Aplicație pentru a verifica și prognoza energia electrică produsă de panourile solare ale proconsumatorilor

Aplicație pentru a verifica și prognoza energia electrică produsă de panourile solare ale proconsumatorilor
Transelectrica, compania de stat care se ocupă de transportul energiei electrice în rețeaua de înaltă tensiune, a lansat o aplicaţie-pilot de prognoză a energiei electrice produse de prosumatorii din România, cei care produc energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice în primul rând pentru consumul propriu.

Compania Naţională de Transport al Energiei Electrica Transelectrica SA a dezvoltat în colaborare cu Teletrans SA, filiala de informatică şi telecomunicaţii, o aplicaţie pilot de prognoză a energiei electrice produse de prosumatori, ca o iniţiativă a Operatorului Naţional de Transport şi Sistem menită să vină în sprijinul tuturor participanţilor la piaţă.

Sociatatea națională Transelectrica „este preocupată de asigurarea bunei funcţionări a Sistemului Electroenergetic Naţional în contextul evoluţiei impactului creşterii semnificative a puterii instalate la prosumatori în reţea”, este explicația reprezentanților companiei pentru inițiativa de a lansa noua aplicație.

Cum funcționează aplicația

Aplicaţia calculează producţiile estimate la prosumatori atât cu o zi, cât şi cu două zile înainte de ziua de referinţă, la nivel naţional, dar şi la nivelul fiecărui judeţ în parte. Datele furnizate de această aplicaţie au rolul de a veni în ajutorul operatorilor din piaţă, astfel încât să fie asigurată funcţionarea optimă a Sistemului Electroenergetic Naţional.

„Menţionăm că potrivit datelor furnizate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei la sfârşitul lunii mai 2024, puterea instalată la prosumatorii din Sistemul Electroenergetic Naţional a fost de 1780 MW, iar în viitorul apropiat se aşteaptă o evoluţie semnificativă a creşterii capacităţii instalate a acestora”, susțin reprezentanții companiei.

Unde se găsește aplicația

Noua aplicaţie-pilot este disponibilă public pe website-ul Transelectrica la adresa https://web.transelectrica.ro/prosumatori/ şi se află în proces continuu de îmbunătăţire, bazându-se pe feedback-ul tuturor părţilor interesate. „Aşteptăm sugestii de îmbunătăţire la adresa de e-mail office@transelectrica.ro, astfel încât în perioada următoare această iniţiativă a Transelectrica să devină un instrument util cât mai multor părţi implicate şi asupra cărora informaţiile oferite au impact”, mai transmit reprezentanții companiei.

Proconsumatorii sunt persoanele fizice sau juridice care își propun să producă energie electrică din surse regenerabile și, în afară de consumul propriu, dar nu în mod obligatoriu pentru a livra surplusul de energie electrică în rețeaua națională de distribuție a energiei electrice.

Termene.ro este o sursă de referință pentru analize economice și conținut de business, nu un generator de trafic de clickbait. Misiunea noastră este să furnizăm informație relevantă, riguroasă și ușor de înțeles, bazată pe date concrete și susținută de expertiză profesională. Ne adresăm profesioniștilor care au nevoie de acuratețe pentru a lua decizii corecte.

Află aici mai multe despre politica editorială a Termene Business Hub.
Cele mai mari companii care au depus bilanțul pe 2025. Actualizare 5 aprilie
Profi, în anul tranzacției. Pierderi istorice de 537 mil. lei în 2025. Începând de astăzi, Profi și Mega Image operează sub o
Top 50 companii din Argeș. De la Pic și Conarg la Horse, Lear și Karcher. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2
Chipsuri, conserve, salate și nuci. Profiturile procesatorilor de fructe și legume au crescut cu 660% în perioada 2008-2024.
Iași în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu 670% în perioada 2008-2024. Dezvoltarea software și ingineria s
Top 50 companii din Maramureș. De la Italsofa, Unio și Moeller la Aramis, Universal Alloy și Eaton. Cum s-a schimbat vârful c
Acvacultura și pescuitul, un sector de 580 mil. lei în care profiturile au intrat la apă. Liderul pieței este în concordat pr
Timiș în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu aproape 380% în perioada 2008-2024. Timișul găzduiește cele ma
Top 50 companii din Buzău. De la Romet și Relad la Getica 95, Voestalpine și Global Cash & Carry. Cum s-a schimbat vârful cla
Afaceri cu păduri. Suedezii din familia IKEA, singurii străini din top 20, într-o piață dominată de capital românesc. Analiza
Wargha Enayati: Vrem să răspândim conceptul de concierge doctor pe plan național, în următorii cinci ani | A fost odată în bu
SIM, Lacto Prod și Monor, singurele companii românești din topul producătorilor de lactate. Profiturile au crescut, numărul d
Covrigăriile câștigă teren. Profiturile din producția de panificație și patiserie au crescut de 10,7 ori în perioada 2008-202
Profiturile industriei produselor din carne au crescut de opt ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile s-au triplat |
Profiturile din transporturile rutiere de mărfuri au crescut de 12 ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile au crescut
Marius și Dan Ștefan, Autonom: Mândria noastră cea mai mare este că am construit un sistem în care colegii noștri învață | A
Distribuie acest articol