Cifrele săptămânii

0,85% este procentul cu care a crescut vineri indicele paneuropean Stoxx 600, după declinul accentuat de joi, provocat de atacul Rusiei asupra Ucrainei. Atunci, indicele pierduse 3,3% și a coborât la cel mai scăzut nivel din mai 2021. (Sursa: Profit.ro)

 

3,78% este noua valoare a ROBOR la trei luni, faţă de 3,61%, valoarea din şedinţa precedentă. Indicele a atins astfel cea mai ridicată valoare din 16 septembrie 2013 şi până acum. (Sursa: Economica.net)

 

39% este procentul cu care au scăzut investițiile în România în ianuarie 2022 față de perioada similară din 2021. Totalul investițiilor a fost de 616,6 milioane lei, potrivit Ministerului Finanțelor. (Sursa: Hotnews.ro)

 

6  milioane de dolari este suma obținută în cadrul unei runde de investiții serie A de către Bware Labs, un startup românesc fondat în decembrie 2020, care a creat o platformă pentru infrastructura API descentralizată. (Sursa: Startupcafe.ro)

 

39 de miliarde de dolari au pierdut miliardarii ruși doar în primele 24 de ore de după atacul asupra Ucrainei, în urma sancțiunilor din partea țărilor occidentale. De la începutul anului şi până miercuri pierduseră 32 de miliarde de dolari. (Sursa: Economica.net)

 

Fundamentul zilei (via Răzvan Căzănescu)

 

Un produs de succes nu creează o afacere

Mai mult de 50% dintre afaceri sunt bazate pe un singur produs sau serviciu. Iar majoritatea acestor afaceri se chinuie să scaleze și să facă un profit sănătos. Sunt câteva tipuri de afaceri care pot reuși cu acest model, însă în majoritatea cazurilor este o foarte mare greșeală.

Soluția? Odată ce ai câștigat încrederea unui client, să ai alte produse și servicii pe care să le oferi acelei persoane. Efortul de marketing și sales scade exponențial la a doua, a treia, a zecea vânzare. O afacere nu este un produs. O afacere este creată printr-o serie de produse și servicii pe care un client le poate cumpăra într-o perioadă lungă de timp.

 

ABONEAZĂ-TE AICI

 

Urmărește și TBF Show, în care Răzvan Căzănescu și fondatorul Termene, Adrian Dragomir, răspund la întrebările antreprenorilor despre managementul și creșterea afacerilor. Episodul #43 îți spune de ce angajații nu sunt loiali și de ce este normal să fie așa.

 

Tech Box

  • O aplicație fintech blochează transferurile de bani cu Rusia. Paysera, care activează și pe piața din România, a anunțat, joi, că blochează „aproape toate” transferurile de bani către și dinspre Rusia, ca urmare a agresiunii ruse asupra Ucrainei. (Sursa: Startupcafe.ro)

 

  • Visual Fan, proprietarul mărcii Allview, a lansat un teaser al unei noi direcții de business a companiei, care va intra pe piața asistenților de nutriție. Aplicația Allview ERA Health, descrisă de companie ca un asistent de nutriție sănătoasă, va fi prelansată la MWC Barcelona 2022. (Sursa: Economedia.ro

 

  • Mai mulți români au primit recent mesaje pe WhatsApp în care erau anunțați că urmează să primească o donație de 1,9 milioane de euro. Directoratul Național de Securitate Cibernetică atrage atenția că este vorba, desigur, despre o tentativă de fraudă. (Sursa: Digi24.ro)

 

Câte firme cu acționari ruși și ucrainieni sunt în România

Cum arată Rusia și Ucraina pe frontul economic românesc? În prezent, în România activează 477 de companii care au în structura acționariatului cetățeni de origine rusă și 773 de companii care au printre acționari cetățeni de origine ucraineană, potrivit unei analize Termene.ro. În ambele cazuri, valorile sunt în creștere: pentru companiile cu acționari de origine rusă, de la 391 cât activau în anul 2018, pe când pentru cele cu acționari de origine ucraineană, de la 636 în anul 2018.

 

Este vorba despre companii înființate în România (respectând legislația autohtonă) care au în structura acționariatului cetățeni de origine rusă, respectiv ucraineană, fără însă să fie obligatoriu ca aceștia să dețină pachetul majoritar (peste 50% din capitalul social al societății) sau să fie acționari unici (100% din capitalul social al societății).

Din punctul de vedere al profitului mediu și al cifrei de afaceri medii, în toți cei 3 ani de analiză, companiile cu capital rusesc s-au dovedit mai performante. În anul 2018, o companie cu capital rusesc obținea, în medie, o cifră de afaceri de 2,16 milioane lei, pe când una cu capital ucrainean înregistra venituri de doar 1,55 milioane lei (cu aproximativ 0,5 milioane lei mai puțin).

Decalajul s-a dublat în anul 2019, când o companie cu capital rusesc obținea, în medie, o cifră de afaceri de 2,73 milioane lei, iar una cu capital ucrainean, cu aproximativ 1 milion lei mai puțin – mai exact 1,74 milioane lei. În anul 2020, decalajul a revenit la valoarea anului 2018, (aproximativ 0,55 milioane lei), o companie cu capital rusesc obținând, în medie, o cifră de afaceri de 2,14 milioane lei, pe când una cu capital ucrainean a obținut 1,69 milioane lei.

 

Citește analiza completă aici

 

De văzut

Cum funcționează economia

În doar 30 de minute, videoclipul explică unor spectatori dornici să învețe principii și concepte de bază ale economiei, inclusiv cum funcționează politicile economice și de ce apar ciclurile economice.

 

De citit:

Alături de Ucraina: Antreprenori și business-uri din România care anunță sprijin pentru refugiații ucraineni (Economedia.ro)

În lupta Rusiei cu Ucraina, refugiați ucraineni s-au îndreptat către granițele altor țări, inclusiv România. Reacțiile nu au încetat să apară, astfel că mai multe business-uri locale au transmis pe rețelele de socializare diverse modalități prin care dau o mână de ajutor refugiaților ucraineni care au ajuns în România. Economedia a realizat o listă cu o parte din antreprenorii și business-urile din România (și din Republica Moldova) care anunță sprijin pentru refugiații ucraineni.

 

StartUp Nation 2022: Au apărut proiectul de procedură și punctajul (Startupcafe.ro)

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a publicat proiectul de procedură de implementare pentru viitorul program Start-Up Nation 2022, prin care ar urma ca antreprenorii aflați la început de drum să poată obține finanțări nerambursabile de la stat de câte 100.000 sau 200.000 de lei, cu anumite condiții, pintre care și aportul propriu la investiție.

 

Încă nu ai cont pe Termene.ro?

Testează gratuit platforma

 

Dacă ți se par utile informațiile de pe blogul Termene și vrei să afli când publicăm un nou articol, te poți abona la newsletterul nostru săptămânal.

Vreau să primesc newsletterul

 

Despre Termene.ro

Termene.ro este o companie înființată în anul 2014 din dorința de a permite companiilor identificarea oportunităților de afaceri și evaluarea corectă a riscurilor pentru afaceri mai prospere, oferind o platformă intuitivă și foarte ușor de utilizat. Peste 70.000 de companii folosesc platforma completă care oferă informații actualizate în timp real despre datele financiare și juridice ale firmelor din România.

Distribuie mai departe