Livetext Termene.ro – Știrile zilei pentru antreprenori, 5 aprilie
- Azi e vineri, 5 aprilie, iar platforma Termene.ro prezintă cele mai importante știri ale zilei. Platforma Termene.ro monitorizează zilnic mediul de afaceri, instituțiile publice, dar și mass-media de specialitate pentru a oferi administratorilor și acționarilor de firme doar știrile importante din punct de vedere economic sau antreprenorial.
Monitorizarea începe de la 08.00 dimineața și se continuă din 2 în 2 ore până ora 22.00. După fiecare interval de 2 ore, dacă e cazul, pagina este updatată cu știrile noi care ar putea interesa un antreprenor și nu numai.
- Programele de ucenicie au dus apoi la angajarea a 16.000 de persoane
Peste 16.000 de persoane au fost angajate ca urmare a programelor de ucenicie desfășurate prin Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, anunță Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. Angajatorii beneficiază și de o subvenție în valoare de 2.250 de lei pe lună, pe perioada derulării contractului de ucenic, anunță Economedia.
- Finanțări bancare BRD pentru antreprenorii
BRD Groupe Societe Generale și International Finance Corporation (IFC), membră a Grupului Băncii Mondiale, au încheiat, joi, o tranzacție de referință de transfer sintetic al riscurilor semnificative (SRT), care va elibera capital cu ajutorul căruia BRD va accelera finanțarea proiectelor sustenabile cu impact în România. În cadrul tranzacției, IFC va furniza o garanție de risc pentru un portofoliu BRD de până la 700 milioane euro care cuprinde credite pentru IMM-uri și finanțări pentru companii mari, anunță Bursa.ro. Capitalul eliberat prin tranzacția SRT îi va permite băncii să acorde credite în valoare de până la 315 milioane euro pentru finanțarea inițiațivelor legate de climă și pentru susținerea antreprenoriatului feminin din țara noastră.
- Digi vinde rețeaua de fibră optică din Spania
Digi Spain Telecom S.L.U. („Digi Spania”), filiala din Spania a societății, a încheiat un contract de vânzare a unei rețele de fibră optică de acces la domiciliu („FTTH”) în 12 provincii din Spania, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București, citat de Profit.ro.
- A crescut comerțul cu amănuntul.
Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a crescut în primele două luni ale acestui an față de perioada similară din 2023 atât ca serie brută cu 9,8%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 6,5%, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Mai multe detalii pe Profit.ro.
- Costul forței de muncă din România este mai mare
Datele Eurostat arată că România se situează printre țările cu cele mai reduse costuri ale forței de muncă din comunitatea europeană. Însă, în anul precedent s-a înregistrat unul dintre cele mai mari salturi ale costurilor cu forța de muncă dintre statele membre ale Uniunii Europene. Mai multe date pe blogul de news al platformei Termene.ro.
- Investiții de 3 miliarde de euro în energie.
Guvernul a aprobat joi cadrul general pentru implementarea și funcționarea mecanismului de sprijin prin contracte pentru diferență (CfD) pentru tehnologiile energetice cu emisii reduse de carbon, anunță Curs de Guvernare. Comisia Europeană a aprobat deja, luna trecută, schema de ajutor de stat în valoare de 3 miliarde euro notificată de România, menită să sprijine instalațiile eoliene onshore și solare fotovoltaice în vederea promovării tranziției către o economie „zero net”. E vorba de o nouă schemă de subvenționare a investițiilor în unități de producție de energie regenerabilă, iar banii vor veni în primul rând din Fondul pentru Modernizare.