Business News

City-break-urile și vacanțele de weekend făcute de români în propria țară au dus la creșterea turismului intern

16 septembrie 2024, de , in
Loading the Amira Audio Citește articolul...

Patronatele și  companiile din turism consideră că anul 2024 a fost până acum un an mai bun decât 2023 din punct de vedere al rezervărilor și al încasărilor. Creșterea afacerilor s-ar datora în mare parte pentru faptul că românii au început să facă o pasiune pentru mini-vacanțe în propria țară.

Creşterea rezervărilor pentru vacanţța de vară în România a fost în medie cu 3,8% la nivel național, faţă de perioada similară a anului trecut, conform datelor BIBI Touring Touroperator, unul dintre cei mai importanţi touroperatori specializați pe vacanțe turistice în România.

Ca locație, concediile pe litoral și cele de tip city-break au susținut creșterea turismului intern. În schimb, destinațiile montane au atras un număr de vizitatori identic cu cel de anul trecut. Și litoralul românesc a atras în această vară mai mulți români decât în anul precedent. Creșterea rezervărilor față de vara anului 2023 a fost de 8,5% pentru vacanțele pe plaje.

Escapada city-break în România câștigă teren

La rândul lor, vacanțele tip city-break în România, au înregistrat o creștere cu 8% față de vara 2023, concertele și festivalurile muzicale, gastronomice sau medievale, contribuind la creșterea interesului pentru acest tip de vacanță. Cluj Napoca, Constanța, Brașov, Alba Iulia, București și Sighișoara sunt în topul rezervărilor.

Conform BIBI Touring Touroperator, și Delta Dunării a beneficiat de cea mai mare creștere a rezervărilor față de vara anului trecut, în ciuda impactului negativ datorat războiului de la graniță.

Evoluția rezervărilor a fost cu 12% mai mare având o durată medie a sejurului de 3,4 nopţi. Tariful mediu a fost de 843 lei persoană/sejur, în creștere cu 10% față de sezonul trecut. Cele mai solicitate destinații de vacanță din Deltă au fost: Crişan, Sulina, Băltenii de Sus şi Sfântu Gheorghe cu un procent de 63 de puncte procentuale din totalul rezervărilor.

Vacanțele pe litoral au crescut în 2024 datorită turismului de weekend

În acest an, numărul turiștilor care au ajuns pe litoralul românesc a crescut cu aproximativ 30% față de anul trecut. Spre deosebire de alți ani, vara aceasta s-a remarcat printr-un turism de weekend, întrucât mulți români au ales să meargă la mare la sfârșit de săptămână.

„A fost un sezon clar mai bun comparativ cu mulți ani în urmă, deoarece am avut o vreme foarte caldă, favorabilă pentru vacanțe, care i-a determinat pe mulți români să vină în mai multe weekenduri, inclusiv în luna iunie și chiar acum, în septembrie, pe litoralul românesc”, ne spune Corina Martin, secretar general al Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR).

„Faptul că vremea a fost atât de călduroasă a făcut ca, în fiecare joi, orice român care se uită la prognoza meteo și vede un avertisment de caniculă pentru weekend să-și facă rapid bagajele, să-și ia familia în mașină și să plece. Unde? Cel mai aproape este la mare, în România, mai ales că biletele de avion pentru destinațiile externe s-au scumpit foarte mult”, consideră Corina Martin.

 

 

Începe să iei decizii bazate pe date
Alege una dintre soluțiile Termene.ro