Grupul austriac EGGER a intrat pe piața din România în 2004, cu un birou de vânzări la București. Patru ani mai târziu, în 2008, deschidea la Rădăuți o fabrică construită de la zero.
Astăzi, după investiții de peste 580 de milioane de euro, fabrica din Rădăuți este una dintre cele mai mari unități de producție de materiale pe bază de lemn din regiune.
Compania EGGER România SRL (RO16136689) operează sub codul CAEN 1621 (fabricarea de furnire și panouri de lemn) și este deținută de EGGER CEE Holding GmbH.
Grupul, care a plecat ca afacere de familie cu origini în Austria, fondată în 1961 în St. Johann din Tirol, are în prezent peste 20 de unități de producție în Europa și America Latină și mai mult de 11.000 de angajați.
Afacerile și profitul EGGER România
După un prim an pe pierderi, în 2009 compania a trecut pe profit (17,6 mil. lei) la o cifră de afaceri de 382 mil. lei, aproape dublă față de anul de debut. Creșterea a continuat susținut în anii următori, de la 460 mil. lei în 2010, la 591 mil. lei în 2011 și 870 mil. lei în 2012, an în care profitul a atins 70 mil. lei, unul dintre cele mai ridicate niveluri ale primei decade.
Cifra de afaceri a depășit 1 miliard de lei în 2014, cu 1.323 mil. lei, dar profitul din acel an, de 38,6 mil. lei, s-a situat sub cel din 2012. Singurul an cu rezultat negativ din această perioadă a fost 2015, cu o pierdere de 5,6 mil. lei. În intervalul 2016–2020, afacerile s-au stabilizat între 1,35 și 1,59 miliarde de lei, iar profitul a oscilat între 48 mil. lei și 73 mil. lei. Pandemia din 2020 a adus o contracție a cifrei de afaceri la 1,45 miliarde de lei, față de 1,59 miliarde de lei în 2019, dar profitul a crescut la 65 mil. lei.
Cel mai bun an din perspectiva profitului rămâne 2021, când cifra de afaceri a depășit pentru prima dată pragul de 2 miliarde de lei, iar profitul net a atins 224,5 mil. lei. În 2022, afacerile au urcat la 2,28 miliarde de lei, cel mai ridicat nivel din istorie, însă profitul s-a redus la 37,3 mil. lei. Urmează o revenire în 2023 (114,8 mil. lei) și 2024 (170,8 mil. lei), iar în 2025 compania a raportat 195,7 mil. lei profit net, reprezentând al doilea cel mai bun rezultat din istoria sa.
Peste 580 mil. euro investiți în România
Fabrica din Rădăuți este una dintre cele mai mari investiții de tip greenfield din România. Până în 2025, EGGER a alocat peste 580 de milioane de euro pentru dezvoltarea acesteia, transformând-o într-o locație de producție complet integrată. Aici sunt produse plăci de PAL brut și PAL melaminat pentru industria mobilei, precum și plăci de OSB și OSB Flammex pentru construcțiile din lemn.
Pe lângă fabrica din Rădăuți, portofoliul local cuprinde și Egger Tehnologia (RO16427025), o unitate de producție a adezivilor în care s-au investit peste 40 de milioane de euro, asigurând intern rășinile și adezivii folosiți în impregnarea hârtiei decorative și în fabricarea PAL și OSB. EGGER operează instalații similare în alte trei fabrici ale sale din Germania și Marea Britanie.
Un al treilea proiect este rețeaua Timberpak de colectare a lemnului uzat. Investiția totală în această direcție depășește 20 de milioane de euro.
Rețeaua a pornit în 2011 cu pregătirea platformei din Rădăuți, a continuat cu centrele din Cernica (2014), Cluj-Napoca (2016), Chitila (2018) și s-a extins la Arad și Brașov în 2023. Anul trecut, Timberpak a depășit pragul de 1 milion de tone de deșeuri de lemn colectat de la înființare, cu o medie de peste 110.000 de tone anual din 2019 încoace.
Rezultatele la nivel de grup
La nivel consolidat, EGGER a generat în anul fiscal 2024/2025 o cifră de afaceri de 4.126 milioane de euro, practic stabilă față de exercițiul anterior (-0,1%). EBITDA a fost de 541,3 mil. euro, în creștere cu 9,7%, cu o marjă de 13,1%. Rata capitalurilor proprii s-a menținut la 42,8%.
Investițiile totale ale grupului în același exercițiu s-au ridicat la 435 mil. de euro, față de 568,6 mil. de euro în anul precedent, cu accent pe extinderea fabricii din Markt Bibart, Germania, un proiect de peste 200 mil. de euro orientat spre sustenabilitate, modernizare și automatizare.







.png)


































.png)
