Managerii din toată lumea își fac deja planuri pentru o nouă paradigmă de acțiune, în care resursele financiare vor fi direcționate cu prioritate către date și analize. Cloud, internetul lucrurilor și inteligența artificială completează mixul de investiții în tehnologie. Cele mai mari dificultăți în business vor fi reprezentate de costurile ridicate și deficitul de competențe.

 

Liderii de afaceri se pregătesc să intre într-o nouă eră, în care operațiunile, procesul decizional și interacțiunile cu clienții și angajații vor fi determinate de date. Aceasta este concluzia studiului EY Tech Horizon 2022, un sondaj global la care au participat peste 1.600 de directori generali ai unor companii de top din șapte industrii, privind rolul tehnologiei în planurile lor de transformare.

 

Ținte principale pentru investiții

Mai mult de jumătate dintre respondenți (53%) au identificat datele și analizele ca fiind principala lor prioritate de investiții pentru a-și construi strategia de transformare în următorii doi ani, o creștere de la 35% față de rezultatele sondajului din 2020. Liderii de afaceri spun că baza digitală care îi va ajuta să obțină valoarea maximă din investițiile lor în tehnologie constă dintr-o nouă infrastructură tehnologică de cloud (49%), internetul lucrurilor (IoT) (42%) și inteligență artificială (AI) (35%).

 

Companiile plănuiesc să extragă valoare din aceste investiții prin anticiparea tendințelor și nevoilor clienților (44%), crearea de noi produse (42%) și îmbunătățirea produselor și operațiunilor existente (34%). În același timp, liderii de afaceri vorbesc despre bariere semnificative în calea executării planurilor lor de transformare în ceea ce privește datele și tehnologia.

 

„Unelte” tot mai scumpe

Mai mult de o treime dintre directorii intervievați (35%) au menţionat costul ridicat al tehnologiei ca fiind principala provocare, urmată de cerințele complexe de securitate și confidențialitate (27%) și de complexitatea integrării mai multor sisteme (25%).

 

„Suntem într-o nouă eră, în care datele determină cele mai importante procese, decizii și interacțiuni din cadrul companiilor. În timp ce investiția în mixul tehnologic potrivit poate fi un proces costisitor și complex, tranziția către o organizație digitală devine o prioritate în toate sectoarele, în întreaga lume”, spune Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România și Moldova și Chief Operating Officer pentru EY Europa Centrală și de Sud-Est și Regiunea Asiei Centrale.

 

Potrivit studiului despre care vorbim, deficitul de competențe reprezintă o constrângere pentru companiile care doresc să facă saltul către o organizaţie centrată pe date, 71% dintre respondenți menționând creşterea cheltuielilor pentru dezvoltarea competențelor tehnologice.

 

Pretenții ridicate la salarizare

Respondenții au indicat provocările legate de o perfecționare reușită (30%), lupta pentru a păstra talentele calificate existente (29%) și cerințele ridicate de remunerare (25%) ca fiind principalele obstacole în calea dobândirii de competențe digitale. Având în vedere deficitul structural de talente, perfecționarea și retenția ocupă un loc central, 70% dintre respondenți afirmând că se concentrează mai degrabă pe recalificare decât pe angajare.

 


EY este o firmă de servicii profesionale cu 312.250 de angajați în peste 700 de birouri în 150 de țări și venituri de aproximativ 40 miliarde de dolari în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2021.

 

Tech Horizon este raportul bianual al EY privind starea și evoluția strategiei tehnologice în cadrul organizaţiei. În trimestrul 4 al anului 2021, echipa firmei a realizat un sondaj la nivel global și a intervievat 1.668 de directori generali ai unor companii de top cu privire la rolul tehnologiei în transformare. Mai mult de jumătate dintre respondenți proveneau din categoria C-suite și toți au fost clasificați ca directori sau alte categorii de rang superior. Panelul a reprezentat 12 țări și șapte industrii, iar respondenții provin din companii cu venituri de cel puțin 1 miliard de dolari.

 

Dacă ți se par utile informațiile de pe blogul Termene și vrei să afli când publicăm un nou articol, te poți abona la newsletterul nostru săptămânal.

Vreau să primesc newsletterul

 

Abonează-te la newsletterele Termene specializate

24/7 Finanțe | 24/7 Transporturi | 24/7 Construcții | 24/7 Consultanță | 24/7 Retail

 

 

Despre Termene.ro

Termene.ro este o companie înființată în anul 2014 din dorința de a permite companiilor identificarea oportunităților de afaceri și evaluarea corectă a riscurilor pentru afaceri mai prospere, oferind o platformă intuitivă și foarte ușor de utilizat. Peste 70.000 de companii folosesc platforma completă care oferă informații actualizate în timp real despre datele financiare și juridice ale firmelor din România.

Distribuie mai departe