Doi beneficiari ai Programului Național de Dezvoltare Rurală s-au plâns Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale că n-au primit utilajele agricole comandate de la un importator, deși au efectuat plățile din octombrie anul trecut, respectiv din februarie 2015 (Sursa aici).

 

Potrivit Agrointel.ro – compania reclamată, SC New Agri System SRL, reprezentată în România de MAP-Mașini Agricole Performante, ar fi prejudiciat în jur de 30 de firme, însă cea mai mare parte speră încă să-și recupereze banii sau să primească utilajele comandate.

Societatea a intrat însă de curând în insolvență și va intra, cel mai probabil, în faliment, după cum arată datele furnizate de Termene.ro.

 

Săptămâna trecută, administratorul judiciar al societății, Bora Insolvency IPURL, a anunțat că propunerea privind intrarea în faliment va fi supusă adunării generale a creditorilor pe data de 27 decembrie 2015, se arată într-o notificare publicată pe 4 decembrie. Tot atunci a fost publicat un raport cu privire la cauzele care au condus la insolvență: „managementul defectuos bazat pe previziuni hazardate”, proprirea conturilor de către Ministerul Finanțelor Publice, gradul de îndatorare de aproape 30% și rentabilitatea economică negativă începând cu iunie 2015.

 

„Fundamentarea unui plan de reorganizare pe reducerea cheltuielilor și lichidarea unor active, recuperarea unor creanțe neîncasate și o restructurare a activității, nu constituie criterii suficiente care ar putea duce la redresarea societății MAP-Mașini Agricole Performante – în insolvență cu atât mai mult cu cât datoriile firmei sunt mult mai mari decât activele acesteia, iar în ultima perioadă de timp societatea înregistrează pierderi însemnate. Redresarea activitatii debitoarei ar fi posibilă doar în cazul capitalizării firmei printr-un aport substanțial, în bani, adus de către un investitor”, se mai arată în document.

 

Firma MAP-Mașini Agricole Performante SRL a fost înființată în 2005 și are ca obiect de activitate „comerțul cu ridicata al mașinilor agricole, echipamentelor și furniturilor”. Acționarii firmei sunt Mauro Frola, cetățean italian, care deține aproape 94,99% din părțile sociale, și Daniela Mailat, cu 4,99%. În urma unei hotărâri din octombrie 2010, este anunțat un nou asociat, Veritas Marketing SRL, care deține deocamdată 0,00087% din părțile sociale. Mauro Frola a preluat părțile sociale în 2008 de la SC Publisis Consult SRL și SC Imar SRL. Acesta mai face parte din acționariatul Consulenza Com SRLMAP Agent de Asigurare SRLElianto-Energy SRL și Domemma Agricultura SRL. Daniela Mailat e implicată în conducerea firmelor Eneco Distribuție SRLHome&Body Executive SRL și Mediteranian Italian Food Distribution SRL.

 

Capitalul social al societății a fost majorat în iunie anul trecut, de la 756.800 până la 1.149.000 de lei, după o altă majorare realizată cu un an înainte, de la 200 de lei la 756.800 de lei. În 2013, firma a deschis două noi puncte de lucru, în orașul Craiova și în comuna Cordun, județul Neamț.

 

În 2014, MAP-Mașini Performante SRL a avut o cifră de afaceri de 71,05 milioane de lei și un profit de 429.296 de lei, comparabil cu anul precedent, însă într-o scădere accentuată față de 2010, când a obținut 2,64 milioane de lei, arată datele de pe Termene.ro.

 

Piederile din a doua jumătate a acestui an au fost semnificative: în iulie 2015, societatea a pierdut peste 738.000 de lei, în august – peste 338.000 de lei, iar în septembrie – 523.000 de lei.

 

Societatea are obligații restante de 780.738 de lei către bugetul de stat, la care se adaugă 542.370 de lei pentru bugetul asigurărilor sociale de stat și câte 28.964 de lei către asigurările de șomaj și asigurările de sănătate.

 

Dacă ți pe par utile informațiile de pe blogul Termene și vrei să afli când publicăm un nou articol, te poți abona la newsletterul nostru săptămânal.

 

Vreau să primesc newsletter-ul

 

Despre Termene.ro

Termene.ro este o companie înființată în anul 2014 din dorința de a permite companiilor identificarea oportunităților de afaceri și evaluarea corectă a riscurilor pentru afaceri mai prospere, oferind o platformă intuitivă și foarte ușor de utilizat. Peste 50.000 de companii au acces zilnic la platforma completă care oferă informații actualizate în timp real despre datele financiare și juridice ale firmelor din România.

Distribuie mai departe