Business News

Firma care face transport cu bacul peste Dunăre și-a menținut cifra de afaceri și după inaugurarea podului dintre Brăila și Tulcea

19 aprilie 2024, de , in
Loading the Amira Audio Citește articolul...

Pe 6 iulie 2023 era inaugurat podul peste Dunăre de la Brăila, primul pod care leagă Moldova peste Dobrogea. Bucuria traversării Dunării în mai puțin de trei minute pe calea rutieră suspendată de aproape 2 kilometri, în locul așteptării de minimum 40 de minute de la traversare fluviul cu bacul, părea să nu fie împărtășită de compania Navrom Bac SRL din Galați.

Firma a asigurat în ultimele aproape trei decenii cea mai importantă trecere cu bacul peste Dunăre, cea din Galați. Camioanele cu marfă sau mai ales turiștii din regiunea Moldovei care doreau să meargă pe litoral trebuiau să aștepte să treacă Dunărea cu vaporașul celor de la Navrom Bac.

Cifre de afaceri record în primul an al podului

Deschiderea podului peste Dunăre nu a afectat afacerile Navrom Bac. Societatea din Galați și-a menținut cifra de afaceri la aceleași cote record din 2022. Asta pentru că afacerile companiei au înflorit în urma războiului din Ucraina care a izbucnit în februarie 2022.

Pe lângă cursele de trecere bac din Galați, Navrom Bac realizează și trecerea peste Dunăre și între Isaccea și Orlivka, Ucraina.

Punctul de trecere a frontierei cu bacul a devenit intens circulat de TIR-urile care pleacă sau ajung în Regiunea Odesei, din Ucraina după izbucnirea conflictului armat dintre Ucraina și Rusia.

Astfel, Navrom Bac a realizat în 2023 o cifră de afaceri de 34.6 milioane de lei, cu doar 1% mai mică decât în 2022. În februarie 2022 Rusia a încercat să invadeze toată Ucraina și a pornit conflictul dintre cele două state. În acel an, cifra de afaceri a Navrom Bac a atins un record, a urcat până la 34,9 milioane de lei.

Ca o comparație, în ultimul an de pace din țara vecină, în 2021, cifra de afaceri a Navrom Bac a fost de 22,5 milioane de lei, cu 12 milioane de lei mai mică.

Revenind la ultimul bilanț depus de Navrom Bac SRL din Galați, profitul raportat a fost de 5,5 milioane de lei, cu 28% mai mic față de anul precedent, 2022.

Numărul angajaților a fost de 114, cu 1% mai mic față de anul trecut.

Bacurile sunt parte din compania Navrom

Acționarul principal al Navrom Bac SRL Galați este Compania de Navigație Fluvială Română Navrom SA, tot din Galați. Cifra de afaceri a acestei companii a fost în 2023 de 565 de milioane de lei, în creștere cu 31% față de anul 2022. Profitul a fost de aproape 132 de milioane de lei, în creștere cu 68% față de anul precedent. Numărul de angajați raportat în 2023 a fost de 671.

Alături de Navrom Bac SRL, din Compania de Navigație Fluvială Română Navrom SA mai fac parte: Superquatro Group, Bunker Trade Logistics, Cernavodă Shipyard și Navrom Shipyard. Compania mai deține 49,51% din acțiunile Navrom Portservice. Toate aceste societăți își au sediul în Galați.

Acționarul principal al Compania de Navigație Fluvială Română Navrom SA este firma TTS (Transport Trade Services) SA cu (92,03357%). Restul acțiunilor sunt deținute de liste de persoane fizice (7.92%) și de o listă de persoane juridice (0,05%). –

La rândul său, TTS, companie cotată la bursă, are acționariatul astfel împărțit: Alexandru Mircea Mihăilescu (25,2605%), lista de persoane juridice (43,13%) și o listă de persoane fizice (31,61%)

 

Începe să iei decizii bazate pe date
Alege una dintre soluțiile Termene.ro