Loading the Amira Audio Citește articolul...

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a prelungit termenele de plată a granturilor și de emitere a garanțiilor pentru programul Creditul Fermierului, noile modificări aduse Ordinului 88/2024 fiind publicate zilele trecute în Monitorul Oficial.

Astfel, potrivit noilor prevederi, ”ultima zi în care instituțiile de credit pot transmite FGCR solicitările de grant și documentele prevăzute la alin. (2), complete și corecte, este data de 20 decembrie 2024 inclusiv, iar acordurile de finanțare vor fi emise până cel târziu la data de 31 decembrie 2024, fără a se depăși bugetul schemei prevăzut la art. 7 alin. (2) din OUG nr. 7/2024.” Termenele ce erau prevăzut anterior în Ordinului ministrului agriculturii 88/2024 erau 25 iunie 2024 pentru trimiterea solicitărilor și, respectiv, 30 iunie, pentru emiterea acordurilor de finanțare.

Noile prevederi prelungesc de asemenea termenul limită până la care se poate efectua plata grantului până la ”31 decembrie 2030, inclusiv”, față de 30 iunie 2030 inclusiv, cum se menționa în varianta anterioară a ordinului 88/2024.

Totodată, grantul acordat în cadrul acestei scheme de sprijin, constând în dobânda aferentă creditului va putea fi achitat până la data de ”31 decembrie 2030, inclusiv”, față de 30 iunie 2030, cum se stipula în varianta anterioară a ordinului.

Despre „Creditul Fermierului”

„Creditul Fermierului” este un program de ajutor de stat aprobat de Comisia Europeană destinat agricultorilor a căror activitate a suferit de pe urma crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Programul a fost inițial implementat în 2022 și prelungit anul trecut și pentru 2024.

Pentru acest an, programul este legiferat de guvern prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 7/2024.

Prin intermediul Fondului de Garantare a Creditului Rural se derulează schema de ajutor de stat „Creditul Fermierului”, prin care beneficiarii care își desfășoară activitatea doar în cadrul agriculturii primare beneficiază de un grant care acoperă componenta de dobândă reprezentând partea de ROBOR la 3 luni pe perioada creditului, dar nu mai mult de 60 de luni și fără a depăși plafonul maxim de 280.000 euro/beneficiar pentru toate ajutoarele de stat acordate în temeiul Cadrului Temporar de criză pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.

Prin implementarea schemei de ajutor de stat se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr de maximum 5.500 de beneficiari.

Despre Termene.ro

Dacă tot sunteți aici, Termene.ro vă recomandă să vă abonați la newsletterul Cafeaua de la 7, care vă oferă ocazia să citiți tot ce s-a întâmplat important în ziua precedentă. Newsletterul vă recomandă informații care pot fi importante pentru antreprenori, știri utile în viața cotidiană, dar și noutăți de povestit colegilor sau angajaților într-o pauză.

Varianta video a newsletterului, poate fi urmărită pe Facebook, Youtube, Instagram, Tiktok, sau aici, pe blogul de news al platformei Termene.ro

Distribuie mai departe