că în perioada stării de urgență sunt permise doar reduceri de preț, nu și creșteri, chiar dacă este respectat plafonul constituit de nivelul de preț de la data emiterii Ordonanței. Din punct de vedere concurențial, trebuie să fie oferită posibilitatea companiilor petroliere de a modifica prețurile carburanților auto în ambele sensuri, cu respectarea plafonului stabilit.

 

Articol publicat pe Universul Juridic.

 

Începe să iei decizii bazate pe date
Alege una dintre soluțiile Termene.ro