Livetext – Știrile zilei pentru antreprenori, 28 iunie. Tot ce se întâmplă important astăzi afli de aici
- Azi e vineri, 28 iunie, iar platforma Termene.ro prezintă cele mai importante știri ale zilei. Platforma Termene.ro monitorizează zilnic mediul de afaceri, instituțiile publice, dar și mass-media de specialitate pentru a oferi administratorilor și acționarilor de firme doar știrile importante din punct de vedere economic sau antreprenorial.
Monitorizarea începe de la 08.00 dimineața și se continuă din 3 în 3 ore până ora 22.00. După fiecare interval de 3 ore, dacă e cazul, pagina este actualizată cu știrile noi care ar putea interesa un antreprenor și nu numai.
- De la 1 iulie 2024 ratele la credite mai scad puțin.
IRCC anunțat de banca centrală astăzi 28 iunie este de 5,86%, anunță Economica.ro. Practic, IRCC scade de la 5,9% în perioada aprilie – iunie, la 5,86% în perioada 1 iulie – 31 septembrie, scădere care nu va avea o mare influență în nivelul ratelor lunare ale celor cu credite în monedă națională, undeva în jur de 4 -5 lei, în funcție de sold. Noua valoare aplicată este calculată pe baza dobânzilor medii zilnice ale tranzacțiilor interbancare din trimestrul 1 din acest an. Din toamnă s-ar putea să avem IRCC de peste 6%.
- Codul Rutier se modifică.
Polițistul va fi obligat să efectueze testarea conducătorilor auto dacă observă într-un vehicul sunt observate recipiente ce pot conține băuturi alcoolice sau substanțe cu efecte psihoactive. Semnătura unui martor și comunicarea procesului-verbal nu vor mai fi necesare dacă fapta contravenționlă a fost înregistrată cu mijloace audio-video, iar amenzile vor fi date pe baza acestor înregistrări, inclusiv ale celorlați șoferi, anunță Profit.ro. Permisul de conducere sau dovada înlocuitoare vor fi reținute și în alte cazuri de consum de alcool și droguri, prevede o ordonanță de urgență adoptată de Guvern și analizată de Profit.ro, care introduce și noi reglementări privind verificarea asigurării, cât și cu privire la înmatricularea sau radierea automobilului.
- Subscrieri de peste 430 milioane euro în oferta de titluri de stat pentru populație.
În sistemul Bursei de Valori București, la ora închiderii ofertei de titluri de stat pentru populație, s-au cumulat aproximativ 14.600 de ordine cu opțiuni pentru achiziția unor instrumente financiare puse în vânzare de Ministerul Finanțelor Publice, în echivalent 432,86 milioane euro. Aceasta înseamnă că în ultima zi a operațiunii de piață s-au cumulat plasamente de aproximativ 96 milioane euro, conform datelor analizate de Profit.ro.
- Comisarul pentru Economie sau pentru Extindere, posturile vizate de România în viitoarea Comisie Europeană.
România este interesată de posturi de comisar european în domeniul economic ori în cel al extinderii comunitare, anunță joi Agerpres, care citează surse oficiale de la Bruxelles. Nu au existat până în prezent discuţii despre comisariatul pe Apărare, dar România nu este interesată de acest post, mai scrie agenția, citată de Curs de Guvernare. Anunțul Agerpres este oarecum similar de cel făcut de prim-ministrul Marcel Ciolacu în urmă cu 10 zile.