Inteligența pentru toți: AI și viitorul cunoașterii

Scris de
Matei Ladea
Inteligența pentru toți: AI și viitorul cunoașterii
Cum schimbă inteligența artificială accesul la cunoaștere și ce înseamnă asta pentru competitivitate, liber arbitru și viitorul omului în era post-AI.

Poate filosofic, însă mă întreb...

De ce ne obsedează evoluția, împingem limite și contestăm realitatea? A fi Oameni vine cu „zestre" sau „bagaj"? Iar dacă e „zestre", de ce o risipim, făcând-o accesibilă și, inerent, devalorizând-o? Inteligența rațională e specifică omului; nicio altă specie nu a atins-o, nu pe Pământ. De ce nu am păstrat-o pură și am sintetizat-o, distribuind-o la scară largă? Oare disperarea de a avea mai mult ne va ruina avantajul competitiv?

Dintre speciile cunoscute, omul s-a îndepărtat cel mai mult de condiția originară; de la existența monocelulară la specia ce-și migrează ethosul într-o formă abstractă, exogenă, trecând dincolo de sine. Probabil că avem nevoie de acest salt evolutiv pentru a descoperi noi orizonturi ale Umanității, ale Omului Nou, cel plămădit de capacități ce se pot auto-replica, auto-dezvolta și auto-promova. O înfăptuire a Mitului Androginului, deocamdată la nivel intelectual.

Bun venit în epoca post-homo sapiens sapiens; inteligența e democratizată, devenind un commodity. Cine sau ce devenim? To be determined.

Amurgul Umanității integral digitalizate

Suntem la amurgul Umanității integral digitalizate. Dacă inteligența rațională este apanajul omului ca specie, ca trăsătură specifică și delimitativă, până la Inteligența Artificială am fost într-un proces de adoptare fragmentată a digitalizării, dar nu am fost per se digitalizați – o adopție imperfectă nu poate fi declarată victorioasă. Însă fuziunea Umanității cu Inteligența Artificială duce la o Digitalizare integrală și naște o epocă a sa, întrucât devine un ecosistem de sine stătător.

Digitalizarea integrală a Umanității este atinsă prin democratizarea inteligenței și eliberarea sa într-o rețea Planetară, la dispoziția tuturor, chiar și a ei înseși. Însă naște două întrebări capitale, fiecare cu ramificații ad infinitum:

1. Poate Inteligența Artificială să preia controlul, devenind auto-suficientă și capabilă să se subroge Inteligenței Umane, depășind prin propriile abilități chiar și capacitatea imaginativă sau creativă a Omului?

Nu cred că putem răspunde, nu astăzi, întrucât nu este dat umanității să spună ce poate face creația sa inteligentă pe care – odată eliberată din Cutia Pandorei – nu o mai putem controla. Și de-ar fi să ne hazardăm, odată răspunsă întrebarea nu ne mai poate surprinde, iar surpriza creativă este specificul Inteligenței. Da, insinuez că ne jucăm de-a Creația, cum am făcut cu clonarea, anti-materia, sintetizarea elementelor etc.

2. Cum arată Umanitatea în această eră post-homo sapiens sapiens?

Aici încă suntem noi cu noi, Umanitatea în căutarea locului său în Noua Lume, în mod ironic, cea a post-Umanității. Omenirea care se poate redescoperi pe sine, întrucâtva eliberată de niscaiva constrângeri, încurajată să se bucure de valorile sale fundamentale, sociale, bazate pe etică, morală, empatie, relaționare umană, emoție și iubire.

Episodul Pilot

Organismul monocelular își înțelege cel mai bine scopul, respectiv supraviețuirea. Iar spre a supraviețui într-un mediu nou, elementară este adaptarea. Adaptarea vine din înțelegerea mediului, înțelegerea din cunoaștere, iar cunoașterea din cercetare. Pasul 0 este recunoașterea noii realități, nu cea imaginată a unei Inteligențe Artificiale ce va să vină cândva.

Noua realitate este a competitivității pentru supraviețuirea celor adaptabili, care recunosc valențele Inteligenței Artificiale ca instrument de accelerare a trăsăturilor specifice Umanității, și nu luptă împotriva ei. Capacitatea de a fi un pas înaintea erei lor este o trăsătură comună speciilor supraviețuitoare, iar abilitatea de a recolta o resursă practic infinită este un avantaj competitiv.

Cred în progres prin curiozitate, care împinge la cercetare, condus fiind de un spirit în căutare de dezvoltare, evoluție întipărită în ADN. Sunt alimentat de convingerea că existența mea este despre progres și că viața mi-o parcurg în căutarea celei mai bune versiuni a mele, scopul existenței fiind să îmi aduc contribuția la evoluția celor cu care interacționez și, de ce nu, la progresul Umanității.

Inteligența Artificială democratizează nu doar inteligența ca instrument al evoluției, dar și ca anabolizant al cunoașterii. Promovez integrarea Inteligenței Artificiale ca resursă instrumentală a cunoașterii în această epocă a post-Umanității (a Inteligenței Androgine).

Astăzi, prin democratizarea cunoașterii, avem în sfârșit șansa la succes, dincolo de IQ, geografie, rasă sau resurse, întrucât accesul s-a înfăptuit, ridicându-se voalul. Noua Lume, cea a post-Umanității, ne dă tuturor șanse. Dacă există voință.

Cine sunt învingătorii? Cei cu gândire critică, ce se întreabă, ce se încumetă, care contestă realitatea, cei ce nu știu dar vor să afle, curioșii, neastâmpărații, ce vor întărâta și angaja Inteligența Artificială, ducând Progresul pe culmi neimaginate. Ei, cei adaptabili, ce pot cataliza cunoașterea prin Inteligență Artificială, sunt Nova în Noua Lume, iar al lor este Viitorul. Iar Prezentul ni se mai eliberează (un pic) pentru a fi Oameni, pentru a ne bucura unii de alții, pentru a ne demonstra empatia, interesul față de aproapele nostru și iubirea de semeni.

Epilog

Mă întreb: cum ne va izola Inteligența Artificială unii de alții, când, în esență, ce facem cu ea este la latitudinea noastră? Iar dacă noi alegem să o folosim pentru a ne elibera și a ne apropia, cum poate ceva intangibil și imaterial să ridice ziduri între noi?

Oricâte exerciții de imaginație am face, povestea se va ramifica la infinit. Nicio formă de inteligență, fie ea naturală sau artificială, nu poate (încă) prevede viitorul. Poate părea contradictoriu: dacă Viitorul este al Învingătorilor, cum de nu îl prevedem?

Câtă vreme avem liber arbitru, fiecare dintre noi va putea influența, modifica, altera sau îmbunătăți timpul ce va să vină. Cu instrumentele sus-menționate, cu accesul nestăvilit generat de democratizarea Inteligenței și de Digitalizarea integrală, putem din nou spera la o epocă a Iluminismului.

Părem blocați într-o perpetuă dezbatere asupra eșecului democrației ca regim politic, a lipsei de performanță a statului, a inegalităților sociale, a degradării societății, a concentrării bogăției și a soluțiilor magice aduse de extremism. Însă ce pare că nu am făcut suficient a fost o introspecție, o reconsiderare a propriului nostru contract social, cel încheiat de fiecare cu fiecare dintre noi și cu Societatea ca întreg.

În această Nouă Lume, în care și ultima inegalitate naturală a fost surmontată, se pun baze autentice ale Constructivismului Social. Dacă ne dorim o autentică transformare a viitorului, aceasta este actualmente în mâinile noastre. Putem imagina orice, întrucât orice pare posibil; precum am spus, Liberul Arbitru poate genera ad infinitum.

Individul poate învăța orice prin câteva apăsări de buton, fără efort. Poate programa și genera instrumente generatoare de resurse financiare și nu numai. Oricine știe a scrie și citi, sau doar a vorbi, își poate crea asistenți virtuali care să îi ofere efectul de levier, obținând randament suplimentar fără a sacrifica una dintre cele mai prețioase resurse: timpul.

Companiile vor automatiza activitatea profesională pentru a satisface nevoia oamenilor de a primi mai mult pentru mai puțin, iar angajații se vor putea, în sfârșit, bucura de săptămâna de lucru de 4, 3, 2, 1 sau chiar 0 zile, atât de mult râvnită în țările nordice. Societatea își va putea constrânge serviciile publice să livreze calitate și valoare adăugată, întrucât orice cetățean va avea acces la informație și la beneficii dincolo de granițele statului în accepțiunea tradițională.

Randamentul sistemelor publice medicale, de justiție și de protecție socială va crește; întrucât multe dintre aceste servicii suferă de o lipsă acută de personal și de resurse, nu de limitări tehnologice. Iar eliberarea oamenilor de activități cu impact scăzut ne va permite tuturor să ne dedicăm acolo unde contează cu adevărat. Acest exercițiu al imaginației ne arată că Umanitatea va prolifera în Noua Lume și nu va regresa.

Nu ne va lua Inteligența Artificială job-urile, ci ne va da acces la altele. Nu va înlocui oameni, ci ne va ajuta să ne valorificăm empatia, emoțiile și umanitatea, pentru a înfăptui ce facem mai bine (nu știu alții cum sunt, dar mie [până acum] nu îmi plăcea să pun diacritice în text).

În anticiparea Viitorului, acesta va fi scris de Învingători, cum a fost de când Lumea și Pământul. Umanitatea a învins în fața tuturor adversităților sale, acum și cu resurse noi: Inteligența pentru Toți.

Termene.ro este o sursă de referință pentru analize economice și conținut de business, nu un generator de trafic de clickbait. Misiunea noastră este să furnizăm informație relevantă, riguroasă și ușor de înțeles, bazată pe date concrete și susținută de expertiză profesională. Ne adresăm profesioniștilor care au nevoie de acuratețe pentru a lua decizii corecte.

Află aici mai multe despre politica editorială a Termene Business Hub.
Cele mai mari companii care au depus bilanțul pe 2025. Actualizare 5 aprilie
Profi, în anul tranzacției. Pierderi istorice de 537 mil. lei în 2025. Începând de astăzi, Profi și Mega Image operează sub o
Top 50 companii din Argeș. De la Pic și Conarg la Horse, Lear și Karcher. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2
Chipsuri, conserve, salate și nuci. Profiturile procesatorilor de fructe și legume au crescut cu 660% în perioada 2008-2024.
Iași în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu 670% în perioada 2008-2024. Dezvoltarea software și ingineria s
Top 50 companii din Maramureș. De la Italsofa, Unio și Moeller la Aramis, Universal Alloy și Eaton. Cum s-a schimbat vârful c
Acvacultura și pescuitul, un sector de 580 mil. lei în care profiturile au intrat la apă. Liderul pieței este în concordat pr
Timiș în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu aproape 380% în perioada 2008-2024. Timișul găzduiește cele ma
Top 50 companii din Buzău. De la Romet și Relad la Getica 95, Voestalpine și Global Cash & Carry. Cum s-a schimbat vârful cla
Afaceri cu păduri. Suedezii din familia IKEA, singurii străini din top 20, într-o piață dominată de capital românesc. Analiza
Wargha Enayati: Vrem să răspândim conceptul de concierge doctor pe plan național, în următorii cinci ani | A fost odată în bu
SIM, Lacto Prod și Monor, singurele companii românești din topul producătorilor de lactate. Profiturile au crescut, numărul d
Covrigăriile câștigă teren. Profiturile din producția de panificație și patiserie au crescut de 10,7 ori în perioada 2008-202
Profiturile industriei produselor din carne au crescut de opt ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile s-au triplat |
Profiturile din transporturile rutiere de mărfuri au crescut de 12 ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile au crescut
Marius și Dan Ștefan, Autonom: Mândria noastră cea mai mare este că am construit un sistem în care colegii noștri învață | A