Potrivit acestuia, dezbaterea publică privind bugetul pentru 2026 are loc într-un context economic complicat, marcat de scumpiri semnificative în sectorul energetic.
„Evoluțiile recente de pe piețele internaționale de energie – în special creșterile semnificative ale prețului petrolului – impun o analiză serioasă a unor măsuri fiscale excepționale”, a transmis Manolescu.
Prima opțiune ar fi reducerea accizei la carburanți, o măsură care ar putea tempera presiunile asupra prețurilor la pompă și, implicit, asupra costurilor de transport și producție din economie. Președintele Camerei Consultanților Fiscali admite însă că implementarea unei astfel de decizii ar putea fi dificilă, în condițiile în care bugetul pentru anul viitor ar fi fost construit, cel mai probabil, pe baza actualilor parametri fiscali.
În situația în care reducerea accizei nu ar fi posibilă, consultanții fiscali propun cel puțin amânarea majorărilor de accize și a altor creșteri de taxe programate în perioada următoare. Recomandarea vizează în special acele categorii de produse care au contribuit deja semnificativ la presiunile inflaționiste din ultimii doi ani.
Argumentul economic, spune Manolescu, ține de efectele cumulative ale scumpirilor asupra economiei. Inflația acumulată în urma creșterilor succesive de prețuri continuă să afecteze atât puterea de cumpărare a populației, cât și costurile operaționale ale companiilor.
În același timp, statul înregistrează automat venituri suplimentare din TVA pe măsură ce prețurile cresc, ceea ce, în opinia Camerei Consultanților Fiscali, creează un spațiu fiscal pentru măsuri compensatorii.
„Guvernul dispune, prin urmare, de instrumentele necesare pentru a acționa. Amânarea acestor majorări nu reprezintă un sacrificiu bugetar, ci o intervenție responsabilă, care poate oferi o gură de oxigen atât populației, cât și mediului de afaceri, într-un moment de presiune economică crescută”, a subliniat președintele Camerei Consultanților Fiscali.





























