Business News

Livetext – Știrile zilei pentru antreprenori, 18 iunie. Tot ce se întâmplă important astăzi afli de aici

18 iunie 2024, de , in
Loading the Amira Audio Citește articolul...

Monitorizarea începe de la 08.00 dimineața și se continuă din 3 în 3 ore până ora 22.00. După fiecare interval de 3 ore, dacă e cazul, pagina este actualizată cu știrile noi care ar putea interesa un antreprenor și nu numai.

Din data de 19 iunie 2024, ora 9.00, se va deschide aplicația programului pentru introducerea noilor solicitări de garantare. Aplicația pusă la dispoziția finanțatorilor va rămâne deschisă până la data de 21 iunie 2024, ora 23.59, pentru solicitările noi introduse, anunță Termene.ro. Subsecvent, prin publicarea Ordinului nr. 1043 din 15 mai 2024 privind suplimentarea bugetului aferent Programului IMM Plus cu suma de 1,8 miliarde de lei, FNGCIMM a demarat procedura de alocare a plafoanelor pe finanțatorii parteneri, anunță reprezentanții Fondului.

Ritmul rezervărilor pe litoralul Mării Negre a înregistrat o creștere cu 40% în ultima săptămână, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, fiind momente în care se înregistrează o cerere de rezervare la fiecare 10-12 secunde, arată cifrele Litoralulromanesc.ro, turoperator pe acest segment de turism. Pentru lunile iulie – august, durata medie a sejurului este de 4-5 nopţi, iar valoarea medie a pachetului turistic este de 2.408 lei, transmite Agerpres, citat de Economedia.ro.

Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 6,01%, de la 6,02%. Indicele ROBOR la 3 luni este cel în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, anunță Profit.ro.

După aproximativ opt ani de judecată, România a câștigat procesul pe care unul dintre acționarii Astra Asigurări, o firmă înregistrată în Olanda, l-a intentat statului pentru că ar fi încălcat tratatul bilateral atunci când a trimis spre faliment fostul lider din RCA, controlat de familia Adamescu. Pentru Euroins, alt fost lider RCA ajuns în faliment, nu este o veste bună. Bulgarii au cerut, la rândul lor, despăgubiri, pe motive asemănătoare, anunță Economica.net.

Șapte din zece tineri din România își doresc programe de învățare bazate pe exemple practice, exerciții și scenarii reale de viață, potrivit unui studiu realizat de  UP Generation în colaborare cu agenția de cercetare de piață MKOR. Tinerii români cu vârste între 16 și 24 de ani vor să urmeze programe de învățare diferite de curricula tradițională, care să îi ajute să își descopere talentele și să îi pregătească pentru reușită, anunță Economedia.ro.

În Strategia Energetică a României pentru perioada 2025-2035, și cu perspectiva anului 2050, se subliniază că dezechilibrele din sistemul energetic induse de creșterea capacității instalate de energie regenerabilă, în special eoliană și solară, pot genera „declanșări în cascadă ale liniilor electrice, care pot conduce la „ruperea” sistemului energetic european în mai multe subsisteme sau chiar la apariția stării de blackout”, se precizează în Strategia pusă în dezbaterte publică de către Ministerul Energiei, anunță Curs de Guvernare.

Strategia respectă în principiu dorința europeană de decarbonizare și producție verde a energiei, dar stabilește un ritm propriu, mai lent, de transformare. Apoi, strategia amână cu 6 ani – până în 2035 – termenele de punere în funcțiune a reactoarelor nucleare mici.

Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 18 iunie, o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populație. Și în această nouă emisiune de titluri de stat, donatorii de sânge sunt principalii beneficiari ai celei mai bune dobânzi, anunță CleverNews.ro.

A treia ediție a programului de titluri de stat FIDELIS, care debutează marți, 18 iunie, va conține și emisiunile uzuale, respectiv: titluri de stat în lei, cu scadențe de 1 an și 3 ani și dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%, și titluri de stat în euro, cu scadențe de 1 an și 5 ani și dobânzi anuale de 4%, respectiv, 5%, se mai precizează în articolul de pe CleverNews.ro.

Începe să iei decizii bazate pe date
Alege una dintre soluțiile Termene.ro