Business News

Ultimele reguli ale amnistiei fiscale perntru persoanele fizice și pentru firme, pregătite de Ministerul de Finanțe

2 septembrie 2024, de , in
Loading the Amira Audio Citește articolul...

Astfel, toate restanțele la bugetul de stat ale firmelor (TVA, impozit pe profit, accize etc) sau persoanelor fizice (impozitul pe venituri extrasalariale) trebuie plătite până pe 25 noiembrie pentru a beneficia de amnistia fiscală.

Și firmele (și probabil și persoanele fizice) bun-platnice vor fi recompensate. Vor primi o reducere cu 3% a taxelor pe care urmează să le achite de luna următoare.

Premierea bun-platnicilor

Premierul Marcel Ciolacu anunță că luni va fi pus în transparență publică actul normativ în baza căruia vor fi anulate dobânzile și penalităţile celor cu datorii la stat, dacă plătesc aceste restanțe până la data de 25 noiembrie.

„Azi va fi pus în transparenţă publică şi actul normativ prin care luăm o serie de măsuri pentru a aduce venituri în plus la buget. Anulăm dobânzile şi penalităţile celor cu datorii la stat dacă plătesc aceste restanţe până la data de 25 noiembrie. Luăm însă şi o măsură în premieră după Revoluţie: răsplătim şi contribuabilii corecţi, cu taxele la zi. Astfel, de luna următoare ei primesc o bonificaţie de 3%, deci plătesc mai puţin către stat. Considerăm că este o formă cât mai firească prin care arătăm un semn de apreciere pentru toţi contribuabilii oneşti din această ţară”, a spus premierul, în debutul şedinţei de guvern.

Astfel, va fi propusă o măsură pentru stimularea contribuabililor bun-platnici, care și-au achitat la timp taxele și impozite. Aceștia vor primi o bonificație sub forma unui credit fiscal, care poate fi utilizată pentru stingerea obligațiilor fiscale datorate către bugetul de stat, pe parcursul a trei perioade fiscale (2025-2028), începând cu anul 2025.

Răsplata rău-platnicilor

Pentru persoane fizice

O persoană fizică va trebui să achite 50% din restanța principală (fără sumele accesorii – penalități și dobânzi) la bugetul de stat până la 25 noiembrie. După ce fac această plată, restul datoriei este ștersă în totalitate pentru persoanele cu datorii sub 5.000 de lei. Pentru persoanele cu datorii de peste 5.000 de lei, după plata a 50% din restanța principală, Fiscul va șterge 25% din datoria principală inițială. Totodată, după plata a 50% din datoria principală pentru toate persoanele fizice se șterg sumele accesorii.

Pentru firme

O societate comercială cu datorii la bugetul de stat trebuie să plătească integral restanța inițială (fără sumele accesorii – penalități și dobânzi) până pe 25 noiembrie 2024. După această plată, firmei i se va anula sumele accesorii pe care astfel nu va mai trebui să le achite.

 

Începe să iei decizii bazate pe date
Alege una dintre soluțiile Termene.ro