Provocări pentru constructori în 2026. Apartamentele cu suprafața utilă cea mai mică, la mare căutare

Românii sunt extrem de atenți la buget și la raportul utilitate–preț atunci când vine vorba de achiziționarea unui locuințe. Dovada este și faptul că apartamentele cu suprafața utilă cea mai mică sunt cele mai ușor de vândut la proiectele noi, datorită prețului accesibil.

Tendința se observă la proiectele rezidențiale noi din zonele de extindere urbană (periferie), dar și în cazul dezvoltărilor adresate segmentului mediu și entry-level.

Nu în ultimul rând, trebuie precizat faptul că românii se uită cu mare atenție la compartimentare: se caută apartamente decomandate, bine gândite, eficiente energetic și mai puțin cele care au holuri mari sau spații neutilizabile.

Optimizare la maximum

Claudia Negru, Owner The List Estates, spune că nu este vorba neapărat despre o reducere drastică a suprafețelor, ci mai mult de o optimizare clară a acestora, dictată de realitățile pieței. Tendința a devenit vizibilă în ultimii ani și s-a accentuat pe fondul creșterii continue a prețurilor, dat fiind majorarea costurilor de construcție, dar și presiunea pe prețul final plătit de client (odată cu majorarea TVA).

„În trecut, dezvoltatorii ofereau frecvent apartamente mai mari ca suprafață, însă astăzi piața dictează nevoia unui spațiu mai eficient, care să permită un preț total mai accesibil, chiar dacă prețul pe metru pătrat rămâne ridicat”, a declarat pentru Termene.ro Claudia Negru, Owner The List Estates.

Clienții nu cer neapărat „mai mic”, ci mai bine gândit, mai arată Claudia Negru care subliniază faptul că se observă o orientare către compartimentări inteligente, fără spații pierdute, cu accent pe utilitate și confort real.

Presiune pe arhitecți

Principala provocare în cazul apartamentelor noi este proiectarea. Cu cât suprafața este mai compactă, cu atât crește presiunea pe arhitectură și compartimentare. Un hol mare sau o distribuție neeficientă nu mai sunt acceptate de cumpărători.

„Pentru constructori și furnizori, provocarea este să livreze aceeași calitate într-un spațiu mai mic: instalații bine integrate, izolații performante, soluții tehnice compacte, fără compromisuri”, precizează reprezentantul agenției imobiliare.

În același timp, trebuie remarcată cererea în creștere pentru materiale și echipamente adaptate locuințelor eficiente energetic, acestea contând tot mai mult în decizia de cumpărare.

Suprafețe ca înainte de 1989

Claudia Negru mai spune că din experiența directă cu proiectele noi pe care le vinde, suprafețele sunt surprinzător de apropiate de cele ale apartamentelor vechi bine gândite.

Astăzi, în proiectele rezidențiale noi studiourile au, de regulă, între 37 și 47 mp utili, apartamentele cu 2 camere au între 47 și 56 mp utili, iar apartamentele cu 3 camere se încadrează între 67 și 79 mp utili.

„Comparativ, multe apartamente din perioada comunistă, în special cele de confort 1, aveau suprafețe similare. Diferența majoră nu este atât de mult la metri pătrați, cât la calitatea compartimentării, luminozitate, finisaje și eficiență energetică”, precizează Claudia Negru.

Interesul pentru apartamente cu suprafață utilă mai mică se vede în special în marile orașe, acolo unde prețurile au crescut constant și unde cumpărătorii sunt mai sensibili la prețul final al locuinței. El se manifestă mai ales în proiectele rezidențiale noi din zonele de extindere urbană (periferie), dar și în dezvoltările adresate segmentului mediu și entry-level.

Proiectele premium

Pe de altă parte, în zonele premium, cum este zona de Nord a Bucureștiului, suprafețele utile rămân competitive, însă apar alte ajustări, cum ar fi reevaluarea dimensiunii teraselor.

„Un aspect interesant pe care îl vedem în proiectele premium, în special din Nordul Bucureștiului, este o reticență a clienților de a plăti suplimentar pentru terase foarte mari”, declară Claudia Negru.

Mai precis, o mare parte dintre clienți preferă să aibă un balcon normal, de 8–10 mp, și mai mult spațiu interior, dacă acest lucru reduce prețul total al apartamentului.

Suprafețe cerute de lege

Conform legislației în vigoare, pentru locuințele noi o garsonieră trebuie să aibă minimum 37 mp utili, un apartament cu 2 camere – minimum 52 mp utili, iar un apartament cu 3 camere – minimum 66 mp utili.

Aceste repere sunt respectate, de obicei, în proiectele moderne și oferă un echilibru între confort și eficiență, menționează Claudia Negru.

Nu în ultimul rând, trebuie menționat și faptul că pe piață există exemple de locuințe extrem de mici, sub 20 mp, însă acestea provin aproape exclusiv din fondul vechi sau din reconversii și nu reprezintă standardul pentru proiectele rezidențiale noi.

Diferență de prețuri

În noiembrie, prețul mediu al apartamentelor noi în București a ajuns la aproximativ 2.400 euro/mp, iar al celor vechi la circa 2.100 euro/mp, cu creșteri anuale de 14–16%, potrivit datelor The List Estates, ori această evoluție pune o presiune reală pe cumpărători.

„În acest context, clienții nu caută neapărat mai puțin confort, ci apartamente optimizate, eficiente și corect compartimentate, care să le permită să intre într-o locuință nouă fără a depăși un prag psihologic de preț”, afirmă Claudia Negru.

În luna noiembrie 2025, au fost vândute 50.059 de imobile la nivel național, cu 8.443 de unități mai puțin față de luna precedentă (octombrie) și în scădere cu 8.356 de unități comparativ cu perioada similară a anului 2024, conform datelor publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).  

Cele mai multe vânzări au fost înregistrate în București (7.983), Ilfov (4.029) și Timiș (2.804), în timp ce Teleorman (26), Călărași (236) și Covasna (324) se află la coada clasamentului.

Distribuie acest articol