• Analizând datele platformei Termene.ro, se constată că societatea metalurgică, una dintre cele mai importante companii cu acționariat rusesc din România, a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri cu peste 700 de milioane de lei față de anul precedent.

Compania Alro din Slatina, județul Olt, a raportat pentru anul anterior o cifră de afaceri de 2,55 miliarde de lei, înregistrând o scădere a veniturilor cu 21% comparativ cu anul precedent. Astfel, în 2022, cifra de afaceri a fost de 3,2 miliarde de lei, ceea ce reprezintă o reducere de aproape 700 milioane de lei sau 140 de milioane de euro.

Alro SA este o societate pe acțiuni înființată în anul 1961 în România. Ea face parte dintr-un grup integrat pe verticală care produce aluminiu, acoperind tot procesul tehnologic de la prelucrarea bauxitei și până la obținerea produselor procesate. Obiectul principal de activitate al Alro SA din București este „metalurgia aluminiului”.

De la profit în 2022, la pierderi de sute de milioane în 2023

De asemenea, profitul a înregistrat o scădere semnificativă. Alro nu a înregistrat profit în 2023, ci pierderi în valoare de 539 de milioane de lei. În comparație, în 2022, societatea a înregistrat un profit de 330 de milioane de lei, reprezentând o diferență negativă de 869 de milioane de lei între 2023 și anul precedent.

Numărul mediu al angajaților a fost de 1.956 de persoane în anul trecut, în scădere cu 10% față de anul precedent.

Acționarul majoritar al Alro SA este offshore-ul cipriot Vimetco PLC, cu o pondere de 54,1898%. Printre acționarii minoritari se numără Pavăl Holding SRL (23,2117%), Fondul Proprietatea SA (10,2111%), și alți mici acționari care însumează 12,39%. Societatea este listată la Bursa de Valori București cu simbolul de piață: ALR.

Ultimul preț oferit pentru o acțiune a Alro a fost de 1,54 de lei.

Cotațiile Alro SA la BVB

Offshore-ul cipriot care deține pachetul majoritar de acțiuni la Alro face parte din grupul Vimetco NV (fost Marco Group), un producător metalurgic cu sediul înregistrat în Amsterdam, Olanda, ale cărui principale operațiuni se desfășoară în România și China. Vimetco este deținut de miliardarul rus Vitali Matsitski.

Cotațiile OMV la bursă

Acțiunile producătorului de aluminiu Alro Slatina (ALR) au înregistrat o apreciere de peste 2% începând cu 19 aprilie, de când compania cu o capitalizare de piață de 1,1 miliarde de lei a anunțat că producția de aluminiu din primele trei luni ale anului 2024 a ajuns la 57.281 de tone, în creștere cu 12,2% față de T4/2023 și 31,6% față de aceeași perioadă din 2023.

De la începutul anului, cotația a rămas constantă la BVB, cu un rulaj de 9,7 milioane de lei, în timp ce dinamica din ultimele 12 luni a înregistrat o scădere de 8,3%, cu tranzacții de 19,3 milioane de lei. În primul trimestru al anului 2024, compania a produs 29.465 de tone de aluminiu prelucrat, în creștere cu 32,6% față de ultimele trei luni ale anului precedent și cu 32,2% față de primul trimestru al anului 2023.

Despre Alro

Capacitățile de producție a aluminiului sunt situate în Slatina și includ o secție de electroliză, capacități de prelucrare, inclusiv o turnătorie, laminoare la cald și la rece, o Eco-topitorie de deșeuri și o secție de extrudare. Compania mai deține și combinatul de alumină Alum SA din Tulcea.

Despre Termene.ro

Dacă tot sunteți aici, Termene.ro vă recomandă să vă abonați la newsletterul Cafeaua de la 7, care vă oferă ocazia să citiți tot ce s-a întâmplat important în ziua precedentă. Newsletterul vă recomandă informații care pot fi importante pentru antreprenori, știri utile în viața cotidiană, dar și noutăți de povestit colegilor sau angajaților într-o pauză.

Varianta video a newsletterului, poate fi urmărită pe Facebook, Youtube, Instagram, Tiktok, sau aici, pe blogul de news al platformei Termene.ro

Distribuie mai departe