Business News

Esența zilei, 9 mai. Vânzările de mașini electrice pot crește semnificativ. Rata de penetrare a asigurărilor în PIB, ar trebui să la 2% în următorul deceniu

9 mai 2025, de , in
Loading the Amira Audio Citește articolul...

Monitorizarea începe dimineața, de la 8.00, și va continua  din 6 în 6 ore până ora 22.00.

Investitorii americani din România, apel la responsabilitate și dialog

Camera de Comerț Americană în România – AmCham România face apel la responsabilitate și dialog pentru a preveni deprecierea ireversibilă a încrederii investitorilor în România, în contextul turbulențelor economice acumulate în ani și accentuate până la cote de avarie de perioada electorală extinsă. AmCham România reafirmă, în numele celor 600 de membri – companii americane, internaționale și românești active în 32 de sectoare economice, cu o contribuție de 20% la PIB-ul României, că prioritățile României sunt redresarea economică și echilibrarea macro-bugetară. Urmărește-ne și pe Google News România nu își permite să piardă fondurile europene. Finanțarea economiei și ieșirea din criză depind de capacitatea de a atrage și utiliza fondurile PNRR, arată AmCham, conform Profit.ro.

Vânzările de mașini electrice pot crește semnificativ

Majorarea tichetului Rabla la 7.400 de euro în acest an și scăderea prețurilor automobilelor electrice pot contribui la o creștere importantă a vânzărilor de automobile electrice din România. Roxana Capătă, director al Ford România, spune că întârzierea programului se simte în piață, dar va aduce creșteri importante pentru mărcile auto.

Vânzările generale de vehicule din România pot înregistra o creștere anul acesta, iar pe segmentele de vehicule electrice se poate urca până la 20%, consideră Roxana Capătă, director Ford România, compania de vânzări a mărcii americane pe piața locală, conform Profit.ro.

Cele trei măsuri așteptate săptămâna viitoare pentru ca BNR să oprească majorarea euro

Surse din piața financiar bancară susțin că presiunile asupra leului vor dispărea în 2-3 zile. Săptămâna viitoare, pe 16 mai, BNR este așteptată să ia una sau mai multe măsuri din cele trei posibile: creștere de dobândă, modificarea culoarului de referință sau emisiuni REPO. Oricum, rezerva valutară poate susține oricare din deciziile băncii centrale și, în plus, BNR poate accesa oricând linia REPO deschisă la BCE. Titlurile de stat vândute de investitorii străini și multinaționalele prezente în România se situează în continuare undeva în jurul a trei miliarde de euro.

După primele două zile de foc pentru leu, atmosfera s-a mai calmat, chiar dacă ieșirile de capital au continuat. Odată cu calmarea pieței valutare, au scăzut și intervențiile BNR pe curs și apărarea leului nu a mai fost atât de grea. Dealerii bancari și alte surse din piața financiară spun că bătălia pe leu se va linisti în două trei zile. Totuși o eventuală victorie a lui George Simion în alegeri și numirea lui Călin Georgescu ca prim ministru ar putea reinflama spiritele.

Sigur în acest moment  este faptul că rezerva BNR este destul de puternică pentru a susține leul, chiar dacă ROBOR s-ar putea duce în faza actuală la 7,5% cât este dobânda Lombard (dobânda la care băncile  comerciale se împrumută la BNR în caz de necesitate), mai anunță Economica.net.

Rata de penetrare a asigurărilor în PIB, ar trebui să la 2% în următorul deceniu

Piața de asigurări din România a făcut pași importanți în ultimii 10 ani, iar acești pași au fost mai degrabă în direcția normalizării deși, în general, așteptările sunt mai degrabă legate de potențialul ei, spune pentru Profit.ro directorul general al Groupama, Călin Matei. „Eu cred că asta e bine, cred că fundația este, în general, partea cea mai importantă, așa că este esențial ca ea să fie puternică și pregătită să susțină creșterea”.

„Am traversat pandemia cu bine și am dat dovadă de agilitate și curaj în niște momente complicate, am reușit să creștem de la un an la altul, serviciile noastre au devenit din ce în ce mai bune, am contribuit din ce în ce mai mult la bunăstarea României, dar am trăit ultimii ani într-o plafonare, iar industria noastră încă are de suferit din punct de vedere al imaginii, nejustificat de multe ori. Cred însă că au fost mai multe bune decât rele și că astăzi suntem mai pregătiți să ne dezvoltăm și să aducem industria de asigurări mai aproape de români și de mediul nostru de afaceri”, a spus Matei.

Guvernul a lăsat neasiguraţi la sănătate oamenii care au doar venituri extrasalariale cel puţin egale cu 24.300 de lei în 2025

Oamenii care nu sunt salariaţi şi care au doar venituri extrasalariale al căror cuantum total în 2025 e cel puţin egal cu 24.300 de lei adică echivalentul a şase salarii minime brute pe economie au rămas neasiguraţi la sistemul asigurărilor sociale la sănătate din cauza unei schimbări a Codului fiscal intens lăudate de Guvern, eliminarea declaraţiei unice estimative, ale cărei consecințe nu au fost pe deplin anticipate de autorii modificărilor Codului fiscal prin OUG 128 din 2024, dovadă că ori nu înţeleg ce au schimbat, ori au ignorat repercusiunile modificării din fix a Codului fiscal, în an electoral, arată o analiză Economica.net.

Diminuarea exporturilor către Ucraina a micșorat cu 15% vânzările angro de produse petroliere ale OMV Petrom

OMV Petrom, cea mai mare companie de petrol și gaze și liderul pieței de carburanți din România, și-a redus cu 15% vânzările angro de produse rafinate în primul trimestru al anului, ca urmare a diminuării exporturilor către Ucraina, piață pe care, până recent, o domina, cel puțin pe segmentul comercializării benzinei. Profit.ro a anunțat că România nu a mai fost în primul trimestru al acestui an cel mai mare furnizor de benzină al Ucrainei, ca anii trecuți, în pofida unei creșteri considerabile a livrărilor în luna martie, fiind depășită de Lituania, țară în care grupul polonez PNK Orlen deține o rafinărie importantă.

Potrivit OMV Petrom, vânzările totale de produse rafinate au fost cu 7% mai mici față de cele din primul trimestru al anului trecut, în pofida unui volum constant al vânzărilor cu amănuntul, care au reprezentat 58% din vânzările totale.

UA și Marea Britanie au încheiat un acord comercial nou. Trump și Starmer salută un moment istoric

Preşedintele american Donald Trump a anunţat joi un prim acord încheiat în ofensiva sa comercială globală, sub forma unui compromis cu Londra, insistând că acest acord comercial între SUA şi Regatul Unit coincide cu data care marchează capitularea Germaniei naziste în urmă cu 80 de ani, relatează AFP, transmite Agerpres, citat de Economica.net.

Trump a declarat la o conferinţă de presă în Biroul Oval că este „încântat” să anunţe un acord comercial „istoric” la aniversarea victoriei Aliaţilor din 1945. La rândul său, premierul britanic Keir Starmer, care a intervenit telefonic la această conferinţă de presă, a salutat şi el tot o „zi istorică”. Cât despre detaliile acordului, Donald Trump a asigurat că Regatul Unit va elimina bariere netarifare şi se va deschide mai mult către importurile de produsele americane, „în special pentru carnea de vită americană, etanol şi aproape toate produsele pe care le produc dragii noştri fermieri”.

Bursa își reia scăderea, cu un minus de 1,8%

BET, indicele principal al Bursei de Valori București (BVB), a închis ședința bursieră de joi puternic în teritoriul negativ, cu un minus de 1,8%, după un avans timid de 0,3%, în ședința de miercuri.

Scăderea de joi a venit pe fondul creșterii dobânzilor suverane și a celor din piața interbancară, care au tensionat condițiile financiare și vor avea impact asupra activității de creditare, pe termen scurt.

Declinul semnificativ din ședința de joi vine în ciuda unor evoluții puternic pozitive pe bursele externe, cu avansuri de circa 1,5% pe Wall Street la ora 20:00, ora României. După cum se poate vedea din graficul săptămânal, BET a pierdut față de închiderea din 2 mai, vinerea de dinaintea alegerilor, 4,75%, anunță Curs de Guvernare.

Începe să iei decizii bazate pe date
Alege una dintre soluțiile Termene.ro