Hotărârea de guvern care stabilește că firmele trebuie să treacă la noul cod CAEN a fost publicată în Monitorul Oficial
- Guvernul a modificat săptămâna trecută HG nr. 656/1997 privind clasificarea CAEN, stabilind reguli clare pentru actualizarea codurilor.
În Monitorul Oficial Nr. 257 din 25 martie 2025 a fost publicată Hotărârea de Guvern nr. 268/2025 care stabilește reguli clare pentru actualizarea codurilor. Versiunea CAEN Rev. 3 intră în implementare cu un termen de tranziție de 18 luni de la intrarea în vigoare, conform HG 268/2025
Actul normativ, publicat în Monitorul Oficial nr. 257 din 25 martie 202, introduce o serie de modificări care vizează aplicabilitatea, obligativitatea și procesul de actualizare al codurilor CAEN, instrument fundamental pentru funcționarea statisticii oficiale și a sistemului administrativ din România.
„În perioada de implementare de 18 luni, în relația cu autoritățile și instituțiile publice, sunt recunoscute și acceptate atât versiunea revizuită a CAEN, cât și cea precedentă. De asemenea, ambele versiuni sunt recunoscute și acceptate și în relația cu alte persoane fizice sau juridice”, anunță reprezentanții Oficiului Național pentru Registrul Comerțului (ONRC).
Clasificarea activităților din economia națională (CAEN) reprezintă sistemul standardizat prin care se identifică și se organizează activitățile economice și sociale din România. Este un cadru de interes general, folosit pentru colectarea, analizarea și interpretarea datelor statistice, dar și pentru o serie de proceduri administrative, fiscale sau juridice.
Codul CAEN este utilizat de instituții publice, firme, ONG-uri, fundații și persoane fizice autorizate în documente oficiale, cereri, formulare și raportări statistice.
Schimbările
Ce aduce nou Hotărârea adoptată? Prin Hotărârea publicată în Monitorul Oficial, Guvernul aduce trei modificări esențiale HG 656/1997:
- Redefinirea caracterului CAEN Articolul 2 este reformulat pentru a sublinia că sistemul CAEN constituie „cadrul unitar de interes general”, absolut necesar pentru ordonarea tuturor informațiilor care privesc activități economice și sociale.
- Extinderea sferei de aplicabilitate Articolul 3 precizează că utilizarea codurilor CAEN este obligatorie în toate domeniile economice și sociale, în scopuri statistice. Această obligativitate revine tuturor actorilor instituționali sau privați, de la autorități publice centrale și locale, până la operatori economici, asociații, fundații, partide, sindicate sau persoane fizice, ori de câte ori este necesară precizarea activității desfășurate.
- Reguli clare pentru actualizarea codurilor Articolul 51 este completat astfel:
- Autoritățile și instituțiile publice vor stabili, prin act administrativ, măsurile și procedurile interne necesare pentru punerea în aplicare a versiunilor actualizate ale CAEN.
- Actualizarea codurilor CAEN se face treptat, cu o perioadă de implementare de 18 luni de la intrarea în vigoare a noii versiuni.
- În timpul acestei perioade de tranziție, atât vechea versiune, cât și cea nouă, sunt valabile în paralel pentru utilizări non-statistice.
Ce prevede HG 284/2025
hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 656/1997 privind aprobarea Clasificării activităților in economia naționala — CAEN
Art. I. — Hotărârea Guvernului nr. 656/1997 privind aprobarea Clasificării activităților din economia naționala — CAEN, publicata în Monitorul Oficial al Românie, Partea I, nr. 301 din 5 noiembrie 1997, cu completările ulterioare, se modifica după cum urmează:
1. Articolul 2 va avea următorul cuprins:
,Art. 2. — CAEN constitute cadrul unitar de interes general, a cărei utilizare este necesara pentru ordonarea informațiilor referitoare la activitățile economice?i sociale.”
2. Articolul 3 va avea următorul cuprins:
„Art. 3. — CAEN se aplica în toate domeniile de activitate economica si sociala si este obligatorie, în scopuri statistice, pentru toate organele administrației publice centrale și locale, unități bugetare, operatorilor economici, indiferent de forma de proprietate, organizării patronale, sindicale, profesionale și politice, fundații, asociații si alte persoane fizice si juridice, la completarea documentelor oficiale ori de cate ori se cere precizarea activității.”
3. Articolul 51 va avea următorul cuprins:
„Art. 51. — (1) Autoritățile si instituțiile administrației publice stabilesc, daca este cazul, prin act al conducătorului acestora, masuri si proceduri pentru punerea în aplicare a Clasificării activităților din economia naționala — CAEN, actualizate potrivit art. 5.
(2) Actualizarea codurilor CAEN se realizează treptat, în acest scop fiind stabilita o pentada de implementare de 18 luni, care curge de la data intrării în vigoare a unei versiuni CAEN actualizate.
(3) În perioada de implementare prevazuta la alin. (2), utilizarea codurilor CAEN în alte scopuri decât cel statistic, potrivit art. 4 alin. (2), este valabila atât în versiunea CAEN actualizata, cat si în versiunea CAEN precedenta.”
Art. II. — De la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri începe să curgă, în ceea ce privește versiunea CAEN Rev. 3, termenul prevazut la art. 51 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 656/1997 privind aprobarea Clasificării activităților din economia națională — CAEN, cu completările ulterioare, precum si cu modificările aduse prin prezenta hotărâre.