Grila de punctaj pentru Start-Up Nation 2025. Criteriile finale pentru obținerea punctajului maxim de 100 de puncte
- Ordinul nr. 328/2025 publicat astăzi în Monitorul Oficial și emis de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) stabilește și grila de punctaj în cadrul procedurii de implementare a Programului Start-Up Nation 2025, destinat stimulării înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) în România.
Pentru a obține punctajul maxim, de 100 de puncte, solicitanții trebuie să asigure un aport propriu de cel puțin 20%, să aloce peste 40% din buget pentru echipamente tehnologice, să investească minimum 15.000 lei în dezvoltare durabilă, să fie la primul demers antreprenorial, să mențină locurile de muncă create timp de 30 de luni și să desfășoare activități în domenii prelucrătoare prioritare.
Criteriile de punctaj
Programul Start-Up Nation 2025, gestionat de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), are următoarea grilă de punctaj pentru evaluarea cererilor de finanțare, cu scopul de a sprijini antreprenorii în demararea de afaceri noi.
Principalele criterii de evaluare și punctajele aferente sunt:
- Valoarea aportului propriu (A):
≥ 20% din valoarea eligibilă a proiectului: 20 puncte
≥ 15%: 15 puncte
≥ 11%: 10 puncte
- Investiții în echipamente tehnologice (B):
Pondere > 40% din cheltuielile eligibile: 20 puncte
Pondere > 30%: 15 puncte
Pondere > 20%: 10 puncte
- Dezvoltare durabilă (C):
Investiții ≥ 15.000 lei în elemente de cost privind dezvoltarea durabilă: 20 puncte
Investiții ≥ 10.000 lei: 10 puncte
- Debut în afaceri (D):
Asociații/acționarii nu au mai avut calitatea de asociați/acționari în altă întreprindere înființată în baza Legii 31/1990 până la data publicării ordinului de ministru: 10 puncte
În caz contrar: 0 puncte
- Locuri de muncă (E):
Menținerea locurilor de muncă obligatorii create prin program pe o perioadă de 30 de luni de la data plății ajutorului financiar nerambursabil: 10 puncte
Pentru 24 de luni: 0 puncte
- Domeniul de activitate (F):
Activități ale industriei prelucrătoare, conform unei liste de coduri CAEN specificate în Anexa 3 a procedurii:
20 puncte pentru anumite coduri CAEN
15 puncte pentru altele
10 puncte pentru restul
Implementarea acestor criterii are ca obiectiv stimularea investițiilor în sectoare strategice și promovarea sustenabilității în noile afaceri.
Grila de punctaj completă Start-up Nation 2025
Criterii privind evaluarea on-line a cererii de finanțare Start-up Nation România 2024
Criterii Punctaj
- Valoarea aportului propriu
Valoarea procentului aferent aportului propriu este ≥ 20% din valoarea eligibilă a proiectului – 20 de puncte
Valoarea procentului aferent aportului propriu este ≥ 15% din valoarea eligibilă a proiectului – 15 puncte
Valoarea procentului aferent aportului propriu este ≥ 11% din valoarea eligibilă a proiectului – 10 puncte
- Criterii aferente investiției
Ponderea investițiilor în echipamente tehnologice și cheltuielilor asimilate echipamentelor tehnologice specificate la art. 5.2.(2) lit. a), b) și c) din procedura programului reprezintă mai mult de 40% din valoarea cheltuielilor eligibile înscrise în cererea de finanțare aferentă formularului de înscriere – 20 de puncte
Ponderea investițiilor în echipamente tehnologice și cheltuielilor asimilate echipamentelor tehnologice specificate la art. 5.2.(2) lit. a), b) și c) din procedura programului reprezintă mai mult de 30% din valoarea cheltuielilor eligibile înscrise în cererea de finanțare aferentă formularului de înscriere – 15 puncte
Ponderea investițiilor în echipamente tehnologice și cheltuielilor asimilate echipamentelor tehnologice specificate la art. 5.2.(2) lit. a), b) și c) din procedura programului reprezintă mai mult de 20% din valoarea cheltuielilor eligibile înscrise în cererea de finanțare aferentă formularului de înscriere – 10 puncte
Criterii aferente componentei de dezvoltare durabilă
C 1 Proiectul prezintă investiții în valoare ≥ 15.000 lei în elemente de cost privind dezvoltarea durabilă, respectiv cheltuielilor specificate la art. 5.2.(2) lit. b) și c) din procedura programului. – 20 de puncte
Proiectul prezintă investiții în valoare ≥ 10.000 lei în elemente de cost privind dezvoltarea durabilă, respectiv cheltuielilor specificate la art. 5.2.(2) lit. b) și c) din procedura programului. – 10 puncte
- Criterii aferente debutului în afaceri
D 1 Asociații/acționarii NU au mai avut calitatea de asociați/acționari în altă întreprindere înființată in baza Legii 31/1990, pînă la data publicării în monitorul oficial a ordinului de ministru pentru aprobarea prezentei proceduri de implementare – 10 puncte
2 Asociații/acționarii AU mai avut calitatea de asociați/acționari în altă întreprindere înființată în altă întreprindere înființată in baza Legii 31/1990, pînă la data publicării în monitorul oficial a ordinului de ministru pentru aprobarea prezentei proceduri de implementare – 0 puncte
- Criterii aferente locurilor de muncă
E 1 Menține locurile de muncă obligatorii create prin program pe o perioadă de 30 de luni de la data plății ajutorului financiar nerambursabil – 10 puncte
2 Menține locurile de muncă obligatorii create prin program pe o perioadă de 24 de luni de la data plății ajutorului financiar nerambursabil – 0 puncte
- Domeniul de activitate
F 1 Activități ale industriei prelucrătoare punctate conform tabel nr. 1 20 de puncte
2 Activități ale industriei prelucrătoare punctate conform tabel nr. 1 15 puncte
3 Activități ale industriei prelucrătoare punctate conform tabel nr. 1 10 de puncte
4 Alte activități eligibile neregăsite în tabelul nr. 1 0 puncte