Conform Eurostat, în 2022 costurile medii orare cu forța de muncă în întreaga economie au fost estimate la 30,5 € în UE și 34,3 € în zona euro, în creștere față de 29 € și, respectiv, 32,8 € în 2021.
Decalajele dintre țări sunt însă extrem de mari, de mai mult de șase ori între cei mai bine și cei mai prost plătiți salariați.
Situațiile extreme: Bulgaria versus Luxemburg
Costurile orare medii cu forța de muncă acoperă diferențele semnificative între țările UE. Cele mai mici costuri orare cu forța de muncă au fost înregistrate anul trecut în Bulgaria (8,2 €) și România (9,5 €), iar cele mai ridicate în Luxemburg (50,7 €), Danemarca (46,8 €) și Belgia ( 43,5 €).
Costurile orare cu forța de muncă în industrie au fost de 30,7 € în UE și 36,6 € în zona euro. În construcții, acestea au fost de 27,3 €, respectiv 30,8 €. În servicii, costurile orare cu forța de muncă au fost de 30,2 € în UE și 33,3 € în zona euro.
Cele două componente principale ale costurilor cu forța de muncă luate în calcul sunt salariile și costurile nesalariale (cum ar fi contribuțiile sociale ale angajatorilor).
Ponderea costurilor nesalariale în costurile totale cu forța de muncă pentru întreaga economie a fost de 24,8% în UE și de 25,5% în zona euro.
Cele mai mici ponderi ale costurilor nesalariale au fost înregistrate în Lituania (5,4%) și România (5,3%), iar cele mai mari în Franța (32,0%), Suedia (31,9%) și Italia (27,8%).
În topul creșterii costurilor orare cu forța de muncă
În 2022, comparativ cu 2021, costurile orare cu forța de muncă la nivelul întregii economii exprimate în euro au crescut cu 5% în UE și cu 4,7% în zona euro.
În acest din urmă caz, costurile orare cu forța de muncă s-au majorat în toate statele membre. Cele mai mari creșteri au fost înregistrate în Lituania (+13,3%), Irlanda (+9,3%) și Estonia (+9,1%).
Pentru țările UE din afara zonei euro, costurile orare cu forța de muncă exprimate în moneda națională au crescut în 2022 în toate țările, cele mai mari fiind înregistrate în Bulgaria (+15,3%), Ungaria (+13,9%), România (+12,2%) și Polonia (+11,7%).
Cel mai puțin s-au majorat în Danemarca (+2,3%).
În 2022, majoritatea țărilor UE au eliminat treptat schemele de sprijin introduse în 2020 și extinse în 2021 pentru a atenua impactul pandemiei de COVID-19 asupra întreprinderilor și angajaților.
Acestea constau în principal în angajamente de muncă pe termen scurt și concedieri temporare compensate integral sau parțial de guvern. Schemele au fost în general înregistrate ca subvenții (sau deduceri fiscale) cu un impact negativ în componenta non-salarială a costurilor cu forța de muncă. Prin urmare, eliminarea treptată a schemelor de sprijin legate de COVID contribuie pozitiv la creșterea costurilor orare cu forța de muncă.
Ce date au fost luate în calcul
Costurile totale cu forța de muncă luate în calcul de Eurostat se referă la cheltuielile totale suportate de angajatori pentru angajarea personalului.
Acestea acoperă costurile salariale și nesalariale minus subvențiile. Includ și costurile de formare profesională sau alte cheltuieli, cum ar fi costurile de recrutare, cheltuielile cu echipamentul de lucru etc.
Costurile salariale sunt compuse din remunerații directe, bonusuri și indemnizații plătite de un angajator în numerar sau în natură unui angajat în schimbul muncii prestate, plăți către sistemele de economisire ale angajaților, plăți pentru zilele nemuncite și remunerații în natură precum alimente, băuturi, combustibil, mașini de serviciu etc.
Costurile nesalariale includ contribuțiile sociale ale angajatorilor plus taxele de muncă minus subvențiile.
Datele privind costurile forței de muncă prezentate de Eurostat se referă la întreprinderile cu 10 sau mai mulți angajați (inclusiv ucenici). Estimările au fost obținute prin extrapolarea datelor privind costul orar al forței de muncă din 2020, exprimate în monede naționale, utilizând indicele costului forței de muncă (LCI) trimestrial transmis de statele membre. Pentru a calcula estimările monetare în euro au fost utilizate ratele de schimb medii anuale.
.png)
.png)
